Skip to content
Politică

UNPR își arată nemulțumirea față de modul în care e condusă țara, printr-o rezoluție

Uniunea Naţională pentru Progresul României îşi exprimă indignarea faţă de modul cum este condusă România şi face apel la liderii partidelor politice să se aşeze la masa tratativelor şi reconcilierii. Comitetul Executiv Naţional al UNPR, reunit sâmbătă, la Iaşi, a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie prin care „îşi exprimă indignarea faţă de modul cum este condusă România, de dezbinarea generalizată manifestată, exact în cel mai sensibil şi important moment, aniversarea Centenarului Marii Unirii şi preluarea pentru şase luni a preşedinţiei Uniunii Europene, de manipularea populaţiei prin mijloace mass-media aservite grupurilor de interese române şi străine”.

Totodată, CExN al UNPR „face apel la toate forţele politice şi la reprezentanţii societăţii civile responsabile să se aşeze la masa tratativelor şi reconcilierii şi, prin consens naţional, să definească obiectivele principale ale dezvoltării şi guvernării României ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO şi să elaboreze un Cod al intereselor României şi al românilor pentru prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor acestei naţiuni greu încercate de-a lungul veacurilor”. Potrivit preşedintelui executiv Ion Răducanu, rezoluţia a fost adoptată ca urmare a faptului că CExN al UNPR a constatat „cu îngrijorare că deteriorarea fără precedent a vieţii politice şi sociale din România, în ultima perioadă, a creat un adevărat haos naţional, care poate arunca ţara la periferia Uniunii Europene şi a NATO”.

„Gândul la viitoarele alegeri şi setea de putere au tulburat minţi şi au declanşat atitudini comportamentale politice şi, nu numai, greu de înţeles şi admis. Sfidarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale de către unii reprezentanţi ai instituţiilor statului, împiedicarea ministrului Justiţiei de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale, manifestările şi luările de poziţie discutabile, de multe ori părtinitoare ale CSM, ale ÎCCJ, ale procurorului general, ale Parlamentului, ale Guvernului, ale partidelor politice parlamentare nu fac altceva decât să creeze impresia unei ţări în care disoluţia autorităţilor statului este în plină desfăşurare”, se arată în Rezoluţia UNPR.

În document se precizează că „deconspirarea unui sistem de putere politică paralelă, situat în afara Constituţiei, condus de câteva personaje care se consideră adevăraţii apărători ai statului de drept şi ai securităţii naţionale, a creat o stare de panică, de indignare, de revoltă, de ură, de îngrijorare şi, nu în ultimul rând, de teamă a reîntoarcerii la poliţia politică, securisto-comunistă, creându-se un blocaj naţional”.

Totodată, conducerea UNPR consideră că actuala coaliţie aflată la putere „plină de sine şi înţelepciune a dat ţara pe mâna a trei guverne, unul mai bun decât celălalt, toate având în structură mulţi miniştri slab pregătiţi profesional, intelectual şi politic, de regulă reprezentanţi ai baronilor locali, interesaţi în principal de binele lor propriu şi al partidului care i-a propulsat în funcţie”.

„Coaliţia PSD – ALDE îşi iroseşte puterea de muncă şi timpul necesar pentru conducerea treburilor ţării cu soluţionarea bătăliilor interne pentru putere sau cu lupte de gherilă cu conducerile serviciilor de informaţii, cu conducerea Ministerului Public sau cu cele ale DNA şi SPP, cu preşedintele României şi cu partidele de opoziţie. În acest timp, interesele României devin secundare intereselor marilor puteri, capitalul românesc dispare încetul cu încetul, resursele naturale au fost concesionate, distribuţia energiei a fost cedată, sistemul bancar a fost vândut, ţara este la un pas de a deveni colonie. Mai nou, suntem în pragul unei noi trădări naţionale prin înstrăinarea unei mari părţi a bogăţiei din Marea Neagră – gazele naturale”, se precizează în rezoluţia UNPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *