Uniunea Europeană a înghețat ajutorul financiar pentru Ucraina

Sursa foto: Pinterest

Uniunea Europeană a informat Guvernul de la Kiev, pe 24 iulie, prin canale diplomatice, că suspendă orice asistență financiară acordată Ucrainei până la restabilirea puterilor independente ale instituțiilor sale anticorupție.

Aceste informații au fost confirmate de patru surse administrative, diplomatice și legislative separate, potrivit unui raport al Ekonomichna Pravda, citat de Kyiv Post.

„Totul a fost suspendat până la rezolvarea situației”, a declarat una dintre surse.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat controversatul proiect de lege nr. 12414, marți seară, 23 iulie, plasând principalele agenții anticorupție din țară – Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO) – sub controlul Procurorului General, privându-le efectiv de puterea de a investiga independent infracțiunile de corupție, arată Digi 24.

Ca răspuns la această mișcare, UE a suspendat pachete cheie de finanțare necesare pentru stabilitatea macrofinanciară și proiectele de investiții ale Ucrainei – partea UE din împrumutul extraordinar pentru accelerarea veniturilor (ERA), garantat cu profituri din active rusești înghețate în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, împreună cu finanțare de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: