Skip to content
Politică

UNTRR avertizează: Riscul producerii unui Brexit fără acord ameninţă sectorul transporturilor

bbc.com

Marţi, deputaţii britanici i-au aplicat, cu mai puţin de trei luni înaintea Brexitului, o înfrângere istorică premierului Theresa May, respingându-i masiv acordul cu privire la ieşirea din UE, declanşând depunerea unei moţiuni de cenzură de către opoziţia laburistă.

Vineri, UNTRR s-a arătat profund îngrijorată de efectele unui Brexit fără un acord cu UE, efecte care se vor răsfrânge asupra transportului rutier de mărfuri şi de persoane către şi dinspre Marea Britanie.

”Planurile de urgenţă ale Comisiei Europene şi ale guvernului britanic nu vor putea răspunde nevoilor operaţionale actuale ale companiilor de transport rutier comercial şi ale clienţilor acestora. Un Brexit fără un acord cu UE nu ar fi trebuit să fie o opţiune, dar, în momentul de faţă, este aproape realitate. Cu doar două luni până la ieşirea Marii Britanii din UE, lipsa clarităţii reprezintă cea mai mare provocare”, se arată în comunicat.

Patronatul avertizează că se prevede un viitor cu consecinţe economice extrem de grave pentru societate şi mediul de afaceri, deoarece lipsesc clarificările privind vama şi accesul pe piaţă pentru milioane de operaţiuni de transport rutier care efectuează, în mod regulat, curse din şi spre Marea Britanie.

”Marea Britanie va fi o ţară terţă în relaţia cu UE, ceea ce presupune faptul că mărfurile vor fi supuse supravegherii şi controlului vamal, care va implica aplicarea de taxe vamale, interdicţii sau restricţii pentru anumite bunuri, îndeplinirea formalităţilor vamale, iar autorizaţiile vamale emise de Marea Britanie nu vor mai fi valabile în UE”, se arată în comunicat.

Patronatul avertizează că, în cazul unei ieşiri din UE fără acord a Marii Britanii, comerţul şi furnizarea de mărfuri vor suferi, iar costurile vor creşte cu cel puţin 10%, potrivit News.ro

”Într-o zi obişnuită, până la 10.000 de camioane trec numai prin portul Dover. În ciuda tuturor planurilor de urgenţă, operatorii de transport rutier, clienţii şi guvernele lor nu sunt pregătiţi pentru un scenariu fără acord până la 30 martie 2019”, se arată în comunicat.

UNTRR atrage atenţia că, fără un acord, companiile de transport rutier îşi vor reduce drepturile de exploatare a pieţei în mod serios şi acest lucru va avea un impact negativ asupra furnizării mărfurilor. În plus, un număr din ce în ce mai mare de companii din UE au în vedere suspendarea operaţiunilor în zilele următoare termenului limită Brexit.

”UNTRR solicită implicarea activă a factorilor de decizie politică din România, prin Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, şi Marea Britanie să ofere claritate în ceea ce priveşte modul de urmat după 30 martie 2019 şi să-şi intensifice eforturile pentru a pune în aplicare soluţiile potrivite pentru transportul rutier”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *