Skip to content
Politică

UPDATE E oficial: Chirica, lăsat fără funcții în PSD: „Premieră mondială!”

reporteris.ro

UPDATE 16:35

De acum este oficial: primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost lăsat fără funcțiile deținute până acum în PSD, printr-un vot unanim exprimat în ședința de miercuri a Comitetului Executiv Național (CExN) al Partidului Social Democrat.

Anunțul a fost făcut chiar de către edil, care a precizat că rămâne simplu membru al PSD și a calificat această sancțiune primită drept o „premieră mondială”. Amintim că până în prezent Mihai Chirica era vicepreședinte PSD la nivel național și președintele organizației județene PSD Iași.

„E o decizie care s-a luat după o dezbatere lungă. Nu vreau să pun la îndoială calitatea niciunui coleg. Suntem în premieră mondială, când un președinte de organizație care a spus adevărul este pedepsit pentru asta. Arată că mai este mult de lucru. Sunt membru PSD, sunt primarul municipiului Iași, am o comunitate pe care o voi reprezenta cu cinste. Mergem mai departe. Este un drum pe care mi l-a ales și voi merge pe el mai departe. Nu m-a împins nimeni în PSD. Votul a fost unanim în ceea ce mă privește”, a afirmat Chirica.

În continuare, el s-a declarat „dezamăgit” de „lucrurile neadevărate” care au ajuns la urechile lui Liviu Dragnea.

„Eu sunt dezamăgit pentru că s-au spus foarte multe lucruri neadevărate despre ieșirile mele publice. A fost un act de dezinformare a președintelui partidului în ceea ce privește atacul meu asupra PSD, asupra guvernului Grindeanu (care nu s-a întâmplat niciodată). Sunt convins că au contribuit mai mulți (la dezinformare – n.r.). În ceea ce mă privește, proiectele Iașiului sunt mult mai importante acum”, a mai zis Mihai Chirica.

—————————-

Surse apropiate postului de televiziune Digi 24 au declarat că primarul Iașiului, social-democratul Mihai Chirica va rămâne fără funcții, după ce a devenit vocea „contra” din partidul aflat la putere.

PSD se reuneşte miercuri, la ora 12.00, în şedinţa CExN, pentru a decide numirile de la ministerele Justiţiei și Mediului de afaceri și viitorul vicepreședintelui Mihai Chirica.

Mai multe organizaţii au cerut acest lucru în urma poziţiilor critice exprimate de Mihai Chirica la adresa fostului ministru Florin Iordache, dar şi a lui Liviu Dragnea, în legătură cu Ordonanţa 13.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *