Skip to content
Politică

UPDATE Arhiepiscopia și Consiliul Județean reacționează / Posibil caz Bombonica la Dâmbovița EXCLUSIV

sansanews.ro

UPDATE 13:45

Redăm mai jos al doilea drept la replică remis redacției PSnews.ro – de această dată, de către Consiliul Județean Dâmbovița:

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii eronate, menite să aducă prejudicii de imagine atât conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cât şi instituţiei în sine, în vederea unei informări corecte a opiniei publice, supunem atenţiei următoarele aspecte:

Nici în trecut şi nici în prezent, Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu a avut şi nu are angajaţi care să fie, totodată, şi angajaţi ai unei instituţii religioase. Mai mult decât atât, relaţia de colaborare contractuală existentă între instituţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Arhiepiscopia Târgoviştei cuprinde două aspecte: personalul neclerical și lăcașurile de cult. În acest sens, în primul dintre cazuri, Consiliul Judeţean Dâmboviţa susţine financiar, de mai bine de zece ani, Arhiepiscopia Târgoviştei în privinţa angajaţilor încadraţi în categoria personalului neclerical, fără a deţine însă vreun rol în modul în care acest buget este administrat. În cel de-al doilea caz, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a susținut financiar Arhiepiscopia Târgoviștei, prin alocările financiare acordate pentru lăcașurile de cult începând cu anul 2002, potrivit Legii nr. 125/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.

Precizăm că, şi în intervalul 2012 – 2017, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a sprijinit financiar Arhiepiscopia Târgoviştei, prin asigurarea bugetului aferent acestor posturi, ocupate de către reprezentanţii personalului neclerical. Finanţarea provine atât din sume defalcate din TVA pentru cheltuielile descentralizate, cât şi din veniturile proprii ale CJD. În acest an, suma a fost repartizată în conformitate cu prevederile Legii Bugetului de Stat nr. 6 din 17.02.2017. Astfel, în fiecare an, prin anexa la legea bugetului de stat, se aprobă un număr maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical, angajat în unităţile de cult, şi un număr de posturi suplimentare finanţate din veniturile proprii ale CJD.

De-a lungul timpului, toate întâlnirile desfăşurate între conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa și reprezentanţii Arhiepiscopiei Târgoviştei, au avut loc într-un cadru instituţional formal, iar subiectele discuţiilor au vizat doar aspecte legate de finanţarea lăcaşelor de cult şi a monumentelor istorice atât de la bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cât şi din fonduri guvernamentale, potrivit legislaţiei în vigoare.

Având în vedere noţiunile anterior amintite, catalogăm informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la acest subiect ca fiind complet eronate”.

———————————

UPDATE 11:51

În urma informațiilor prezentate de către PSnews, Arhiepiscopia Târgoviștei reacționează, printr-un comunicat de presă, remis luni redacției de știri.

„Cu uimire și mâhnire, am constatat apariția articolului intitulat «Posibil caz Bombonica la Dâmbovița. Cezar Preda, întrebări incomode pentru Țuțuianu EXCLUSIV», publicat de către PSnews, în ziua de 20 martie a.c., ce redă afirmațiile domnului Cezar Preda, vicepreședinte PNL,  fapt pentru care facem următoarele necesare precizări:

Informația vehiculată este în totalitate falsă, deoarece nu există angajați ai CJD care să lucreze la vreo persoană din cadrul instituției noastre.

Cu CJD, Eparhia noastră are o relație normală de colaborare, având în vedere că numărul credincioșilor ortodocși este copleșitor majoritar în județul nostru. De aceea, CJD sprijină parohiile din județul nostru prin susținerea posturilor neclericale, în același mod în care, de la bugetul de stat, sunt sprijinite parohiile, conform O.G.82/2001 și H.G. 1470/2002, cu modificările și completările ulterioare. Desigur, sprijinul nu acoperă în totalitate nevoile Eparhiei noastre, deoarece Arhiepiscopia mai are un necesar de 190 posturi vacante, neocupate.

Ne manifestăm regretul că, în cadrul confruntărilor politice, este amestecată și Biserica noastră străbună, mamă și sprijinitoare echidistantă pentru toți fiii și fiicele ei, indiferent de opțiunile lor politice. De asemenea, ne exprimăm speranța că, pe viitor, cei implicați în dezbaterea politică publică, vor evita implicarea Bisericii în astfel de chestiuni, neuitând niciodată că Ortodoxia străbună îi privește cu aceeași bunăvoință pe toți, colaborând cu toate forțele eșichierului politic, pentru mai binele națiunii noastre”, se arată în comunicat.

————————————————————–

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Cezar Preda, în cadrul unei conferințe de presă aruncă în spațiu public culisele unei dileme privind posibile angajări fictive la Consiliul Județean Dâmbovița – un caz care, dacă s-ar confirma, ar putea fi asemănător celui în care a fost trimis în judecată Liviu Dragnea.

DETALII AICI: Procesul lui Dragnea, în linie dreaptă în dosarul Bombonica

Sursele PSNEWS.ro au confirmat faptul că există zvonuri care plasează anumite angajări din cadrul aparatului de lucru al Consilului JudețeanDâmbovița în zona fictivului.

Astfel, gurile rele spun că mai mulți angajați ai Consiliului Județean, în principal femei, remunerate de la Consiliul Județean ar fi folosite de către o înaltă față bisericească. Noul președinte al Consiliului Județean ar fi refuzat să perpetueze această practică și de aici s-ar fi declanșat, aparent, un conflict cu președintele organizației PSD, Tutuianu, fost președinte de Consiliu Județean.

Contactați de către PSNEWS, atât senatorul Adrian Țuțuianu, cât și președintele PSD Alexandru Oprea au negat vehement o astfel de ipoteză.

Cu toate acestea, cazul pare că a intrat în atenția liderilor opoziției și nu numai, preşedintele PNL Dâmboviţa, deputatul Cezar Preda declarând că ”Dacă există într-adevăr un caz Bombonica, nici decizia Consiliului Județean, nici decizia domnului Țuțuianu nu îl scapă!”

1 comentariu la “UPDATE Arhiepiscopia și Consiliul Județean reacționează / Posibil caz Bombonica la Dâmbovița EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *