Skip to content
Politică

UPDATE Întâlnire Cioloș-Orban-Barna: Treptat, PSD capturează statul român

news.ro

UPDATE 18:02

Preşedinţii principalelor partide de opoziţie, Ludovic Orban şi Dan Barna, împreună cu Dacian Cioloş au participat duminică la o conferinţă de presă comună alături de organizaţiile civice care protestează în stradă faţă de modificarea legilor Justiţiei, cerând ca românii să iasă la manifestaţii paşnice şi explicând că pasivitatea este o formă de complicitate cu actuala coaliţie de guvernare PSD – ALDE.

Decizia luată de PNL şi de USR, precum şi de Platforma România 100 condusă de Dacian Cioloş, a fost să se alăture organizaţiilor civice care protestează în stradă de aproape un an împotriva coaliţiei aflată la guvernare şi, îndeosebi, împotriva modificărilor aduse de PSD şi ALDE legilor justiţiei, potrivit News.ro

România este într-un punct critic, suntem în ceasul al 12-lea (…) De un an de zile, în Parlament, are loc un atac sistematic împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, în Parlament are loc un atac sistematic împotriva independenţei instituţiilor din România, în special împotriva independenţei puterii judecătoreşti, împotriva independenţei justiţiei. Treptat, PSD capturează statul român, instituţie după instituţie, şi imediat ce capturează aceste instituţii numind conduceri care răspund ordinului de partid, atacă orice cetăţean, orice grup social, orice companie care încearcă să se exprime liber, care încearcă să critice actele puterii şi care încearcă se manifeste aşa cum este normal într-o democraţie”, a spus preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a spus că liberalii sunt alături de toţi cei care iubesc democraţia şi care ţin la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor.

Şi eu apelez la toţi colegii mei, la toţi simpatizanţii noştri, să nu fie pasivi, la toţi cetăţenii români, care se gândesc la binele României. Pasivitatea astăzi este o formă de complicitate, trebuie să ieşim să ne susţinem punctele de vedere, convingerile, credinţele, trebuie să ne apărăm valorile, trebuie să ieşim în stradă, să manifestăm paşnic şi să arătăm acestei puteri că deşi are o majoritate conjuncturală dictată de nişte promisiuni mincinoase, nu pot să facă ce vor şi trebuie să ţină cont de ceea ce vrea majoritatea zdrobitoare din societate”, a mai spus Orban.

Se împlineşte un an de când o majoritate nu face decât să destructureze organizat România şi să se comporte ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea (…) Democraţia unui stat nu este despre dictatura majorităţii, ci despre respectarea regulilor (…) În aceste zile, cel mai consistent mesaj trebuie să fie acela de unitate a opoziţiei (…) Susţinem mişcările civice pentru că vorbim de confiscarea statului de către un Grup Infracţional Organizat”, a declarat, la rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, în cadrul conferinţei de presă comune.

Nu cred că această coaliţie aflată la putere a fost votată şi are legitimitatea ca să distrugă Justiţia, ca să distrugă credibilitatea României în exterior, ca să creeze instabilitate în mediul economic. Cum să ai bunăstare într-un stat corupt, într-un stat în care cei care sunt la putere interpretează uitilizarea acestei puteri abuziv şi în interes propriu? Cum să ai bunăstare atunci când nu doar că Justiţia nu poate să lucreze independent, dar mai creezi instabilitate şi în mediul economic? Cred că avem cocktail-ul şi melanjul suficient care să arunce în aer România, nu pentru că românii ies în stradă ca să-şi spună păsul, ci pentru modul în care este guvernată România”, a spus şi fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele Platformei România 100.

Preşedintele organizaţiei Iniţiativa România, Mihai Poliţeanu, a enumerat solicitările organizaţiilor civice care protestează în stradă: respingerea în bloc a modificărilor la legile justiţiei şi la legea ANI şi demisia imediată a preşedinţilor Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, el a făcut un apel către toţi românii pentru a ieşi în stradă şi să protesteze paşnic pentru un viitor democratic.

”România a fost luată ostatică de o putere politică profund coruptă, abuzivă, autoritară şi determinată să încalce orice regulă democratică pentru acapararea puterilor statului (…) Acestei agresiuni asupra democraţiei, care este fără precedent din anii ’90, noi, organizaţiile civice, am răspuns şi vom răspunde prin proteste paşnice (…) Semnalul nostru e flarte clar: ei cu hoţii, noi cu toţii”, a mai spus Mihai Poliţeanu.

Imediat după conferinţa de presă, Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş au plecat împreună, alături de organizaţiile civice, la protestul din Piaţa Victoriei.

——————————————-

Fostul premier Dacian Cioloș, președintele PNL, Ludovic Orban, cel al USR, Dan Barna, împreună cu reprezentanții mai multor ONG-uri și asociații civice se vor întâlni, duminică după-amiază, pentru a discuta pe tema protestelor.

Întâlnirea va avea loc de la ora 16,30, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.ro

Duminică seară sunt anunțate proteste în București și în mai multe orașe din țară față de modificările legile justiției.

Pe de altă parte, fostul premier Dacian Cioloș a anunțat, în cadrul unei întâlniri a comunității Platforma România 100, că din această structură se va desprinde un partid ce urmează a fi prezentat în lunile următoare și care nu va acționa împotriva celor cu „același ADN”, fiind deschis colaborării cu cei cu care împărtășește valori comune.

Citiți și UPDATE Cioloș, revenire în forță: Se va desprinde un partid politic, suntem hotărâți!

Din platforma România 100 se va desprinde un partid politic. (…) Fără nicio îndoială. E clar și noi, cel puțin, cei care am fondat Platforma România 100, suntem hotărâți să facem lucrul acesta. (…) Trebuie să fie un proces natural, și nu unul forțat. (…) Da, se va desprinde un partid politic din Platforma România 100, dar care are nevoie de o fundație solidă, o fundație de principii, de idei, valori și are nevoie, mai mult decât atât, de o viziune și de programe și chiar de proiecte. E important să arătăm oamenilor nu doar o viziune și o ideologie, e nevoie să arătăm în ce se traduce ideologia sau în ce se traduc acele valori, principii, etică, morală care pot să contureze la un moment dat și ideologia„, a spus Cioloș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *