Skip to content
Politică

UPDATE Judecătorii au decis: Greva generală ROMATSA este legală

Judecătorii de la Tribunalul București au decis că sindicaliștii ROMATSA pot organiza greva generală de pe 1 septembrie deoarece se află în legalitate.

Decizia magistraților este executorie, dar nu definitivă, poate fi contestată în zece zile de la comunicarea sentinței.

—–

Tribunalul Bucureşti decide vineri legalitatea grevei controlorilor de trafic aerian după ce Romatsa a contestat în instanţă decizia sindicaliştilor care va ţine la sol două treimi din zborurile din România începând cu 1 septembrie. Controlorii se plâng că sistemele de dirijare au rămas fără contract de mentenanţă, iar erorile din sistem fac ca avioanele să dispară minute bune de pe radare, informează realitatea.net.

Sindicaliştii susţin că de multe ori avioanele dispar subit de pe radare sau comunicarea cu unele aeronave funcţionează cu întreruperi. Aşa s-a întâmplat cu zborul Otopeni – Tel Aviv din 30 iulie. Când aeronava a ajuns în apropiere de Argeş, sistemele de dirijare au pierdut toate datele despre ea. Controlorii au intrat în alertă. Şi, deşi părea că e vorba despre o prăbuşire, au constatat că era doar o eroare a softurilor ROMATSA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *