Skip to content
Politică

Unde evadează românii în weekend-ul de 1 mai

Pregătirile pentru minivacanţa de 1 mai au intrat în linie dreaptă.

La fel ca în fiecare an, litoralul reprezintă cea mai căutată destinaţie. Aproape toate camerele de la hotelurile şi pensiunile din staţiunea Mamaia au fost deja rezervate. O alternativă o reprezintă vacanţa la munte sau, de ce nu, în străinătate.

Zeci de mii de români vor evada săptămâna viitoare spre munte, spre mare sau vor pleca în străinătate. Firmele de turism spun că au vândut aproape 10 mii de pachete de vacanţă în afara graniţelor. Cu aproape 10% mai mult decât anul trecut. Cele mai multe au fost pentru Bulgaria, unde sejurul de patru zile la un hotel de lux, all inclusive, nu a costat mai mult de 100 de euro de persoană. Dar sunt şi mulţi români care au preferat o excursie la Roma, pentru care au plătit sub 400 de euro, sau în Lisabona, în schimbul a 450 de euro.

Litoralul românesc rămâne însă destinaţia preferată. Peste 25.000 de turişti sunt aşteptaţi în staţiunea Mamaia săptămâna viitoare. Hotelurile şi pensiunile au fost ocupate în proporţie de 80%, iar patronii se aşteaptă ca până la întâi mai gradul de ocupare să fie de 100%.

Iar preţurile nu sunt deloc mici. O noapte la un hotel de două stele costă între 60 şi 80 de lei, la unul de 3 stele depăşeşte 100 de lei, iar la cele de 4 stele poate ajunge chiar şi la 200 de lei. Preţuri de cazare similare cu cele din sezonul estival, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *