UNPR: Comasarea ministerelor Energiei şi Economiei riscă să genereze consecinţe grave şi imediate

Sursa foto: unpr.ro

Comasarea ministerelor Economiei şi Energiei va aduce riscuri mari cu privire la absorbţia fondurilor europene şi riscă să genereze consecinţe grave şi imediate, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR), într-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor PSD, PNL, USR şi UDMR.

„Anii 2025 şi 2026 sunt ultimii doi ani în care se poate realiza absorbţia fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta C6 „Energie”, în valoare de 1,6 miliarde de euro. De asemenea, proiecte de peste 10 miliarde de euro sunt în diverse stadii de implementare şi evaluare, unele cu termene de realizare în 2026. Vă atragem atenţia asupra faptului că presiunea birocratică imensă creată de comasarea ministerelor va aduce riscuri mari cu privire la absorbţia fondurilor europene menţionate, putând genera pierderi şi întârzieri de ordinul miliardelor de euro şi priva statul român de efectul benefic pe care aceste fonduri le-ar putea avea în economie. În primul rând, doar modificările organizatorice de subordonare a direcţiilor de profil şi a drepturilor de semnătură vor genera un blocaj de 4-6 luni de zile, termen pe care îl estimăm în baza experienţei avute cu situaţii similare din trecut”, au transmis oficialii Uniunii.

Potrivit sursei citate, această întârziere şi blocajele apărute vor prelungi termenele de evaluare pentru sute de proiecte, ducând la modificări ale condiţiilor de piaţă şi ale soluţiilor tehnice, crescând riscul de neimplementare şi de întârzieri cauzate de aceşti factori.

De asemenea, vor prelungi duratele de răspuns la aprobarea cererilor de rambursare, creând un blocaj financiar la nivelul beneficiarilor, vor amâna substanţial răspunsurile la solicitările de modificări de soluţii tehnice şi alte ajustări necesare la implementarea proiectelor.

În plus, va scădea încrederea furnizorilor în fezabilitatea proiectelor şi va duce la renunţarea participării la anumite licitaţii/proceduri competitive sau la mărirea preţurilor.

În al doilea rând, toate mecanismele instituţionale construite în ultimii trei ani în Ministerul Energiei vor fi grupate prin introducerea de noi scheme ierarhice şi de subordonare. Aceste mecanisme care au generat o performanţă fără precedent, anume o procesare de proiecte în valoare de peste 20 de miliarde de euro, din care peste 10 miliarde ajutor de stat, sunt bazate pe echipe şi sisteme care s-au rodat în timp, au înţeles mecanismele extrem de complexe pentru generarea absorbţiei şi livrează accelerat rezultatele necesare implementării proiectelor.

„Înţelegem nevoia exprimată în comunicările publice de eficientizare administrativă şi susţinem reformele substanţiale necesare pentru eficientizarea statului român. Vedem, de asemenea, nevoia de armonizare a obiectivelor strategice şi acţiunea integrată a aparatului guvernamental pentru atingerea acestora. În diverse arhitecturi ministeriale, în special în statele Uniunii Europene care ţintesc obiectivele Pactului Verde, există ministere care înglobează portofoliile de economie, mediu, energie şi chiar fonduri europene, deoarece aceste domenii au obiective comune substanţiale pe orizontul strategic următor. Dar o schimbare de arhitectură instituţională de o amploare aşa de mare ar trebui să pornească de la alinierea obiectivelor strategice şi crearea structurilor funcţionale, pornind de la acestea. De asemenea, ar trebui definită o perioadă de tranziţie până la preluarea portofoliilor de proiecte şi de activităţi, pentru a nu genera haos şi blocaje, ci eficienţă şi atingerea obiectivelor”, notează UNPR.

În viziunea patronatelor, „voinţa şi forţa politică ar trebui concentrate în spatele unor măsuri bine gândite, cu aplicabilitate practică şi care adresează problemele cauzale cele mai profunde ale disfuncţionalităţilor sistemului guvernamental de astăzi”, în condiţiile în care „România are strategii, viziune şi idei, dar suferă la punerea în practică a acestora”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: