UNESCO a condamnat „bombardamentele ruse brutale”, după distrugerea catedralei din Odesa

catedrală Odesa
Sursa foto Volodimir Zelenski

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a condamnat duminică, „cu cea mai mare fermitate”, „bombardamentele brutale întreprinse de forţele ruse” în urma cărora au fost lovite mai multe situri în centrul oraşului Odesa din sudul Ucrainei, printre care Catedrala „Schimbarea la faţă”, veche de peste 200 de ani şi inclusă în patrimoniul mondial, informează AFP.

„Aceste distrugeri teribile marchează o nouă escaladare a violenţei împotriva patrimoniului cultural al Ucrainei”, a denunţat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay. „Cer Federaţiei Ruse să ia măsuri tangibile pentru a se conforma obligaţiilor ce îi revin cu privire la dreptul internaţional” referitor la protejarea patrimoniului, a continuat ea, potrivit Agerpres.

Noul atac al forţelor ruse din cursul nopţii împotriva oraşului-port ucrainean Odesa s-a soldat cu doi morţi şi a provocat ‘distrugerea’ unei catedrale ortodoxe aflate pe lista UNESCO, a afirmat duminică Ucraina, vorbind despre ‘crimă de război’.

Ministerul de Interne al Ucrainei a dat un nou bilanţ de doi morţi şi 22 de răniţi, printre care patru copii, în cursul tirurilor cu rachete ruseşti din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL