Skip to content
Politică

UPDATE Grindeanu, prins cu mâța-n sac. Ce a fost în stare să facă în biroul lui Dragnea (VIDEO)

ziardecluj.ro

UPDATE 21:55

Citiți mai jos despre reacția oferită presei de către Sorin Grindeanu, după ce a fost filmat având în gură o țigară chiar în cabinetul lui Liviu Dragnea, de președinte al Camerei Deputaților.

„În primul rând, recunosc: sunt fumător. Și, dacă vă uitați, noi, în urmă cu câteva minute față de acel… am declarat că susținem. Îmi este foarte greu, ca și fumător (un fumător destul de înrăit), să respect (Legea anti-fumat – n.r.), dar respect. Am stat foarte mult cu țigări neaprinse sau o țigară neaprinsă și, în rest, am fost ajutat de un coleg cu o țigare [sic – n.r.] cu aburi, care este legală. Cu un aparat, IQOS – știți despre ce e vorba. Vă rog să vă uitați mai atent!” a afirmat Grindeanu.

Întrebat ce l-a făcut să își schimbe părerea asupra Legii antifumat (după ce anul trecut a votat împotriva proiectului de act normativ), Sorin Grindeanu a răspuns: „Da, am votat alături de 19 colegi (dacă nu mă-nșel) împotrivă, pentru că mi se părea, în acel moment, că este cea mai restrictivă lege din Europa. Dar e o lege adoptată, pe care trebuie să o respectăm”.

Premierul propus de către PSD, Sorin Grindeanu, a fost prins cu mâța-n sac. Vedeți mai jos ce a făcut el chiar în biroul propriului șef de partid, Liviu Dragnea.

Ne referim la biroul de președinte al Camerei Deputaților, unde Sorin Grindeanu a fost surprins de către Realitatea TV cu țigara în gură.

 

EXCLUSIV.NOUL PREMIER ÎNCALCĂ LEGEA, ÎN PARLAMENT

Se adoptă o lege, apoi se promite schimbarea ei. După care se răzgândesc şi lasă legea aşa cum e, dar o încalcă în mod repetat. Aceasta este rețeta succesului la PSD, când vine vorba despre fumat! Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Deşi Liviu Dragnea a promis îndulcirea legii antifumat, acum, acelaşi Liviu Dragnea s-a răzgândit. Asta în timp ce premierul desemnat, Sorin Grindeanu, fumează liber chiar în biroul preşedintelui PSD. Bogdan Chircan, colegul nostru, l-a prins.

Posted by Secţia Politic on 3 Ianuarie 2017

 

„Se adoptă o lege, apoi se promite schimbarea ei. După care se răzgândesc şi lasă legea aşa cum e, dar o încalcă în mod repetat. Aceasta este rețeta succesului la PSD, când vine vorba despre fumat! Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Deşi Liviu Dragnea a promis îndulcirea legii antifumat, acum, acelaşi Liviu Dragnea s-a răzgândit. Asta în timp ce premierul desemnat, Sorin Grindeanu, fumează liber chiar în biroul preşedintelui PSD”, comentează cei de la televiziunea menționată.

Amintim că forma actuală a Legii antifumat a fost adoptată la propunerea fostului deputat Aurelia Cristea. Ea a fost eliminată de către PSD nu doar din cursa pentru Primăria Cluj-Napoca, ci și din cea pentru Parlament, gurile rele spunând că inițiativa Aureliei Cristea l-ar fi nemulțumit pe Liviu Dragnea.

Partea interesantă este că (așa cum puteți urmări în videoclipul de mai sus) Dragnea declară: „Chiar dacă sunt fumător, totuși legea trebuie să rămână așa cum e”, iar Grindeanu îl secondează: „Și eu”, fără să exprime vreo poziție legată de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *