Skip to content
Politică

UPDATE E oficial! Ciprian Ciucu este noul președinte al PNL București: La câte voturi distanță a învins-o pe Violeta Alexandru

news.ro

Liberalii din Bucureşti îşi aleg conducerea, sâmbătă, iar pentru funcţia de preşedinte candidează atualul lider al PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, dar şi primarul Sectorului 6, liderul liberalilor din sector Ciprian Ciucu.

UPDATE

Ciprian Ciucu a fost ales sâmbătă noul președinte al organizației PNL București. El a învins-o pe Violeta Alexandru cu 498 de voturi la 405, potrivit unor surse politice.

Ciprian Ciucu este noul preşedinte al PNL Bucureşti! Felicitări! Avem treabă, Ciprian! Trebuie să reconstruim filiala şi să aducem oamenii împreună. Fără compromisuri în 2024 şi sunt sigur că PNL va fi prima opţiune a bucureştenilor. Reuşim împreună!  Împreună suntem echipa câştigătoare”, a scris Florin Cîţu, sâmbătă pe Facebook.

UPDATE

„Mulţumesc din suflet PNL Bucureşti, va mulţumesc dragi colegi, pentru încrederea pe care mi-ati acordat-o astăzi!

Echipa pe care trebuie sa o susţinem mai departe este formată din:

Catalin Deaconescu – prim vicepresedinte
Diana Baciuna – prim vicepreşedinte
Octavian Oprea – vicepresedinte
Tudorel Prună – vicepreşedinte
Stelian Bujduveanu secretar general

Bogdan Ciocarlan – Trezorier

Daniela Pasareanu – Cenzor

Florin Berbecaru – COAMB

Încrederea dumneavoastră mă responsabilizează şi mai mult”, a scris Ciprian Ciucu, sâmbătă pe Facebook.

UPDATE

Ciprian Ciucu a câștigat șefia PNL București. Potrivit surselor PS News, primarul Sectorului 6 a obținut aproape 30 de voturi în plus față de Violeta Alexandru.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Violeta Alexandru are susţinerea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în timp ce Ciprian Ciucu este susţinut de premierul Florin Cîţu. Echipele celor doi candidaţi au încercat să stabilească de comun acord datele scrutinului, însă echipa lui Ciucu a plecat de la discuţii, acuzând de minciună oamenii Violetei Alexanru.

Ulterior, Ciucu a făcut acuzaţii de fraudă, vorbind despre condiţii de organizare a alegerilor care nu au existat nicaieri în ţară.

PNL Bucureşti organizează, sâmbătă, începând cu ora 10.00, Reuniunea Comitetului de Coordonare, care se va desfăşura la Sala Polivalentă din Capitală. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi liderul PNL, Ludovic Orban.

În cursă pentru funcţia de preşedinte al celei mai mari organizaţii PNL din ţară s-au înscris atualul lider al PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, dar şi primarul Sectorului 6, liderul liberalilor din sector Ciprian Ciucu.

Ciucu şi-a anunţat candidatura în 16 iulie.

Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL Bucureşti împreună cu colegii care mă susţin şi cu care voi face echipă în următorii patru ani.

Mesajul meu către colegii mei din Bucureşti este despre unitate. Îi aştept pe toţi liberalii din Bucureşti alături de mine. Avem mult de muncă, în special în administraţia locală.

Guvernul va fi receptiv la nevoile noastre, iar pe mine ma interesează în special componenta de reglementare şi ca sectoarele sa fie eligibile, alături de Primăria Capitalei pe fonduri europene, în special PNRR”, scria atunci pe Facebook, Ciprian Ciucu.

Cu doar o zi înaintea scrutinului, Ciucu afirma, tot într-o postare pe Facebook: ”Alegerile interne ale unui partid sunt piatra de temelie pentru democraţia reprezentativă. Sunt primul pas, un pas înainte pentru democraţia de la nivel local şi national”.

El a explicat de ce candidează pentru preşedinţia PNL Bucureşti, susţinând că vor exista efecte benefice atât pentru Bucureşti, cât şi pentru PNL.

Voi fi un factor de forţă în promovarea reformelor de la nivelul Bucureştiului, un sprijin pentru Primarul General şi un coagulator al majorităţii care îl sprijină pe primarul general.

În acest moment este clar majoritatea deja a început să scârţâie şi trebuie repusă rapid pe baze solide, plecând de la un program de guvernare locală care trebuie să fie mult mai clar şi asumat (…)

În acest moment bucureştenii nu ştiu şi nu înţeleg ce susţine PNL la nivelul Bucureştiului (…) Sunt validat electoral, voi fi evaluat inclusiv prin ceea ce voi face în fruntea Primăriei Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti în următorii ani”, a mai scris Ciucu.

Acesta susţine că, dacă va deveni preşedinte al PNL Bucurşti, nu vor exista contre cu USR PLUS, aşa ca acum.

Violeta Alexandru şi-a anunţat candidatura în 17 iulie.

1 an a fost mandatul meu de Preşedinte ales al PNL Bucureşti. Acum mi-am depus candidatura pentru un mandat plin”, scria ea atunci pe Facebook.

Alexandru a făcut şi un scurt bilanţ al reuşitelor: ”50% creştere poziţii consilieri PNL Bucureşti la alegerile locale (scos Firea – PSD din PG, 1 primar de sector, 3 viceprimari plus viceprimar general) şi 100% creştere poziţii parlamentari faţă de 2016.

Un PNL Bucureşti în creştere, prin muncă serioasă. Bucureştenii (inclusiv cei care renunţaseră să mai creadă în schimbare) au început să privească cu atenţie spre PNL Bucureşti. Suntem pe drumul cel bun. Depinde de noi să rămânem serioşi, ambiţioşi. Şi fără aroganţă”.

Liderul PNL Bucureşti a explicat si ce aşteaptă de la următorul mandat: ”Principalul meu proiect politic intern: curăţenie în filiale (ştiu bine ce am preluat) şi meritocraţie în promovare.

Fără teamă sau constrângeri pentru cei care au încredere în ei. Principalul meu proiect extern: legea Capitalei. Primăria Capitalei – sectoarele, vor urma decizii. Indiferent în ce sector locuieşti ca bucureştean, ai dreptul să beneficiezi de servicii de aceeaşi calitate. Un singur oraş”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *