Skip to content
Politică

UPDATE E oficial! PSD va vota la vedere moţiunea de cenzură. Se cer soluții și pentru parlamentarii suspecți de Covid

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE

E oficial! PSD a anunțat că va vota la vedere moţiunea de cenzură şi face apel şi la parlamentarii celorlalte partide să voteze, la rândul lor, pentru demiterea Guvernului Cîţu. Social-democraţii au un caz de parlamentar infectat cu COVID-19 şi vor cere preşedinţilor celor două Camere să găsească soluţii pentru ca toţi aleşii să îşi poată exprima votul.

PSD şi-a respectat angajamentul că va depune propria moţiune de cenzură, dacă cea a USR şi AUR va avea probleme de procedură, a spus, luni, Sorin Grindeanu, după şedinţa conducerii Partidului Social Democrat.

„Singurul element de incertitudine pentru ziua de mâine este USR-PLUS care a refuzat să asiste la citirea moţiunii şi este dispus să ajungă la guvernare dacă se renunţă la premierul Cîţu.  Nu vor să dea jos guvernul Cîţu pentru că a guvernat prost, ci pentru că s-au certat cu Cîţu, pe scurt, pentru orgoliile lor. Românii au nevoie de soluţii pentru ieşirea din criză”, a mai explicat Grindeanu.

Social-democraţii vor solicita preşedinţilor celor două Camere, să identifice soluţii pentru ca mâine, toţi parlamentarii, indiferent de formaţiune, să îşi poată exercita votul.

”Suntem în valul 4, cu peste 10.000 de cazuri pe zi, şi dacă există suspiciuni, să existe o variantă legală pentru ca orice vot să fie înregistrat. PSD are un parlamentar cu COVID-19, şi unul care se confruntă cu o afecţiune gravă, şi care totuşi, mâine va veni la vot”, a mai declarat Grindeanu.

————————-

Social-democrații s-au întâlnit luni dimineață într-o ședință pentru a stabili strategia la votul privind moțiunea de cenzură depusă de aceștia. Astfel, surse social-democrate au precizat pentru PS News că la ședință s-a decis ca toți parlamentarii partidului să voteze cu bilele la vedere tocmai pentru a evita o discuție privind o eventuală înțelegere cu liberalii. Totodată, PSD va cere șefilor celor două camere ale Parlamentului să găsească o soluție pentru ca și parlamentarii suspecți de Covid și aflați în izolare să poată vota la moțiunea de cenzură, au mai precizat sursele citate.

PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”, care urmează să fie votată marți.

Aritmetica parlamentară nu este de partea premierului Florin Cîțu. O moțiune de cenzură depusă de social-democrați și sprijinită de AUR și USRPLUS, potrivit ultimei configurații a Legislativului, va trece cu brio de Parlament. PS News a consultat site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a calculat cum stau lucrurile la nivel de grupuri parlamentare și de câte voturi beneficiază cele 3 partide pentru a înlătura Guvernul Cîțu.

Astfel, Partidul Social Democrat are 157 de parlamentari (110 deputaţi şi 47 de senatori), USRPLUS are 80 de parlamentari (55 deputaţi și 25 senatori), iar AUR are 43 de parlamentari (30 deputați și 13 senatori). În total, cele 3 partide beneficiază de 280 de voturi, cu 44 peste necesarul de voturi pentru a trânti Guvernul Cîțu în Parlament. Facem precizarea că pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură și înlăturat Guvernul este nevoie de votul a 234 parlamentari, jumătate plus unu din numărul de mandate.

De cealaltă parte, PNL are 134 de parlamentari (93 deputaţi și 41 senatori), iar UDMR are 29 de parlamentari (20 deputați și 9 senatori), cele două partide având împreună 163 de voturi. La acestea se mai pot adăuga și voturile minorităților și neafiliaților (22 de parlamentari), însă chiar și așa, fără voturi de la USRPLUS sau chiar de la PSD, liberalii nu au șanse să răstoarne rezultatul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *