Uniunea Europeană a lansat duminică prima fază a primului sistem din lume ce impune tarife la emisiile de CO2 pentru oţel, ciment şi alte bunuri importate, în încercarea de a împiedica produsele străine mai poluante să îi submineze tranziţia ecologică, informează Reuters.
Tariful avut în vedere a provocat nelinişte în rândul partenerilor comerciali, iar la un forum luna trecută, emisarul Chinei pentru climă, Xie Zhenhua, a cerut ţărilor să nu recurgă la măsuri unilaterale, cum ar fi taxa UE.
UE nu va începe să colecteze această taxă la graniţe înainte de 2026. Duminică, însă, marchează începutul fazei iniţiale a Mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), când importatorii din UE vor trebui să raporteze emisiile de gaze cu efect de seră generate în timpul producţiei importurilor de fier, oţel, aluminiu, ciment, electricitate, îngrăşăminte şi hidrogen.
Începând cu 2026, importatorii vor trebui să achiziţioneze certificate care să acopere aceste emisii de CO2 pentru a pune producătorii străini pe picior de egalitate cu industriile UE care trebuie să cumpere permise de pe piaţa de carbon din UE atunci când poluează.
Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că se are în vedere încurajarea trecerii la nivel mondial către o producţie mai ecologică, precum şi prevenirea relocării producătorilor europeni în ţări cu standarde de mediu mai scăzute. De asemenea, sistemul este menit să îi împiedice pe aceştia să piardă în faţa concurenţilor străini în timp ce investesc pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor UE de a reduce emisiile nete ale blocului cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News