Skip to content
Politică

UPDATE Lider al mișcării extremiste maghiare, reținut pentru instigare la terorism pe teritoriul României

UPDATE 09:00

Liderul mișcării extremiste Asociația „Mișcarea tinerilor din cele 64 de comitate”, Szocs Zoltan, a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, prev.de art.47 Cod penal cu referire la art.397 alin.2 Cod penal și de instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive prev. de art.47 Cod penal cu referire la art.346 alin.3 Cod penal săvârșită în condițiile art.32 alin.1 lit.”o” din Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.

Redăm mai jos comunicatul transmis de DIICOT:

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Tg. Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul BEKE ISTVAN ATTILA, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: ”FACEM”.

Promotor al sloganului ”Ținutul Secuiesc nu e România !” și convins fiind că, pentru atingerea obiectivelor autonomist-separatiste promovate în Transilvania de membrii grupării Mișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM, ”trebuie să se pășească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”, în calitatea deținută de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, S. Z. le-a trasat membrilor celulei Tg. Secuiesc a HVIM sarcina de a monta dispozitive explozive improvizate.

La data de 13.10.2015 suspectul S. Z. a părăsit România, revenind în țară la data de 20.12.2015.

Ulterior acestui moment, suspectul S. Z. a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA și a celorlalți participanți la ședința din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziții publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA.

La data de 29.12.2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au efectuat un număr de 4 percheziții la domiciliul/resedintele suspectului S. Z, acesta urmând să fie condus în vederea audierii la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigazii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepes” a Jandarmeriei.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

———————

Procurorii DIICOT efectuează marți percheziții la domiciliul liderului Asociației „Mișcarea tinerilor din cele 64 de comitate”, Szocs Zoltan, care este văzut drept un extremist maghiar. Acesta este suspect de terorism, potrivit primelor informații transmise de antena3.ro.

Perchețițiile vin după ce, pe 1 decembrie, DIICOT l-a reţinut pe Beke Istvan Attila, membru al organizaţiei extremiste maghiare.

Potrivit primelor informații, Szőcs Zoltan este cercetat pentru complicitate la atentatul pe care îl pregătea Beke Istvan Attila. Beke Istvan Attila intenţiona să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestația de 1 Decembrie de la Târgu Secuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *