Skip to content
Politică

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, REŢINUT de DIICOT

Un medic psihiatru a fost reţinut de procurorii DIICOT, care îl acuză că ar fi primit 600 de lei la o persoană care urma un tratament pentru dependenţa de droguri, căreia i-a prescris o reţetă pentru o cantitate de trei ori mai mare de metadonă decât tratamentul necesar pacientului.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti l-au reţinut marţi pe medicului Cristian Gheorghe Bellu Bengescu şi au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, pentru prescriere de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite, inculpatul Bengescu Bellu Cristian Gheorghe, în calitate de medic şi în cadrul unei unităţi medicale, a prescris unui pacient, într-o perioadă de 27 de zile, un tratament de substituţie cu droguri de mare risc în cuantum de 6840 de comprimate Sintalgon de 2,5 mg, deşi tratamentul necesar pacientului, conform fişei medicale, era în cuantum de 2280 de comprimate pentru o perioadă de 30 de zile„, arată DIICOT, într-un comunicat de presă, relatează realitatea.net.

Bengescu ar fi primit în schimbul reţetei eliberate suma de 600 de lei, respectiv 300 de lei în 11 noiembrie şi 300 de lei în 17 noiembrie. În ziua în care a primit a doua tranşă de bani, medicul a fost prins în flagrant, imediat după ce a prescris mai multe comprimate de Metadonă – Sintalgon.

Comprimatele de Metadonă – Sintalgon sunt folosite în cazul tratamentului pentru dependenţa de heroină, decontat din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Procurorii susţin că prin prescrierea fără a fi necesară din punct de vedere medical, „substanţa a fost deturnată din circuitul licit”.

Cristian Bellu Bengescu este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri din România, specialist în toxicomanii, psihanaliză şi sexologie. El lucra într-un cabinet de la Policlinica Apaca din Sectorul 6, după ce a condus centrul pentru toxicomani din Spitalul Clinic „Alexandru Obregia”.

2 comentarii la “Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, REŢINUT de DIICOT

  1. Nu stiu la ce folosesc medicamentele acelea [2280 buc / luna] dar orice prost daca le inmulteste cu 3 luni rezulta chiar 6840 buc/ trei luni. Deci s-a dat reteta pe 3 luni. Ciubucarii dau reteta numai pe o luna [ cu cozi mari] si au asigurat ciubucul lunar !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *