Skip to content
Coronavirus

Unul dintre cele mai mari avioane din lume a adus în România echipamente medicale din China. FOTO

Bucharest Airports

Un avion Antonov 124-100, unul din cele mai mare avioane din lume, deținut de compania aeriană ucraineană de cargo Antonov Airlines a aterizat marți dimineață pe Aeroportul Otopeni, aducând achipamente medicale din China achiziționate de Unifarm. Încă 12 avioane de tip cargo vor aduce în România echipamente medicale pe tot parcursul acestei luni, iar Antonov 124 va mai reveni în România pe 14 aprilie.

 

Unul dintre avioane este o premieră în România, va fi un Antonov cu o capacitate de 740 de metri cubi. Este cel mai mare zbor de tip cargo cu destinaţie medicală, echipamente medicale achiziţionate din China, este primul zbor de acest gen făcut de acest avion în Europa”, a declarat Adrian Ionel, director general UNIFARM.

Şeful Unifarm spune că alte 12 avioane de tip cargo vor aduce mărfuri necesare medicilor din linia I: măşti de protecţie, ochelari de protecţie, combinezoane, aparatură medicală şi reactivi. Pe 9, 20 şi 27 aprilie vin în ţară 3 avioane de tip Boeing 747 încărcate cu marfă. În acelaşi timp curse regulate DHL vor aduce în ţară echipamente medicale. Pe 14 aprilie un alt Antonov AN124 va ateriza la Bucureşti din Zhengzhou, China. Pe 15 aprilie va ateriza la Bucureşti un Boeing 747 Silkway West Airlines.

Nu sunt singurele transporturi care vin, pentru că mai sunt transporturi care vin şi pe cale terestră, din alte zone: Olanda, Austria. Mărfurile care vor veni sunt cel puţin pentru 2 luni şi jumătate din acest moment”, a mai precizat Adrian Ionel, potrivit sursei amintite.

Sursă foto: Bucharest Airports

Antonov AN 124 este unul din cele mai mari avioane din lume și, în același timp, este unul destul de rar. Avionul care a aterizat marți la București este deținut de compania cargo Antonov Airlines din Ucraina, este un model An-124-100M Ruslan și are numărul de înregistrare UR-82009, scrie hotnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *