Skip to content
Internațional

Universitatea Northwestern: Vitamina D ar putea reduce la jumătate cazurile de decese cauzate de COVID-19

facebook

Conform unor cercetători americani de la Universitatea Northwestern, ar exista o corelaţie între nivelurile scăzute de vitamina D şi rata ridicată a mortalității, întâlnită mai ales la sistemele imune hiperactive, ce generează și cele mai mari complicaţii în contextul pandemiei de coronavirus, ce a infectat peste 5 milioane de persoane la nivel mondial.

Astfel, experții au efectuat o analiză a datelor provenite de la spitale din China, Franţa, Germania, Italia, Iran, Coreea de Sud, Spania, Elveţia,Marea Britanie şi Statele Unite, remarcând că pacienţii din ţări cu o rată mare de mortalitate cauzată de COVID-19, precum Italia, Spania şi Marea Britanie, au avut niveluri mai scăzute de vitamina D, comparative cu pacienţii din ţări mai puțin afectate, notează The Province.

Analiza a fost contestată, unii cercetători punând aceste rezultate pe seama altor elemente, precum diferenţele de calitate a asistenţei medicale, distribuţia vârstei în populaţie, ratele de testare sau diferite tulpini de coronavirus.

Cu toate acestea, nu toată lumea trebuie să înceapă să ia suplimente, spun cercetătorii, informează b1.ro.

Deşi cred că este important ca oamenii să ştie că deficienţa de vitamina D ar putea juca un rol în mortalitate, nu trebuie ca toţi oamenii să ia vitamina D”, a declarat Vadim Backman, profesor de inginerie biomedicală la Northwestern’s McCormick School of Engineering  și șeful studiului, declarând că sunt necesare cercetări suplimentare, în încercarea de a identifica mai concret mecanismul prin care virusul face victime.

Diferenţele de mortalitate există chiar dacă ne uităm la aceeaşi grupă de vârstă. Şi, în timp ce restricţiile de testare variază, disparităţile mortalităţii există şi atunci când s-au analizat ţările sau populaţiile pentru care se aplică rate de testare similare. În schimb, am văzut o corelaţie semnificativa cu deficienta de vitamina D”, a precizat expertul.

Mai exact, echipa de cercetători a identificat o corelaţie puternică între nivelurile de vitamina D şi furtuna de cytokine, o afecţiune hiperinflamatorie cauzată de un sistem imunitar hiperactiv, dar şi o corelaţie între deficienţa de vitamina D şi mortalitate.

Furtuna de citokine poate deteriora grav plămânii şi poate duce la sindromul de detresă respiratorie acută şi la moartea pacienţilor. Aceasta este ceea ce pare să ucidă majoritatea pacienţilor cu COVID-19, nu distrugerea plămânilor de virusul însuşi. Este vorba despre complicaţiile de la reacţia direcţionată greşit a sistemului imunitar”, se precizează în studiu.

Aici ar interveni efectele pozitive oferite de vitamina D, care îmbunătăţeşte sistemele imunitare înnăscute şi împiedică sistemele noastre imune să devină hiperactive într-un mod periculos. Așadar, niveluri sănătoase de vitamina D ar putea proteja pacienţii împotriva complicaţiilor severe, inclusiv decesul cauzat de virusul COVID-19.

Analiza noastră arată că efectul ar putea duce la reducerea mortalităţii la jumătate. Nu va împiedica un pacient să contracteze virusul, dar poate reduce complicaţiile şi poate preveni moartea la cei infectaţi”, a afirmat Backman.

Studiul spune că rezultatele obținute ar putea ajuta la explicarea numeroaselor mistere care încă învăluiesc virusul COVID-19, cum ar fi de ce copiii au înregistrat rate mai mici de decese.

Copiii se bazează în primul rând pe sistemul lor imunitar înnăscut. Acest lucru poate explica de ce rata lor de mortalitate este mai mică„, spune Backman.

De asemenea, savantul a sfătuit oamenii să nu ia doze excesive de vitamina D, deoarece aceasta ar putea veni și cu efecte secundare negative.

Este greu de spus care doză de vitamina D este cea mai benefică pentru COVID-19. Cu toate acestea, este clar că deficienţa de vitamina D este dăunătoare, şi poate fi uşor abordată cu suplimentarea adecvată. Aceasta ar putea fi o altă cheie pentru a ajuta la protejarea populaţiilor vulnerabile, cum ar fi pacienţii afro-americani şi vârstnici, care au o prevalenţă în ceea ce priveşte deficienţa de vitamina D„, a concluzionat expertul.

Deoarece ChAdOx1 nCov-19, vaccinul care era considerat favorit în eradicarea virusului, s-a dovedit ineficient, atenția lumii s-a mutat spre primele rezultate referitoare la vaccinul companiei Moderna, primul testat în Statele Unite, care arată faptul că acesta a produs anticorpi protectori într-un grup mic de voluntari sănătoşi, notează Reuters.

Mai exact, o analiză a reacţiei pe opt persoane a arătat că cei care au primit o doză de 100 de micrograme şi o doză de 25 de micrograme au înregistrat niveluri de anticorpi protectori pentru apărare faţă de virus superioare faţă de cei identificaţi în organismul unor persoane care s-au recuperat după infecția cu COVID-19.

Acestea sunt descoperiri semnificative, dar este faza I a studiului clinic care a inclus numai opt oameni. Această fază a fost destinată siguranţei. Nu eficacităţii”, a declarat dr. Amesh Adalja, expert în boli infecţioase la Johns Hopkins Center for Health Security.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *