Ungaria e din nou oaia neagră a UE. A blocat adoptarea unei declarații comune privind alegerile din Venezuela

Sursă foto: Facebook/ Josep Borrell

UE nu a reușit să adopte o poziție unitară în privința alegerilor contestate din Venezuela, după ce Ungaria și-a exprimat dreptul de veto pe o declarație în care exprima îngrijorarea cu privire la posibile „nereguli” în procesul de vot și cerea o mai mare transparență, scrie Politico. Șeful diplomației Uniunii Europene Josep Borrell a invocat că scrutinul prezidențial a fost „marcat de numeroase neajunsuri”.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din 28 iulie de către un organism electoral controlat de guvern, care i-a atribuit aproximativ 51% din voturi, în timp ce contracandidatul său Edmundo Gonzalez Urrutia a obținut 44%. Cu toate acestea, guvernul nu a putut să explice cum au fost calculate și verificate aceste rezultate.

Statele UE au vrut să adopte, luni, o declarație comună în care să își exprime îngrijorarea cu privire la rezultat, dar au fost împiedicate de poziția Budapestei, au declarat doi oficiali familiarizați cu discuțiile, pentru Politico.

Ulterior, șeful politicii externe a UE Josep Borrell a publicat declarația care afirmă că „rapoarte credibile de la observatori interni și internaționali indică faptul că alegerile au fost marcate de nereguli”.

Realizând că Ungaria va rămâne probabil intransigentă, Borrell a emis marți o declarație, în loc să caute sprijinul celor 27 de țări membre ale UE. „Datele pe care opoziția venezueleană le-a pus la dispoziția publicului oferă un rezultat radical diferit de cel anunțat” de autoritățile țării, a afirmat Borrell.

„Până când procesele verbale ale votului vor fi făcute publice și verificate, rezultatele alegerilor deja declarate nu pot fi recunoscute”, a adăugat șeful diplomației UE.

Veto-ul Ungariei subliniază un defect fundamental al politicii externe a UE, prin care deciziile, inclusiv posibile viitoare sancțiuni pentru Venezuela, trebuie să fie convenite în unanimitate de cele 27 de țări membre ale blocului comunitar. Acest lucru a determinat mai multe state cum ar fi Germania, să pledeze pentru luarea deciziilor de politică externă cu majoritate calificată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: