Skip to content
Politică

UPDATE Grindeanu, întâlnire de gradul zero cu ambasadorul SUA

adevarul.ro
" "

UPDATE 13:30

Discuția dintre Sorin Grindeanu și Hans Klemm cu privire la înființarea unui Muzeu al Istoriei Evreilor din România a avut loc în contextul în care vineri va fi organizată la Palatul Victoria prima reuniune internațională a Comitetului Consultativ pentru realizarea muzeului, informează un comunicat al Guvernului trimis joi PSnews.ro.

" "
" "

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a exprimat aprecieri pentru excelenta colaborare între instituțiile din România și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, în special pentru desfășurarea de programe educative, precum și în promovarea internațională a proiectului unui Muzeu al evreilor din România. “Acest proiect are susținerea Guvernului României, precum și a altor instituții ale statului român. Ne dorim ca acest proiect să devină realitate cât mai curând și vom colabora îndeaproape, în acest sens, cu Federația Comunităților Evreiești din România”, a afirmat prim-ministrul.

Șeful Executivului a mulțumit delegației pentru propunerea de a deveni membru de onoare al Board-ului viitorului Muzeu al Istoriei Evreilor din România.

În cadrul întâlnirii, partea americană a reafirmat aprecierea pentru activitatea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» și pentru rezultatele Președinției românești la Alianța Internațională pentru memoria Holocaustului.

La întâlnire au mai participat: Radu Ioanid (director al Programului Arhivistic Internațional din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite), Paul Shapiro (director Programe de Înalte Studii din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite), Mihnea Constantinescu (ambasador cu însărcinări speciale MAE) și Alexandru Florian (director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel), se mai arată în comunicat.

——————

Prim-ministrul Sorin Grindeanu are joi o întâlnire de gradul zero cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a venit joi dimineaţă la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul legată de înfiinţarea Muzeului Holocaustului, relatează Digi24.ro.

La întrevedere participă şi Radu Ioanid, director al Programului Arhivistic Internaţional din Centrul pentru Înalte Studii despre Holocaust. Klemm şi Ioanid s-au întâlnit marţi şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, deputatul precizând ulterior că au discutat despre înfiinţarea Muzeului Holocaustului la Bucureşti, precum şi desptre relaţiile româno-americane şi despre situaţia Uniunii Europene.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *