Kamala Harris a acceptat nominalizarea istorică a democraţilor pentru preşedinţia SUA

Sursa foto: Facebook - Kamala Harris

Kamala Harris a acceptat nominalizarea Partidului Democrat pentru preşedinţie, la Convenţia Naţională Democrată de la Chicago.

”Promit să fiu un preşedinte pentru toţi americanii”, a declarat Harris, menţionând că va fi ”un preşedinte care conduce şi ascultă, care este realist, pragmatic şi are o judecată sănătoasă”.

Ea a vorbit despre ”lupta pentru viitorul Americii”, dar şi despre faptul că mama sa a învăţat-o să nu se plângă despre o nedreptate, ci să facă ceva în legătură cu asta, scrie CNN. Harris a arătat că ”nu este străină de călătorii puţin probabile”, amintind de experienţa mamei sale, ca imigrant.

”Donald Trump este un om neserios, dar consecinţele faptului de a-l duce înapoi Donald Trump la Casa Albă sunt foarte grave”, a subliniat Harris, în discursul său.

Vicepreşedintele Kamala Harris a avertizat că fostul preşedinte Donald Trump ar duce ţara înapoi pe un drum cu politici periculoase, dacă ar fi reales, făcând legătura cu Proiectul 2025, un document de 920 de pagini care ar fi o schiţă pentru un al doilea mandat al lui Trump.

”Gândiţi-vă ce intenţionează să facă dacă îi dăm puterea din nou. Gândiţi-vă la intenţia sa explicită de a elibera extremişti violenţi care i-au agresat pe oamenii legii la Capitoliu. Intenţia sa explicită de a pune în închisoare jurnalişti, oponenţi politic şi pe orice vede el ca duşman. Intenţia sa explicită de a desfăşura armata împotriva propriilor cetăţeni”, a spus Harris.

Proiectul 2025, pe care echipa de campanie a lui Harris îl atacă frecvent, a fost realizat de think tank-ul The Heritage Foundation şi dezvoltat într-o măsură semnificativă de oameni implicaţi în administraţia Trump. Trump a încercat să se distanţeze public de această iniţiativă.

”În multe privinţe, Donald Trump este un om neserios, dar consecinţele faptului de a-l duce înapoi Donald Trump la Casa Albă sunt foarte grave”, a avertizat Harris.

Ea a vorbit despre ”haosul şi calamitatea” anilor de mandat ai acestuia şi a menţionat faptul că el a pus la îndoială rezultatul alegerilor din 2020, când a pierdut.

”Donald Trump a încercat să vă arunce voturile. Când a eşuat, a trimis o mulţime înarmată la Capitoliul Statelor Unite, unde au agresat oamenii legii. Când politicienii din propriul partid l-au implorat să oprească mulţimea şi să trimită ajutoare, el a făcut exact opusul. A alimentat flăcările”, a spus ea.

Harris a subliniat şi că Trump a fost condamnat pentru 34 de infracţiuni într-un dosar de oferire de bani în schimbul tăcerii şi că un tribunal federal a decis, în procesul civil pentru defăimare, că fostul preşedinte a abuzat-o sexual pe scriitoarea E. Jean Carroll.

Harris a afirmat că ”nu este străină de călătorii puţin probabile”, amintind de experienţa mamei sale, ca imigrant. Ea a povestit că mama sa a venit în SUA din India la vârsta de 19 ani ”cu un vis de neclintit de a fi un om de ştiinţă care să vindece cancerul de sân”.

Harris a relatat că mama sa trebuia să se întoarcă în India pentru a avea o căsătorie aranjată, dar l-a întâlnit pe tatăl ei, Donald Harris, un student din Jamaica, şi s-a îndrăgostit. Ulterior, ei au divorţat, iar mama le-a crescut singură pe Kamala şi pe sora ei Maya, cu ajutorul comunităţii.

”Mama mea muncea până târziu şi, ca mulţi părinţi care lucrează, se baza pe un cerc de încredere pentru a ne creşte”, a afirmat Harris.

Ea i-a descris pe cei care au ajutat la creşterea sa, spunând că ”niciunul nu e familie de sânge, dar toţi sunt familie prin dragoste”.

”În numele poporului, în numele fiecărui american, indiferent de partid, rasă, gen sau limba pe care o vorbeşte bunica, în numele mamei mele şi al tuturor care au pornit vreodată într-o călătorie puţin probabilă, în numele americanilor ca aceia alături de care am crescut, oameni care muncesc din greu, îşi urmează visele şi au grijă unii de alţii, în numele tuturor celor a căror poveste a putut fi scrisă doar în cea mai mare naţiune de pe Pământ. Accept nominalizarea dvs pentru preşedinţia Statelui Unite ale Americii”, a spus Harris, aclamată de mulţime.

Harris este prima femeie de culoare şi prima femeie americană de origine asiatică la conducerea taberei unui partid important. Dacă va fi aleasă, Harris ar prima prima femeie preşedinte şi primul preşedinte indiano-american. În discursul ţinut la Convenţie, vicepreşedintele Kamala Harris a povestit cum a fost crescută de mama sa, Shyamala, pe care a descris-o ca ”o femeie grozavă de culoare, de 1,52 metri înălţime şi cu accent”.

”A fost tare, o deschizătoare de drumuri… Ea ne-a învăţat ca niciodată să nu ne plângem de o nedreptate, ci să facem ceva în privinţa asta”, a spus Harris. ”Şi ne-a mai învăţat să nu facem niciodată ceva pe jumătate”, a adăugat ea.

Ea a făcut un apel direct la republicanii care se întreabă dacă să o voteze pe ea, promiţând că va fi un preşedinte pentru toţi americanii.

”Ştiu că în seara asta ne privesc oameni cu diverse viziuni politice”, a spus ea.

”Şi vreau să ştiţi: promit să fiu un preşedinte pentru toţi americanii. Puteţi avea încredere în mine că voi pune ţara mai presus de partid şi de propria persoană”, a adăugat Harris.

Ea a continuat: ”Voi ţine ca sfinte principiile fundamentale ale Americii, de la statul de drept la alegerile libere şi corecte, la transferul paşnic de putere. Voi fi un preşedinte care ne uneşte în jurul celor mai înalte aspiraţii. Un preşedinte care conduce şi ascultă, care este realist, pragmatic şi are o judecată sănătoasă. Şi care întotdeauna luptă pentru poporul american. Asta a fost munca mea de-o viaţă”.

Kamala Harris a vorbit şi despre miza alegerilor prezidenţiale din acest an.

Vorbind despre experienţa sa politică şi alegerile care au adus-o în poziţia de acum, Harris a spus: ”Nu am renunţat niciodată pentru că viitorul merită întotdeauna să lupţi pentru el”.

”Şi asta este lupta în care ne aflăm acum, o luptă pentru viitorul Americii”, a spus vicepreşedintele SUA.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: