Skip to content
Politică

UPDATE Ce soartă are Erdogan. Şeful Statului Major, luat ostatic. Armata a preluat conducerea

UPDATE 1:32

Facțiunea armată responsabilă pentru tentativa de lovitură de stat din Turcia are controlul asupra unor tancuri și a ordonat forțelor sale să preia controlul pe străzi, însă în multe zone nu a fost capabilă să facă aceasta, a declarat un oficial din guvernul turc citat de Reuters. Sursa Reuters mai spus că situația de insecuritate ar putea să mai dureze 24 de ore.

Martori citați de Reuters susțin că tancurile de la Parlament au deschis focul.

MAE recomandă turiștilor și celorlalți cetățeni români aflați pe teritoriul acestui stat să nu părăsească locațiile de cazare, să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare, în special în locurile aglomerate, și să se informeze în permanență asupra evoluției situației interne.

Focuri de armă la aeroportul internațional din Istanbul.

Parlamentul turc este înconjurat de tancuri.

Șeful diplomației britanice și șefa diplomației europene fac apel la reținere.

Iranul își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu ceea ce se întâmplă în Turcia vecină.

Statele Unite consideră că o lovitură de stat este în desfășurare în Turcia, dar în acest moment este neclar cine câștigă, au declarat vineri surse guvernamentale de la Washington, citate de Reuters.

Focuri de armă s-au auzit în apropiere de sediul Statului Major din Ankara, unde au fost desfășurate forțe de apărare.

Un elicopter militar a deschis focul în capitala Anakara. S-a auzit și o explozie, transmite Reuters, care citează un martor.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan le-a cerut oamenilor să iasă în stradă să protesteze față de ceea ce el spune că e o tentativă de lovitură de stat dată de o facțiune minoritară din cadrul armatei.Oamenii trebuie să se adune în piețele publice pentru a răspunde loviturii militare, a declarat președintele într-o intervenție live la CNN Turk.

Erdogan a mai spus că evenimentele au fost încurajate de o „structură paralelă” – expresie prin care președintele îi desemnează de obicei pe susținătorii clericului Fethullah Gulen, care se află în Statele Unite și pe care îl acuză frecvent că pune la cale comploturi și revolte în armată și sistemul judiciar.

Zborurile British Airways și Lufthansa către Turcia sunt redirecționate sau fac cale întoarsă din cauza evenimentelor din Turcia, arată Digi 24.

UPDATE 01:00

Președintele Turciei, Erdogan, încearcă să aterizeze la Ankara, dar nu i se permite accesul. Potrivit presei străine, președintele ar urma să ceară azil Germaniei. Printr-o intervenție prin FaceTime, Erdogan a îndemnat populația să iasă în stradă, în piață și în preajma aeroporturilor și să reziste în fața presiunilor armatei, informează theguardian.com. Populația a ieșit în stradă, atât la Ankara, cât și în Istanbul.

„Nu există putere mai mare decât puterea poporului”, a transmis Erdogan prin intermediul CNN, conectat la FaceTime.

De asemenea, presa străină mai precizează că se trag focuri de armă în Ankara și în Istanbul. Orașele sunt sub asediu. S-a tras asupra televiziunii publice și asupra principalului serviciu de informații.

(M.C.)

—————–

UPDATE 00:45

Președintele Recep Tayyip Erdogan, care s-ar afla la Marmaris, a vorbit prin Skype la CNN Turk. El a spus că tentativa de lovitură de stat va primi răspunsul necesar, iar restabilirea ordinii nu va dura mult. Erdogan a anunțat, de asemenea, că se întoarce la Ankara, potrivit Digi 24.

UPDATE 00:33

Premierul turc, Binali Yıldırım, spune că diverse sedii importante sunt sub asediu. Președintele și Guvernul sunt încă la putere și nu vor tolera încercările de subminare a democrației, afirmă o sursă prezidențială. O sursă europeană citată de Reuters spune că armata are controlul asupra aeroporturilor și punctelor strategice din Istanbul. Franța, SUA și Rusia își sfătuiesc cetățenii din Turcia să nu iasă pe străzi și să se pună la adăpost. Populația face cozi în fața bancomatelor.

Prezentatorul televiziunii turce de stat TRT anunță că țara este condusă acum de un „consiliu al păcii” care va garanta siguranța populației. Prezentatorul a mai anunțat că intră în vigoare legea marțială. Statul de drept, democratic și laic, a fost erodat de actualul guvern, a afirmat prezentatorul, care a mai spun că va fi pregătită în curând o nouă Constituție. Libertatea cetățenilor va fi garantată, indiferent de religie, rasă sau limbă, transmite Digi 24.

—-

UPDATE 16 iulie, 00:03

Marea Britanie şi-a EVACUAT ambasada de la Ankara, informează Digi 24.

——

UPDATE 23:53

La Comandamentul Armatei, mai multe persoane sunt reținute, printre care chiar șeful Statului Major. Cu toate acestea, președintele Erdogan este în siguranță, anunță CNN Turk, citat de Digi 24. Mai multe ambulanțe au venit în fața Statului Major.

UPDATE 23:49

Şeful Statului Major al Armatei Turciei a fost luat ostatic, anunţă Reuters.

UPDATE 23:36

Armata turcă a preluat conducerea asupra ţării, anunţă Digi 24, citând Sky News.

Armata a anunţat că lovitura de stat a avut succes.

Mai mult, toate zborurile de pe Aeroportul Atatürk au fost anulate.

—-

 

ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ: Posibilă lovitură militară de stat în Turcia, ţară membră NATO!

Avioane militare și elicoptere survolau, vineri seara, capitala Turciei, Ankara, acolo unde s-au auzit și focuri de armă, în timp ce în Istanbul, cel mai mare oraș al țării, ambele poduri peste Bosfor s-au închis.

Potrivit digi24, există zvonuri că ar putea fi vorba despre o tentativă de lovitură de stat.

Premierul Turciei anunță o acțiune militară neautorizată de preluare a puterii, dar a evitat să folosească termenul de lovitură de stat, conform BBC. Președintele Recep Tayyip Erdogan este plecat din țară, în Mongolia.

2 comentarii la “UPDATE Ce soartă are Erdogan. Şeful Statului Major, luat ostatic. Armata a preluat conducerea

  1. Si Erdogan se prinsese ce poame sunteti, dar daca vine armata sunteti rasi. O data din cauza dizidentilor fosti militari arestati sau omorati in Romania si apoi a informatiilor pe care le-ati dat despre altii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *