Skip to content
Politică

UPDATE Apare secția specială / Comisia Iordache vrea două filtre serioase pentru viitorii procurori DNA

cotidianul.ro

UPDATE 16:01

Aceeași Comisie Iordache a votat în urmă cu puțin timp înființarea în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) înființarea unei secții speciale pentru anchetarea magistraților.

Amendamentul a trecut cu votul parlamentarilor PSD, ALDE și UDMR, informează Digi 24.

—————————–

Comisia parlamentară pentru legile justiției, condusă de către deputatul PSD Florin Iordache, vrea două filtre serioase pentru viitorii procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Comisia Iordache a adoptat joi un amendament potrivit căruia procurorii care vor să lucreze la Direcția Națională Anticorupție trebuie să susțină un concurs în fața Secției de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), relatează Agerpres.

„Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, la propunerea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin concurs, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii”, se arată în amendamentul adoptat de comisia specială.

În forma inițială a proiectului, acest articol prevedea că „Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii”.

Comisia a mai adoptat un amendament, conform căruia, pentru a fi numiți la DNA, „procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 8 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs susținut în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

1 comentariu la “UPDATE Apare secția specială / Comisia Iordache vrea două filtre serioase pentru viitorii procurori DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *