UPDATE
Ministerrul Educaţiei pupune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în ceea ce priveşte echivalarea competenţelor într-o limbă străină, există mai multe tranşe.
Elevii cu mediile cuprinse între 5 şi 5.99 vor primi nivelul A 1, iar cei cu mediile cuprinse între 8.50 şi 10 vor avea nivelul B2.
Pentru echivalarea competenţelor digitale, utilizator începător va fi desemnat un elev cu media cuprinsă între 5 şi 5.99, ajungându-se ca, cei cu medii cuprinse între 8.50 şi 10 să fie desemnaţi utilizatori experimentaţi.
Pentru comunicarea în limba română / limba maternă, elevii cu medii cuprinse între 5 şi 6.99 vor primi calificativul ”nivel mediu”, cei cu medii cuprinse între 7 şi 8.49 vor fi de ”utilizator avansat”, iar cei cu medii peste 8.50 vor primi calificatiuvul ”nivel experimentat”.
Ministerul Educaţiei precizează, într-un comunicat de presă, că probele orale se echivalează în 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
”La examenul naţional de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, a transmis Ministerul Educaţiei.
De asemenea, ministerul publica Metodologia pe baza căreia se vor echivala aceste probe.
”Se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, se arată în Nota de fundamentare a OUG supuse dezbaterii publice.
De asemenea, se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a nu se mai organizează.
”În sesiunea 2023, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar va consta în susţinerea de către candidaţi a unei probe scrise, similar modalităţii de organizare a acestui concurs în sesiunile 2020 şi 2021. Organizarea concursului va asigura încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic de predare calificat”, se mai arată în documentul citat.
Ministerul Educaţiei precizează că propune aceste mpsuri, în principal, ”în vederea asigurării dreptului constituţional al tuturor absolvenţilor la învăţătură, examenul naţional de bacalaureat să poată fi susţinut în timp util, de un număr de 147.491 de elevi, astfel încât să nu se perturbe nici calendarele de admitere în învăţământul postliceal/universitar, dar nici calendarul examenelor celorlalte examene naţionale care se desfăşoară în această perioadă”.
”În contextul în care activităţile specifice procesului educaţional sunt afectate de desfăşurarea grevei generale din învăţământul preuniversitar, iar susţinerea examenului de bacalaureat presupune încadrarea într-un calendar care să nu afecteze dreptul absolvenţilor care promovează examenul de a-şi continua studiile în învăţământul postliceal/universitar, se impune luarea unor măsuri administrative cu privire la modul de desfăşurare şi de susţinere de către aceştia a examenului, programat după încheierea cursurilor anului şcolar 2022 – 2023. În acest sens, subliniem faptul că evaluarea continuă la disciplinele subsumate probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale a fost finalizată prin medie anuală, iar nivelul mediilor multianuale – echivalate cu niveluri de competenţă în baza unei metodologii specifice – pot suplini cu succes o evaluare sumativă, finalizată cu un nivel de competenţă”, se mai arată în document.
UPDATE
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a declarat vineri, după negocierile de la Palatul Victoria, că Guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate.
„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creștere. Singurul lucru pe care poate să îl facă este acela de a acorda, în loc de 40% cât au promis inițial, 45% și suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, din 5 octombrie, suma de 1.500 lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii. Da, pentru că, așa cum am spus mereu, oamenii au declanșat greva. Oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu”, a spus Hăncescu, la Palatul Victoria.
UPDATE
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că Guvernul a propus, în cadrul discuţiilor de vineri, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027.
”În urma discuţiilor purtate, Guvernul a avansat o nouă variantă, în sensul în care creşterea de la 1 ianuarie 2024 ar trebui să fie de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare şi 1.500 de lei acordaţi în 5 octombrie, bani din fonduri europene, bani care vor fi acordaţi anual până în 2027”, a declarat Marius Nistor, vineri, pentru News.ro.
Întrebat dacă de aceste majorări salariale şi de suma acordată în luna octombrie ar urma să beneficieze toate categoriile de personal din sistemul de educaţie, nu doar personalul didactic, liderul FSE ”Spiru Haret” a răspuns că ”nu s-a intrat în amănunte” pe acest aspect în cadru discuţiilor care au avut loc vineri, la Guvern.
Totodată, întrebat dacă consideră drept mulţumitoare propunerile venite din partea Executivului, Marius Nistor a răspuns că cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt colegii săi.
„Eu nu exprim păreri personale, eu reprezint o structură sindicală, sunt zeci de mii de oameni acolo, ei trebuie să fie mulţumiţi, nu eu. Astăzi este grevă, mai departe colegii hotărăsc, în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Nistor.
UPDATE
Sindicaliştii din educaţie au plecat în jurul orei 13:30 în marş spre Palatul Cotroceni, după ce au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Victoriei.
Traseul stabilit pentru marş este Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bd. Geniului – sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, punctul final fiind Statuia Leu.
Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.
UPDATE
Sindicaliştii s-au strâns în Piaţa Victoriei, iar la ora 12.20 este programată plecarea în marş pe străzile Capitalei.
Oamenii scandează lozinci împotriva Guvernului, a coaliţiei de guvernare şi ăşi cer drepturile. „Ruşine Guvernului, voi ne-aţi scos de la catedră”, „Nu cerem milă, cerem ce şi se cuvine”, ”După chip cunoşti o floare / Ciocârlia după cânt / Pe Iohannis şi pe Ciucă după bâlbâit mai tare, dar şi lipsa de cuvânt”, scrie pe unele dintre pancartele pe care le poartă sindicaliştii.
UPDATE ORA 11:05
Premierul Nicolae Ciucă are programată, vineri, o nouă întâlnire cu sindicaliştii din Educaţie.
Potrivit unui anunţ oficial al Guvernului, programul premierului Nicolae Ciucă prevede o nouă întâlnire cu liderii sindicaliştilor din Educaţie.
Întâlnirea este programată la ora 12.00 şi ar urma să aibă loc la Palatul Victoria.
Noua rundă de consultări are loc în contextul în care sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de oferta de până acum a Guvernului şi au organizat un nou protest în Capitală, la care sunt aşteptaţi 20.000 de sindicalişti, scrie news.ro.
Ştire iniţială
Sindicaliştii din Educaţie protestează din nou, joi, la Bucureşti, urmând a se strânge în Piaţa Victoriei şi a porni în marş pe străzile Capitalei. Sunt aşteptate 20.000 de persoane care vor cere aplicarea gripei de salarizare.
Potrivit autorizaţiei obţinute de sindicalişti din partea Primăriei Capitalei, evenimentul este programat în intervalul 11.00 – 16.00, fiind estimată participarea a 20.000 de persoane.
Potrivit organizatorilor, manifestarea are scopul de a ”atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă persinalul din învăţământul preuniversitar şi superior”.
Protestul se va derula astfel:
Între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor
Pe durata protestului, manifestanţii anunţă că vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio.
Încă de la începutul săptămânii, sindicaliştii au precizat că vor organiza un nou protest în Bucureşti pentru a-şi susţine revendicările.
Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile Guvernului, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a afirmat, joi, că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.
”Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar”, a declarat Nistor.
Ultimele date prezentate oficial de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie când au fost acordate majorări salariale şi până joi, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News