UPDATE 14:43
DNA a anunțat printr-un comunicat de presă că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023. În acest dosar, joi au loc percheziții în cinci locații din București și din județele Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Ar fi vorba, spun sursele Agerpres, de contracte pentru renovarea unor sedii aparținând Poștei Române.
„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023.
În cursul zilei de 25 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis procurorii DNA.
Reacția Poștei
„Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au ajuns astăzi la trei dintre sediile companiei. Paralel cu verificările DNA, Poșta Română a demarat propria cercetare internă.
Asigurăm că operatorul național de servicii poștale tratează cu maximă responsabilitate toate obligațiile impuse prin lege și își gestionează cu seriozitate și cu atenție resursele și proiectele pe care le desfășoară.
De asemenea, Compania cooperează în mod obișnuit cu orice autoritate publică de control, fiind deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”, au transmis reprezentanții Poștei.
–––––––––––
Procurorii DNA au descins, joi, la sediul Poștei Române, de unde au ridicat mai multe documente, susțin surse judiciare. Surse din interiorul Poștei Române au explicat că actele au legătură cu investițiile făcute de instituția publică.
De asemenea, descinderi similare au avut loc în paralel la Iași și Bacău. În cauză ar fi acuzații de dare și luare de mită, dar și abuz în serviciu.
Vom reveni cu amănunte.