UPDATE Decretul prin care se ia act de demisia Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei, publicat în Monitorul Oficial

Gabriela Firea
Sursă foto: INQUAM Photos/OctavGanea

UPDATE 19:55

Decretele prin care se ia act de demisia Gabrielei Firea din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi prin care ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, este desemnat interimar în această calitate au fost publicate, vineri, în Monitorul Oficial.

Știre inițială

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care se ia act de demisia Gabrielei Firea din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi prin care ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, este desemnat interimar în această calitate, a informat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul prin care se ia act de demisia Gabrielei Firea, ministrul Familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul prin care se desemnează Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, inovării şi digitalizării, ca ministru al Familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, interimar.

Gabriela Firea a anunţat, vineri, pe Facebook, că a decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plece din Guvernul României şi că pleacă pentru moment şi din din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, din care se suspendă o perioadă limitată.

Ea a afirmat că este complet nevinovată, dar că pleacă pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români. Firea a arătat că scopul nu era doar să plece din Guvern, ci obiectivul demolatorilor săi din multe direcţii este să nu mai intre în cursa pentru Primăria Capitalei.

Surse politice au declarat că ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, urma să prei interimatul la Ministerul Familiei, după demisia Gabrielei Firea.

Bogdan Ivan este ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, fiind numit recent, la preluarea mandatului de premier de către Marcel Ciolacu.

Luni, conducerea PSD urmează să decidă pe cine propune atât pentru funcţia de ministru al Familiei, cât şi pentru funcţia de ministru al Muncii, după demisia lui Marius Budăi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL