Skip to content
Externe

UPDATE A 43-a zi de război. Zelenski: Rusia, exclusă din Consiliul Drepturilor Omului de la ONU. Forțele ruse ar fi săpat tranșee într-o zonă radioactivă de lângă Cernobîl

Twitter

UPDATE 22.50

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că, cu cât mai repede va avea loc întâlnirea sa directă cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu atât mai puține victime vor exista în războiul ruso-ucrainean.

„Sunt gata să mă întâlnesc cu președintele Putin. Atacul asupra Ucrainei depinde de el, iar sfârșitul războiului depinde de el… Cu cât ne întâlnim mai repede, cu atât vor fi mai puține victime. Victime de ambele părți. Cu cât întâlnirea este mai rapidă, sunt sigur că va fi mai bine”, a spus Zelenski într-un interviu acordat rețelei media indiene Republic Media Network, relatează Ukrinform.

Zelenski a subliniat că este pregătit să discute cu Putin pe absolut toate temele. În același timp, printre priorități, el a numit încetarea focului, precum și problema Luganskului ocupat temporar, a regiunilor Donețk și a Republicii Autonome Crimeea. În același timp, Zelenski a subliniat că este pregătit să se întâlnească cu președintele Rusiei, oricât de dificil ar fi după crimele comise de trupele ruse împotriva populației pașnice ucrainene din regiunea Kievului.

UPDATE 21.30

Reprezentanții Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei atrag atenţia că forțele Federației Ruse mențin controlul asupra regiunii Izium, încercând să continue ofensiva în direcția Slaviansk și Barvenkovo. Eforturile principale ale țării agresoare sunt concentrate asupra capturării orașului Mariupol, ofensiva din regiunea Izium și încercările de a sparge apărarea în direcția Donețk.

„Inamicul continuă să se pregătească pentru o ofensivă în estul Ucrainei. Invadatorii regrupează trupe pentru a finaliza formarea unui grup ofensiv”, precizează Statul Major. Potrivit acestuia, inamicul concentrează eforturile principale pe capturarea orașului Mariupol, efectuând o ofensivă în zona orașului Izyum și încercând să spargă apărarea în direcția Donețk.

UPDATE 20.50

Rusia a suferit pierderi ”semnificative” ale trupelor sale în Ucraina, ceea ce reprezintă ”o tragedie uriaşă” pentru ţară, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, joi, într-un interviu pentru Sky News, relatează CNN.

Întrebat dacă retragerea trupelor ruse din Kiev şi din apropiere ar putea fi privită drept ”o umilinţă” pentru Kremlin, Peskov a spus că folosirea acestor cuvinte ar fi ”o înţelegere greşită a situaţiei”. ”Avem pierderi semnificative de trupe şi este o tragedie uriaşă pentru noi”, a recunoscut, totuşi, oficialul rus, adăugând că motivul retragerii armatei ruse din regiunile Kiev şi Cernihiv a fost ”un act de bunăvoinţă în timpul negocierilor dintre delegaţiile ucrainene şi ruse”.

UPDATE 19.55

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat joi Ucraina că a revenit asupra unor propuneri făcute în timpul rundei de negocieri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce potrivit Moscovei ar fi un indiciu că preşedintele Volodimir Zelenski este ”controlat” de Washington şi de aliaţii săi, care-l determină să continue luptele, acuzaţii la care Kievul a răspuns cerând Moscovei să-şi ”reducă gradul de ostilitate”.

UPDATE 19.20

Adunarea generală a ONU a votat joi pentru suspendarea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului cu 93 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 58 de abţineri, informează Reuters.

UPDATE 19.00

Ambasadorul ucrainean la ONU, Sergiy Kyslytsya, a făcut apel, joi, la toate statele membre ale ONU să susţină propunerea de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, pentru a salva ”multe vieţi din Ucraina şi din întreaga lume”. Kyslytsya a comparat Consiliul pentru Drepturile Omului cu vasul Titanic, care trece printr-o ”ceaţă perfidă spre aisberguri mortale”, şi are nevoie de ajutor pentru a fi salvat de la ”scufundare”, relatează CNN.

Kyslytsya a comparat Consiliul pentru Drepturile Omului cu celebrul vas Titanic care s-a scufundat. ”Acum, lumea a ajuns într-un moment crucial. Asistăm la faptul că vasul trece printr-o ceaţă perfidă spre aisberguri mortale. Se pare că ar fi trebuit să-l numim Titanic în loc de Consiliul pentru Drepturile Omului. Trebuie să luăm o acţiune astăzi pentru a salva Consiliul de la scufundare”, a afirmat Kyslytsya.

Ambasadorul ucrainean a spus că acţiunile Rusiei în Ucraina ”ar fi echivalate cu crime de război şi crime împotriva umanităţii”.

UPDATE 17.50

Circa 90% dintre civilii uciși în Bucha au fost împușcați de militarii ruși. Anunțul a fost făcut de Anatolii Fedoruk, edilul orașului.

La momentul de față, au fost identificați 320 de civili care au murit în masacrul de la Bucha. Potrivit primarului Fedoruk, circa 90% dintre cei uciși au răni de gloanțe și nu de schije. „112 de case au fost complet distruse, iar 18 blocuri de locuințe au fost avariate de artilerie și au ars. Până la 6 aprilie, sunt identificați 320 de civili morți”, a precizat primarul orașului Bucha.

UPDATE 15.40

”Cei care aleg războiul” şi ”şantajează Europa cu o criză economică şi energetică pierd întotdeauna”, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, joi, în faţa Parlamentului Greciei, conform CNN. De asemenea, liderul ucrainean a mai subliniat că ”penuria de energie devine o nouă realitate” în Europa, iar Moscova ”face tot posibilul pentru a cauza inflaţia pentru mulţi oameni”.

Zelenski a îndemnat Parlamentul elen prin intermediul unei videoconferinţe să ”facă mai mult” şi să îşi folosească ”oportunităţile ca membru al Uniunii Europene pentru a organiza salvarea Mariupolului”.

”Cei care aleg războiul pierd întotdeauna. Cei care încearcă să priveze o ţară de independenţa sa şi de integritatea ei teritorială pierd întotdeauna. Cei care şantajează Europa cu o criză economică şi energetică pierd întodeauna” a spus el.

Zelenski a subliniat că acţiunile Rusiei nu au fost îndreptate doar către Ucraina, ci şi către Europa.

Rusia încearcă să se asigure că ”penuria de energie devine o nouă realitate pe acest continent”, a continuat liderul ucrainean, adăugând că Moscova ”face tot posibilul pentru a cauza inflaţia pentru mulţi oameni”.

Preşedintele ucrainean a cerut, de asemenea, blocarea tuturor băncilor ruse din sistemul financiar mondial.

”În timp ce trupele ruse blochează oraşele paşnice şi ne deportează oamenii, nicio bancă rusă nu are dreptul de a câştiga bani în sistemul financiar mondial. Trebuie blocate. Toate (n.r. băncile) trebuie blocate şi nu doar unele dintre ele”, a mai precizat şeful statului ucrainean.

El a adăugat că ”nicio navă rusă nu ar trebui să aibă posibilitatea de a intra în vreo parte a lumii democratice”.

UPDATE, ORA 11:10

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba cere joi statelor membre NATO să furnizeze armament suplimentar Ucrainei pentru a lupta împotriva forţelor ruse, relatează AFP.

Tocmai le-am cerut trei lucruri: armament, armament şi armament. Cu cât mai rapid va filivrat, cu atât vor fi salvate maimulte vieţi şi se vor evita mai multe distrugeri”, pledează ministrul ucrainean de Externe la sosirea la sediul NATO, la Bruxelles.

Miniştrii de Externe ai statelor membre NATO participă la o reuniune la sediul Alinaţei Nord-Atlantice.

UPDATE, ORA 08.32

Autoritățile ucrainene au publicat miercuri un videoclip în care se vede cum forțele militare ruse au săpat tranșee într-o zonă interzisă și foarte radioactivă de lângă Cernobîl.

Videoclipul a fost realizat cu o dronă și publicat de autoritățile ucrainene pe Telegram, pe pagina Energoatom, operatorul de stat al centralelor nucleare din Ucraina. În imagini se pot remarca, potrivit CNN, gropi libere și tranșee de fortificații militare abandonate într-o zonă cunoscută sub numele de Pădurea Roșie.

Zona în care militarii ruși și-au săpat tranșeele este Pădurea Roșie, cunoscută ca fiind o zonă extrem de radioactivă din apropierea Cernobîlului. Pădurea Roșie și-a primit numele atunci când zeci de kilometri pătrați de pini au devenit roșii după ce au absorbit radiațiile de la explozia de la Cernobîl din 1986 – cel mai mare dezastru nuclear din lume.

Pădurea Roșie este considerată cea mai contaminată și periculoasă zonă din întreaga arie de excludere din orașul Cernobîl. Este interzis accesul persoanelor care nu lucrează în zonă sau care nu au un permis special.

————————————————————————————————————————————–

ȘTIREA INIȚIALĂ

Rusia blochează accesul umanitar la Mariupol pentru a ascunde „miile” de victime din acest oraş asediat din sud-estul Ucrainei asupra căruia continuă atacurile şi bombardamentele, a afirmat miercuri preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de AFP.

„Cred că unul dintre motivele principale pentru care nu putem face să intre ajutor umanitar în Mariupol este că, până când totul va fi +curăţat+ de soldaţii ruşi, le este teamă că lumea va vedea ce se întâmplă acolo”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu pentru Canalul turc de televiziune Habertürk, postat online de preşedinţie.

Este vorba „nu despre zeci, ci despre mii de persoane ucise şi mii de răniţi”, a adăugat el. „Ştim câţi soldaţi (ucraineni) au murit acolo şi câţi au fost răniţi, dar nu ştim câţi civili”, a continuat şeful statului ucrainean.

„În orice caz, ei (ruşii) nu vor putea ascunde totul (…). Un astfel de număr, este imposibil de ascuns. Şi cred că o să vedem cu toţii când vom intra” în Mariupol, a mai declarat el.

„La Bucea, de exemplu, au încercat să facă asta, au ars o mulţi oameni în această regiune: Bucea, Irpin, Gostomel. Au ars familii. Marţi, am găsit din nou o familie: tatăl, mama, cei doi copii. Copii foarte mici. De aceea spun: sunt nazişti”, a acuzat preşedintele ucrainean, informează agerpres.ro.

Întrebat despre posibilitatea de a continua discuţiile cu Rusia, Volodimir Zelenski consideră că aceste negocieri „vor trebui oricum să aibă loc”.

„Nu prea vrem să negociem cu Rusia după ce am văzut, nu prea, trebuie să vă spun, pentru că înţelegem cu cine avem de-a face”, a adăugat el. Dar „trebuie să găsim chiar şi cea mai mică posibilitate de a negocia. Cred că este greu să opreşti războiul altfel”, a ţinut să adauge preşedintele Ucrainei.

1 comentariu la “UPDATE A 43-a zi de război. Zelenski: Rusia, exclusă din Consiliul Drepturilor Omului de la ONU. Forțele ruse ar fi săpat tranșee într-o zonă radioactivă de lângă Cernobîl

  1. EXECUTAREA PRIZONIERILOR DE RĂZBOI RUȘI DE CĂTRE AFU ȘI LUPTĂTORII GEORGIENI PE 30 MARTIE (VIDEO 21+)

    Acesta nu este un videoclip pus în scenă, cu cadavre puse în scenă la un loc cu fețele întoarse pe dos ca la Bucha. Este un videoclip al unei adevărate execuții POW. Unii aveau mâinile legate la spate, un soldat a fost ucis în videoclip. Observați cantitatea de sânge din jurul victimelor. Ați văzut așa ceva în videoclipuri ucrainene montate despre situația din Bucha? Naziștii, încurajați de sprijinul Occidentului, nu se feresc de nimic, nu își ascund fețele și se laudă cu crimele lor. Incidentul a avut loc pe 30 martie, lângă Irpen , în timpul retragerii anunțate a trupelor ruse. Retragerea Rusiei a fost intenționată de Kremlin să fie un simbol al bunăvoinței și al pregătirii pentru procesul de negociere. Trupele care se retrăgeau au fost informate despre aceasta. Întreaga lume poate observa rezultatul. Forțele armate ucrainene au bombardat zonele populate atât în timpul retragerii rușilor, cât și după ce toate unitățile ruse erau la mulți kilometri distanță. SBU și formațiunile naționaliste au curățat așezările de civili care au colaborat cu rușii. Pe 3 aprilie, civili uciși cu banderole albe pe mâini, ceea ce semnifica colaborarea cu rușii, au fost împușcați și trecuți drept victime ale ocupației ruse. Occidentul a susținut cu entuziasm acest fals. Oricare ar fi rezultatul războiului, Europa ar trebui să se pregătească ca acești oameni, naziști cu psihicul fracturat, să vină în orașele europene. Și vor veni și vor cere reverență și prosperitate. Nu vor renunța la ideologia lor de superioritate. Astăzi o demonstrează asupra prizonierilor de război neputincioși, mâine victimele vor fi europenele medii.

    https://southfront.org/execution-of-russian-pows-by-afu-and-georgian-fighters-on-march-30-video-21/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *