Skip to content
Politică

UPDATE Dragnea: Apariții televizate care nu trebuiau sa fie! / Capăt de linie pentru Tudose: Plec cu fruntea sus!

UPDATE 22:29

Liderul PSD, Liviu Dragnea, după încheierea ședinței CEx, a susținut o conferinta de presa la sediul partidului, unde a declarat că: ”A fost o decizie lunga cu foarte multe lucruri care s-au discutat si in final s-a supus la vot ca premierul sa demisioneze. Hotarare a fost adoptata cu 60 de voturi pentru, 4 impotriva si 4 obtineri, si Mihai Tudose care nu a votat. La inceput, Tudose a spus ca daca CEX ii va cere sa demisioneze o va face. Am hotarat ca maine la ora 11 colegii sa revina in CEX pentru a avea o discutie deschisa, transparenta si lunga daca va fi nevoie pentru a se discuta propuneri de nominalizare in asa fel incat dupa aceasta discutie sa avem cat mai putine motive sa ne temem ca vom mai ajunge a treia oara in situatia in care am ajuns.Au fost mai multe reprosuri, concluzia generala a fost ca nu se mai poate continua asa pentru ca exista o stare conflictuala intre partid si Guvern cat si in interiorul Guvernului. S-au referit colegii la ultimele aparitii televizate, exista o nemultumire in randul membrilor PSD de faptul ca asteptau cu totii ca noul an sa inceapa cu un bilant al anului 2017 si o prezentare a masurilor care trebuiesc luate pentru romani. In schimb am vazut aparitii televizate care nu trebuiau sa fie. Genul asta de declaratii publice trebuie facute in CEX, chestiuni legate de relatia cu unii ministri sau alte subiecte, si dupa ce se iau deciziile se comunica. S-a creat o stare de tensiune care a tot crescut in ultima perioada. Cred ca au contribuit si unii colegi ai mei, a fost o avalansa de puncte de vedere elaborate mai mult, mai putin. Toate lucrurile astea au escaladat si s-a ajuns in situatia in care 60 de colegi au spus ca realist vorbind nu mai putem avea garantia ca peste o luna nu vom ajunge tot in aceasta situatie. Am mai trecut in aceasta situatie in octombrie, tot in urma unei emisiuni televizate legata de doua colege.Miniștrii mincinoși NU îi veți mai vedea”.

UPDATE 22:08

Mihai Fifor este favorit la postul de prim ministru, susține Antena 3.

UPDATE 22:01

Potrivit postului de televiziune Antena 3, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat în CEx că nu are o propunere de premier și că așteaptă o propunere din partea social-democraților.

UPDATE 21:42

”Plec cu fruntea sus. Nu regret nimic. Mă duc la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile. Nu voi asigura interimatul”, a declarat premierul Mihai Tudose la ieșirea de la ședința CEx.

UPDATE 21:37

Biroul Politic al PSD se va reuni marți, la ora 11.00, pentru decide cine va fi noul premier.

UPDATE 21:31

Ședina CEx s-a încheiat, după 5 ore și jumătate de discuții. Ministrul Agriculturii Petre Daea a confirmat că s-a votat retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose.

”Da, s-a votat retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose. Eu intenționez să merg acasă acum”, a declarat Petre Daea.

UPDATE 21:12

CEx a decis retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose, cu marea majoritate a voturilor, a anunțat Antena 3. Potrivit surselor postului de televiziune, Mihai Tudose și-a prezentat demisia în CEx. Vicepremierul Paul Stănescu va prelua conducerea interimară a Executivului.

Conform surselor Antena 3, au fost 59 de voturi pentru retragerea sprijinului politic, 4 împotrivă și 4 abțineri.

UPDATE 21:08

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a cerut vot secret pentru demisia lui Tudose. Solicitarea sa nu a fost însă acceptată, potrivit surselor Digi24.

UPDATE 20:46

Sociologul Marius Pieleanu a susținut că, potrivit unor surse din interior, s-au strâns 50 de semnături pentru demiterea premierului Mihai Tudose, din 67.

”Dan Nica, Șerban Nicolae au cerut demisia, se va trece în jumătate de oră la vot. Se va vota doar dacă se va da demisia de onoare.  Votul va valida demisia de onoare. Marius Ciolacu va pleca el, Paul Stănescu va gira poziția formală în Guvern”, a mai adăugat acesta, potrivit Antena 3.

UPDATE 20:38

Primarul Bucurestiului, Gabriela Firea, l-ar fi atacat pe Liviu Dragnea in timpul sedintei de luni a Comitetului Executiv al PSD, transmite DCnews, citand surse participante la sedinta. Si Robert Negoita, primarul Sectorului 3, ar fi avut un discurs pro-Tudose, au declarat pentru HotNews.ro surse din PSD.

UPDATE 19:11

Ultimele informații, confirmate de surse de la Palatul Victoria și citate de postul de televiziune Antena 3, spun că Mihai Tudose demisionează în această seară, dacă i se retrage sprijinul politic

UPDATE 19:09

Potrivit unor informații DCNews din interiorul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, Liviu Dragnea a câștigat de partea sa încă un lider al Partidului Social Democrat.

Marian Minea, șeful PSD Giurgiu, a trecut în tabăra lui Liviu Dragnea. El a fost convins în cadrul Comitetului Executiv al PSD să treacă de partea șefului PSD, deși înainte de startul ședinței se situa de partea premierului Mihai Tudose.

UPDATE 18:12

Conducerea ALDE se întâlnește luni după-amiază, pentru a discuta despre situaţia din interiorul PSD.

Vicepreşedintele Alianţei, Teodor Meleşcanu, a precizat pentru Antena 3 că formaţiunea din care face parte nu vrea să se implice în scandalul colegilor de coaliţie şi nici nu intenţionează să iasă de la guvernare.

Întrebat dacă premierul Mihai Tudose ar trebui să-și dea demisia, ministrul de Externe a evitat să dea un răspuns concret.

UPDATE 18:00

Premierul Mihai Tudose a anunţat în debutul şedinţei CEx PSD că nu-şi dă demisia din funcţie, potrivit unor surse politice citate de România TV.
——————————————————————————

Luni are loc a doua reuniune a Comitetului Executiv Național (CExN) din 2018, în cadrul căreia se vor discuta probleme precum restructurarea Guvernului sau plecarea ministrulu de Interne, Carmen Dan.

Deși ședința era programată pentru sfârșitul lunii, la insistențele șefilor de organizații locale, PSD-ul a decis reunirea astăzi, la București, în încerarea de a rezolva problemele interne ce afectează atât partidul, cât și societatea românească. Voci din interiorul PSD spun că situatia nu mai poate astepta si ca orice solutie ar fi „categoric mai buna decat actuala instabilitate”, după cum relatează Ziare.com.

Mai mult decât atât, mai mulți oameni importanți dintre social democrați au reacționat pe rețelele de socializare după anunțul de sâmbătă conform căruia CEx va organiza o ședință de urgență luni, la ora 16:00. Fostul ministru Adrian Tutuianu le-a transmis colegilor sai ca „o noua schimbare de guvern ar fi sinucidere politica pentru PSD”, iar primarul Capitalei, Gabriela Firea, le-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, si premierului Mihai Tudose „sa inceteze imediat disputele politice” si sa isi asume in scris o colaborare.

1 comentariu la “UPDATE Dragnea: Apariții televizate care nu trebuiau sa fie! / Capăt de linie pentru Tudose: Plec cu fruntea sus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *