Skip to content
Politică

UPDATE Chiliman s-a căptuşit cu un nou dosar DNA. Ce faptă gravă i se impută / Andrei Chiliman, audiat la sediul DNA

UPDATE 10.40

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Andrei Chiliman, fostul primar al Sectorului 1, pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Redăm integral comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHILIMAN ANDREI IOAN, primar al Sectorului 1 din București, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și
– complicitate la distrugere.

În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Suspectul Chiliman Andrei Ioan, în exercitarea funcției de autoritate publică de primar al Sectorului 1 al municipiului București, cu încălcarea atribuțiilor legale (dispoziții ale Legii administrației publice locale și Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei Sectorului 1), a dat ajutor unei persoane interesate să distrugă, în perioada 3 aprilie -19 decembrie 2008, prin folosirea de utilaje grele, construcțiile monument istoric, anexe ale Palatului Știrbei, situat în centrul municipiului București (Calea Victoriei). Concret, între construcțiile distruse se află pivnița Palatului Știrbei, împrejmuirile și remiza (aripa de nord), repertoriate ca monumente istorice, precum și toate vestigiile care se regăseau în subteran, pentru care nu s-a obținut niciun aviz sau autorizație de descărcare de sarcină arheologică. Acțiunea de demolare a pus in pericol bunul imobil Palat Știrbei (monument istoric) și vestigiile subterane care, astfel, au fost și ele distruse.
Ajutorul a constat în aceea că suspectul Chiliman Andrei Ioan a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competenta și că actul încalcă dispozițiile legale, certificatul de urbanism pentru desființarea construcțiilor nr. 4901/142/V/42155. De asemenea, ajutorul dat pentru distrugere a constat și în aceea că a semnat, cunoscând ca Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competenta și că actul încalcă dispozițiile legale, autorizația de desființarea construcțiilor nr. 90/04V/2891/08.
Documentele au fost emise în condițiile în care, din Ordinul nr. 2534/17.09.2007 al Ministrului Culturii și Cultelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 671/01.10.2007, reiese faptul că s-a declasat din categoria imobilelor istorice de clasa A un singur imobil – clădire (la singular) nu și anexele de pe Calea Victoriei.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” se arată în comunicatul DNA.

 

————————————————

UPDATE 10.00

La intrare, Andrei Chiliman nu a dat declarații presei.

El ar fi vizat într-un nou dosar. Fostul edil al sectorului 1 ar avea calitatea de suspect.

———————————

Andrei Chiliman a ajuns, marți, la DNA București, informează B1 TV.

Primarul suspendat al Sectorului 1 a mers însoțit de avocatul său.

Chiliman a ajuns în acest an în fața procurorilor, fiind vizat într-un dosar al DNA Ploiești care are legătură cu activitatea sa de primar. La momentul respectiv a fost reținut, dar pe numele său nu a fost emis un mandat de arestare.

1 comentariu la “UPDATE Chiliman s-a căptuşit cu un nou dosar DNA. Ce faptă gravă i se impută / Andrei Chiliman, audiat la sediul DNA

  1. Tara de nebuni ce suntem ! Deci Ministerul Culturii a declasat doar cladirea si a pastrat in patrimoniu anexele ??? Cine a fost domnilor ministrul ala cult in cap care a facut asta ??? Ca sa nu mai intreb de ce sunt lasate astfel de cladiri in paragina si isi aduc aminte de ele doar cand e vorba de blocat vreun proiect . Asta nu-l face nevinovat probabil pe Chiliman, dar situatia tot penibila ramane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *