Pensionarii urmează să primească acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei, a anunțat miercuri, la Digi24, președintele Casei Naționale de Pensii (CNPP), Daniel Baciu. El a precizat că plicurile vor fi trimise cu Poșta Română, circa cinci milioane de pensionari urmând să le primească la domiciliu. Oficialul a explicat și ce trebuie să facă pensionarii dacă nu sunt acasă când vine poștașul.
Citește mai mult AICI
Decizia de recalculare a pensiei va fi trimisă în plic, prin Poșta Română, fiecărui pensionar, pentru ca procesul de recalculare să se poată finaliza până în luna septembrie, a declarat președintele CNPP la Digi24.
„Mai avem un pas până la trimiterea deciziilor”, a mai menționat Daniel baciu, referindu-se la un act normativ care să stabilească această procedură.
După ce guvernul va emite actul normativ, plicurile vor fi tipărite și expediate prin Poșta Română, cu confirmare de primire, a precizat Daniel Baciu, precizând că este vorba despre aproximativ cinci milioane de plicuri.
Pensionarii trebuie să fie acasă când vine poștașul, a mai spus președintele CNPP, pentru a primi decizia.
Însă, a mai explicat Daniel Baciu, în cazul în care un pensionar nu este acasă când vine poștașul, plicul cu decizia sa va rămâne o perioadă de câteva zile la oficiul poștal la care este arondat, iar apoi, dacă pensionarul tot nu merge să-l ridice, va putea fi preluat de la sediul casei județene de pensii.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News