Skip to content
Politică

UPDATE Fierberea din CSM. Speranța lui Tudorel Toader vine de unde nici nu se așteaptă

epochtimes-romania.com

UPDATE 17:01

Iată declarațiile de joi ale Cristinei Tarcea, așa cum au fost ele citate de News.ro:

„Nu mă ascund, nu îmi este jenă – votul meu a fost de a acorda un aviz cu observaţii asupra proiectelor, din două motive. În primul rând, este mesajul public – un sistem guvernat de legi adoptate în 2004 se impune modificat. Argumentul al doilea este că prin avizul cu observaţii pe care l-am fi putut acorda am fi atras atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilor, asupra punctelor nevralgice”.

Ea a spus că una dintre modificările contestate este trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei.

„Nu suntem de acord cu această soluţie”, a subliniat Tarcea.

O altă propunere cu care nu este de acord se referă la răspunderea magistraţilor, respectiva la procedura de numire a şefilor de Parchete.

„Nu respingem modificarea, dar ea se impune nuanţată faţă de propunerea ministrului – problema numirii procurorilor şefi din cadrul Parchetelor. Desigur, era a patra problemă, a vârstei de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Îmi era teamă că dacă rezultatul final la CSM era de respingere, vor fi ignorate cu desăvârşire observaţiile noastre”, a afirmat preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şefa instanţei supreme a mai spus că speră ca, în pofida rezultatului din CSM, să fie consultaţi măcar pe aceste patru probleme semnalate.

„Avizul CSM este consultativ, dar sa nu uităm că este vorba despre legile justiţiei, despreorganizarea şi functionarea instanţelor (…) Îmi e greu de crezut că persoane, chiar cu expertiză vastă în domeniu, dar care nu au activat în cadrul acerstor structuri, ar putea ignora acest aviz. (…) Există patru puncte de mare vulnerabilitate, care dacă ar ramane aşa ar putea marca o involuţie în dezvolatarea sistemului judiciar românesc”, a adăugat Cristina Tarcea.

————————-

Continuă fierberea din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Speranța ministrului Justiției, Tudorel Toader, vine de unde nici nu se așteaptă.

Este vorba despre președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Cristina Tarcea. Judecătorul a declarat joi după-amiază că a acordat un aviz pozitiv, dar „cu observații”, propunerilor legislative ale guvernantului.

În altă ordine de idei, magistratul și-a exprimat nemulțumirea față de publicarea detalierii felului în care membrii CSM au votat, Tarcea dând de înțeles că acest fapt este contrar Constituției.

1 comentariu la “UPDATE Fierberea din CSM. Speranța lui Tudorel Toader vine de unde nici nu se așteaptă

  1. Hotararea de Guvern care spune ca Dunarea izvoraste din Rusia, cum i-ar place lui dragnea, este perfect legala si necercetabila ! Ce competente are ministrul mediului sa schimbe incadrarea geografica a Dunarii ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *