Uniformele școlare, un adevărat butoi cu pulbere. Directoarea unui liceu bucureștean rupe tăcerea

Sursa foto: Pixabay

Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii, potrivit unui proiect de lege care se află în prezent pe masa senatorilor. O veste bună, spun profesorii dar și părinții care speră, prin implementarea acestei măsuri, în eliminarea inechităților sociale dar și a bullying-ului la care sunt supuși copiii. 

„Eu aș introduce uniforma de mâine”, ne-a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului național I.L. Caragiale din București. „Motivul? Sunt din ce în ce mai multe școli care se confruntă cu un bullying legat de modul în care se îmbracă elevii care au posibilități mai modeste. Este ceva ce nu voi accepta niciodată. Sunt foarte sensibilă când vine vorba despre asta. Pentru mine este o durere personală și profundă. Sunt din ce în ce mai mulți copii care suferă teribil din cauza faptului că ei nu se pot îmbrăca la fel bine așa cum o fac alți colegi de-ai lor. Și problema nu ar fi cum se îmbracă acești colegi, ci faptul că ei se fălesc cu asta, se dau mari, au impresia că le sunt superiori celorlalți”.

Directoare de liceu: „Povestea fetiței mi-a rupt sufletul. Este revoltător!”

Profesoara ne-a mărturisit că la începutul anului școlar a trăit poate una dintre cele mai tulburătoare experiențe de când este cadru didactic. „Am avut ieri prima oră de limba franceză cu o clasă de a noua, la care sunt și dirigintă. O fetiță s-a ridicat în picioare și a scos dintr-o sacoșă o pereche de pantaloni de trening de culoare verde. M-a întrebat dacă are voie să-i poarte la școală, căci părinții ei nu îi pot cumpăra alte haine. Sau măcar să-i permit să vină îmbrăcată așa până când va putea mama să-i cumpere ceva nou. Se vedea pe copil că este unul modest, că provine dintr-o familie cu venituri mici. Mi-a spus că în școala generală colegii îi reproșau să se îmbracă la fel ca în anii 70. Și a început să plângă. Mi s-a rupt sufletul! Eu ce să-i spun acestui copil? Am îmbrățișat-o, am asigurat-o că totul este în regulă iar apoi am transformat ora de franceză în oră de dirigenție.  Am vorbit cu toți copiii despre bullying, despre cum trebuie să se poarte unii cu ceilalți, despre empatie și respect”.  

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: