UPDATE Circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale de trafic pe linia Toporu – Chiriacu

Accident
Accident. Sursa foto: ISU GIURGIU

UPDATE 13:29

Linia de cale ferată Toporu – Chiriacu a fost redeschisă miercuri la ora 12:25, iar circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale de trafic, fără restricţii de viteză, informează CFR SA.

UPDATE, ORA 08;30

Două locomotive private s-au ciocnit frontal între  staţiile Toporu şi Chiriacu. Conform primelor informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona staţiei Toporu, a talonat un macaź şi a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu”, conform CFR SA.

Cele două locomotive private sunt avariate, nu sunt deraiate, iar mecanicii au fost transportaţi la spital.

Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituţie abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar.

Două trenuri Regio, care circulă pe relaţia Giurgiu – Videle, sunt staţionate în Giurgiu şi aşteaptă redeschiderea liniei, estimată în jurul orei 9.00.

”La data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mişcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că o locomotivă izolată, având direcţia de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100. În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Giurgiu.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceştia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ȘTIREA INIȚIALĂ

Doi bărbaţi au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce două locomotive s-au ciocnit în judeţul Giurgiu.

”Doi bărbaţi, în vârstă de 55 şi 58 de ani, au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui accident feroviar ce s-a produs între localitaţile Toporu şi Chiriacu. Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive”, anunţă, miercuri dimineaţă, ISU Giurgiu.

Sursa citată a precizat că la caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbaţi, găsiţi conştienţi şi cooperanţi. Doi dintre aceştia au fost preluaţi de SAJ şi transportaţi la Uniunea de Primiri Urgenţe Giurgiu”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit ISU Giurgiu, un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând transportul la spital pentru investigaţii suplimentare.

”Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări”, a mai transmis sursa citată.

”Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbaţi, găsiţi conştienţi şi cooperanţi. Doi dintre aceştia au fost preluaţi de SAJ şi transportaţi la Uniunea de Primiri Urgenţe Giurgiu”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit ISU Giurgiu, un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând transportul la spital pentru investigaţii suplimentare.

”Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări”, a mai transmis sursa citată.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL