UPDATE 16:20
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat joi despre scăderea preţurilor la alimentele de bază că trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor. El a precizat că după trei luni de zile se va realiza un impact al măsurii şi se vor lua decizii în funcţie de rezultatul acestei analize.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş a declarat despre măsura de scădere a preţurilor la alimentele de bază că populaţia aşteaptă aceste măsuri din partea Guvernului şi a coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care am asistat la o creştere a preşurilor la produsele alimentare şi în general a preţurilor, în perioada de criză, atât pe componenta de utilităţi publice cât şi alimente.
Marcel Boloş a arătat că proiectul de ieftinire a preţurilor, elaborat de Ministerul Agriculturii, a fost explicat în coaliţie şi are ca obiectiv final ieftinirea preţurilor la produselor alimentare prin plafonarea marjelor adaosului comercial la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% şi la nivel de vânzător final de asemenea cu 20%.
„Este proiectul mult aşteptat de către toţi românii şi urmează să fie aplicat pe o perioadă de trei luni de zile şi sunt aşteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare”, a mai spus Boloş, citat de news.ro.
El a menţionat că „trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor şi să fie implementat aşa cum a fost susţinut de ministerul Agriculturii.
Marcel Boloş a mai spus că după trei luni de zile se va realiza un impact al măsurii şi se vor lua deciziile următoare în ceea ce priveşte consecinţele pe care le-au produs aceste măsuri.
„Discutăm de tot lanţul valoric, de la procesator 20%, apoi la distribuitor 5% şi, în final, la retailer 20%. În prezent, în discuţiile pe care le-am purtat cu domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, şi din documentarea pe care dumnealui a făcut-o, la nivel de retailer, 80%, se pare că a ajuns acest nivel al adaosului comercial. La procesator în jur de 40-50%. Este o măsură bine venită, pentru că pe perioadă de criză am văzut cum preţurile la alimente şi la celelate materiale, dacă vreţi materialele de construcţii şi preţurile la utilităţi, au crescut simţitor, deja s-a mai produs acest lucru şi este firesc ca astfel de măsuri să fie luate, mai ales atunci când discutăm de interesul românilor şi a populaţiei”, a explicat el.
Ieftinirea alimentelor, care nu are acordul marilor magazine, se amână cu cel puțin o zi. Ședința de guvern în care trebuie aprobată ordonanța de urgență a fost mutată de joi, vineri. Executivul mai are o zi pentru discuții și pentru a ajunge la o înțelegere.
A fost publicat proiectul ordonanței, cu lista alimentelor ale căror prețuri vor scădea.
Sunt 14 produse, printre care laptele cu 1,5% grăsime și iaurtul cu 3,5%, făina albă, cartofii albi și zahărul tos, carnea de pui și carnea de porc (doar pulpa cu os ori carnea de lucru). La fructe, sunt incluse merele, prunele, pepenii și strugurii. Procesatorii și comercianții nu vor putea aplica adaosuri mai mari de 20%, iar pe lanțul de distribuție, acest adaos nu trebuie să depășească 5%.
Unii analiști cred că aplicarea acestor măsuri va avea ca efect scumpirea altor alimente, pentru a compensa reducerile stabilite de guvern.
Produsele vizate în ordonanță sunt:
Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
Brânză telemea din lapte de vacă vrac Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
Făină albă de grâu ”000” 1 Kg
Mălai 1 kg
Ouă de găină calibrul M 10 buc.
Ulei de floarea-soarelui 1L
Carne proaspătă pui*
Carne proaspătă porc**
Legume proaspete vrac***
Fructe proaspete vrac****
Cartofi proaspeți albi vrac
Zahăr alb tos 1 Kg
Proiectul de OUG poate fi citit integral aici: OUG-plafonare-preturi-alimente
* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard
** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc
*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.
**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News