Skip to content
Justitie

UPDATE Elena Udrea va fi extrădată în România. Decizie a instanței din Bulgaria

Inquam Photos/George Călin

UPDATE

Judecătorii bulgari au decis marți extrădarea Elenei Udrea în România, unde are de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Astfel, instanța din Sofia a acceptat cererea autorităților române care au cerut extrădarea. Decizia poate fi atacată de fostul ministru cu apel în 5 zile.


Fostul ministru Elena Udrea se va afla marți pentru a doua oară în faţa judecătorilor din Bulgari în procesul de extrădare în România.

Tribunalul din Bulgaria a anunţat în cursul zilei de luni că documentele cerute pentru extrădarea fostului ministru, trimise de autoritățile române, au ajuns la instanţă.

În ceea ce priveşte procesul de marţi, nu va fi o decizie definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel din Sofia, urmând ca o decizie finală să fie luată în termen de o lună.

Avocaţii Elenei Udrea au cerut pentru fostul ministru arest la domiciliu în Bulgaria, solicitând totodată să nu fie extradată în România din cauza condiţiilor precare din închisorile din România, precizând că a mai fost arestată în condiții insalubre.

Astfel, autoritățile din Bulgaria au cerut un raport Ministerului Justiției din România, cu privire la mediul în care trăiesc deținuții.

Printre motivele invocate de Elena Udrea pentru a nu fi extrădată se află şi faptul că ar suferi de osteoporoză, iar pentru a se trata de această afecțiune a cerut azil politic în Grecia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *