UPDATE – Gaza – Peste 100 de persoane au murit în timpul aglomeraţiei produse la sosirea camioanelor cu ajutoare

spital gaza
Sursa foto: Profimedia images

Autorităţile sanitare din Gaza au declarat că forţele israeliene au împuşcat joi peste 100 de palestinieni în timp ce aşteptau livrarea ajutoarelor, dar Israelul afirmă că decesele s-au produs în contextul aglomeraţiei create la sosirea camioanele cu ajutoare, spunând că oamenii s-au călcat în picioare, relatează Reuters. Casa Albă a calificat incidentul drept ”tragic şi îngrijorător”. Emiratele Arabe Unite au cerut o anchetă independentă în acest caz.

Cel puţin 112 persoane au fost ucise şi peste 280 au fost rănite în incidentul din apropierea oraşului Gaza, au declarat oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii.
Pierderea de vieţi în rândul civililor a fost cea mai mare din ultimele săptămâni. Hamas a afirmat că incidentul ar putea pune în pericol discuţiile din Qatar care vizează o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni pe care îi deţine. Întrebat dacă crede că acest incident va complica discuţiile, preşedintele american Joe Biden a spus: „Ştiu că le va complica”.
Medicii din Gaza au relatat că nu au putut face faţă valului de răniţi grav, în timp ce numărul morţilor în aproape cinci luni de război a depăşit 30.000, potrivit autorităţilor palestiniene din domeniul sănătăţii.

Israelul a contestat varianta oferită de oficialii din Gaza, condusă de Hamas, care a fost bombardată de forţele israeliene de luni de zile în urma atacului mortal al grupării militante palestiniene în sudul Israelului, pe 7 octombrie.

Conform armatei israeliene, camioanele au fost operate de contractori privaţi, ca parte a unei operaţiuni de ajutor pe care a supravegheat-o în ultimele patru nopţi.
Un oficial israelian a afirmat că au avut loc două incidente, la sute de metri unul de celălalt. În primul, zeci de persoane au fost ucise sau rănite în timp ce încercau să ia ajutoare din camioane şi au fost călcaţi în picioare.
El a susţinut că a avut loc un al doilea incident, ulterior, când camioanele au plecat. Unii oameni din mulţime s-au apropiat de trupe care s-au simţit ameninţate şi au deschis focul, ucigând un număr necunoscut într-un „răspuns limitat”, a spus el. El a respins numărul victimelor furnizat de autorităţile din Gaza, dar el nu a dat nicio cifră.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: