Vulcanul Kliucevskoi din peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, a început să erupă după puternicul cutremur de miercuri din Pacific, a informat agenţia de ştiri rusă RIA, potrivit Reuters.
Un puternic cutremur cu magnitudinea de 8,8 a avut loc miercuri în largul peninsulei Kamceatka, în Extremul Orient rus, declanşând un tsunami care nu a provocat pagube majore şi a determinat evacuări în mare parte a coastelor Pacificului.
Mai multe persoane au fost rănite în Rusia, iar evacuările au fost ordonate în special pe coasta de est a Japoniei, devastată în martie 2011 de un tsunami puternic după un cutremur cu magnitudinea de 9,0.
Valuri de 3-5 metri au lovit anumite părţi din Kamceatka, inundând parţial portul şi o fabrică de prelucrare a peştelui din oraşul Severo-Kurilsk şi smulgând navele din ancorele lor, au declarat autorităţile regionale şi Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.
„Cutremurul (care a avut loc) astăzi a fost grav şi cel mai puternic din ultimele decenii”, a declarat guvernatorul regiunii, Vladimir Solodov.
Ulterior, Rusia a ridicat alertele de tsunami pentru Sahalin şi Kamceatka, de asemenea alerta a fost anulată şi în Severo-Kurilsk, potrivit agenţiei de ştiri de stat Tass.
Kremlinul a declarat că sistemele de alertă „au funcţionat bine” în urma cutremurului şi că „nu au fost înregistrate victime”, potrivit Reuters.
Şi Japonia a ridicat toate alertele de tsunami, reducându-le la avertismente de tsunami, relatează Reuters, citând Agenţia Meteorologică Japoneză.
Postul nipon de televiziune Asahi TV a anunţat că o femeie de 58 de ani a murit după ce maşina ei a căzut de pe o stâncă în prefectura Mie, din centrul Japoniei, în timp ce încerca să se evacueze către zone mai înalte, relatează Reuters.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News