Skip to content
Educație

Universitatea de Medicină vrea să realizeze un centru digital de training pentru viitorii medici, cu finanţare prin PNRR

România ar putea avea cea mai modernă bază de simulare medicală destinată studenţilor la Medicină, dacă un proiect al echipei Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” este aprobat pentru a fi finanţat prin PNRR. Practica realizată pe manechine avansate va fi accesibilă live tuturor studenţilor. „Vrem să le oferim tinerilor medici accces la toate procedurile minim invazive şi intervenţionale, vor fi mult mai mulţi pacienţi diagnosticaţi mai rapid”, afirmă coordonatorul proiectului.

Asist. Univ. Dr. Cristian Toma, coordonatorul Departamentului de Simulare Medicală a UMFCD a explicat News.ro în ce constă proiectul „Centrul digital de training în tratamentul minim-invaziv şi intervenţional”, proiect depus de Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila pe componenta de digitalizare a universităţilor finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de aproape 4 milioane de euro.

La pregătirea propunerii de proiect a lucrat o întreagă echipă de specialişti, printre care Dr. Ştefan Busnatu, prodecan Facultatea de Medicină şi coordonator CieH, Asist. Univ. Dr. Cristian Toma, coordonator Departament de Simulare Medicală, Victor Cojocaru, Şef Serviciu de Inovaţie şi e-health, Oana Bulai, Serviciul de Inovaţie şi e-Health, Dr. Marina Leontescu şi Dr. Andrei Slobozeanu de la Departamenul de Simulare Medicală, şi Mirela Dinescu, Director Direcţia Sisteme Informatice şi Comunicaţii Digitale. Proiectul a fost declarat deja eligibil, alături de alte 62 de proiecte depuse de 62 de Universităţi, şcoli şi Academii în cadrul schemei de granturi pentru digitalizarea Universităţilor, proiecte care vor fi finanţate prin PNRR.

Proiectul este unul în premieră pentru România şi vizează dezvoltarea bazei de simulare medicală cu simulatoare complexe de ultimă generaţie. Manevrele medicale minim invazive şi intervenţionale făcute aici vor fi transmise live astfel încât toţi studenţii şi rezidenţii să aibă acces la ele. Medicul coordonator Cristian Toma spune că Centrul digital de training în tratamentul minim-invaziv şi intervenţional va avea o suprafaţă de peste 1500 de metri pătraţi, că va fi dotat cu echipamente de ultimă generaţie şi că există spaţii deţinute de UMF unde acesta poate fi organizat.

Proiectul în sine încearcă să aducă la îndemâna tuturor membrilor comunităţii Universităţii noastre accesul la activităţi practice chiar şi în sistem remote, de la distanţă. Actualmente, timp de 2 sau 3 ani mai insistent, am început să facem cursuri de simulare medicală. Ce înseamă aceasta? Reproducem mediul spitalicesc într-un spaţiu departe de spital, deci extra spitalicesc, unde avem ceea ce am găsi de regulă într-o unitate fie cu paturi, chiar şi în ambulatoriu.

În acest spaţiu noi încercăm să reproducem actul medical, dar şi partea care ne interesează cel mai mult, partea procedurală, partea de manevră în sine. Cu alte cuvinte, un debutant, un student, un medic rezident, un asistent medical care îşi începe activitatea practică, înainte de a realiza o manevră pe un pacient real, unde evident că se pot întâmpla erori, complicaţii, repetă procedura în sine pe un simulator. Seamănă practic cu un manechin care are şi tehnologie în interior, există manechine din acestea de bază şi unele avansate. Pe cele avansate există şi componenta de feed back, care îţi poate spune cât de eficient este realizată o manevră. Practic un începător se obişnuieşte cu manevra cap-coadă, pe acest manechin de antrenament, iar totodată el se acomodează şi cu materialele sanitare, nu numai cu procedura per se”, a explicat Dr. Cristian Toma.

În acest moment există un centru de simulare medicală la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila însă acesta nu este destinat numai acestui aspect. Noul centru digital va fi destinat numai acestei componente. Iar intervenţiile minim invazive şi intervenţionale realizate aici pe manechine avansate vor putea fi văzute în timp real de toţi studenţii şi rezidenţii. Empatia cu pacienţii, încă o lecţie extrem de importantă predată şi învăţată în acest centru.

Pe lângă procedură, studenţii, medicii rezidenţi se obişnuiesc şi cu abilitatea de a comunica cu pacienţii, de a le transmite informaţii, de a empatiza cu ei inclusiv pe această componentă, pe care noi o numim generic soft skills.

Proiectul mare vizează să realizăm cât mai multe proceduri minim invazive de tipul laparoscopiei sau proceduri endoscopice sau proceduri intervenţionale cum ar fi de exemplu montarea unui stent cardiac pe un simulator performant. Până acum cum se întâmplau aceste activităţi, se realizau într-un cadru relativ restrâns, vine un cadru didactic împreună cu doi-trei studenţi care îl ajută pe componenta organizatorică a cursului şi cu alţi 10 -15 studenţi care urmăresc activitatea şi realizează şi ei.

Întregul articol poate fi citit aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *