UNSAR: Despăgubiri de peste 119,2 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuinţe

Asigurarea locuintei
Sursa foto: fabricadeasigurari.ro

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri de peste 119,2 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuinţe, în primele 9 luni ale anului trecut, în creştere cu 61% faţă de valoarea achitată în aceeaşi perioadă a anului 2022, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Peste 83% din valoarea acestor despăgubiri (99,2 milioane lei) au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu circa 38% faţă de cele efectuate în primele 9 luni ale anului 2022.

„La împlinirea unui an de la cutremurele care au afectat mai multe zone din ţara noastră şi nu numai, vedem încă o dată importanţa existenţei unei asigurări facultative pentru locuinţă. În acest context, este cu atât mai important ca fiecare român să ia toate măsurile necesare pentru a fi sigur acasă alături de cei dragi”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Potrivit organizaţiei de profil, important este ca fiecare locuinţă să fie protejată la întreaga ei valoare, indiferent că este vorba despre producerea unui dezastru natural (cutremur, inundaţie sau alunecare de teren) sau a unui incendiu, furt, a unei explozii sau spargeri de conducte. Totodată, UNSAR aminteşte că se pot asigura şi bunurile din locuinţă dar şi prejudiciile care pot fi produse vecinilor.

Citește mai mult AICI. 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: