Skip to content
Politică

UPDATE Lui Dragnea i s-a înfundat DEFINITIV: rămâne INFRACTOR

oradestiri.ro

UPDATE 13:44

Președintelui PSD, Liviu Dragnea, i s-a înfundat definitiv: rămâne cu eticheta de „infractor” și, implicit, cu condamnarea definitivă la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Completul de cinci judecători al ICCJ i-a respins luni contestația la executare depusă cu privire la sentința primită în anul 2016 pentru folosirea influenței politice, în legătură cu dosarul „Referendumul”, relatează Realitatea TV.

——————–

Emoții pentru liderul social democraților, Liviu Dragnea. Luni, acesta va afla decizia mult așteptată din dosarul Referendumul.

Şedinţa Completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va decide dacă va fi admisă contestaţia lui Liviu Dragnea, , pe motiv că hotărârea nu a fost redactată în 30 de zile de la pronunţare, iar, la data motivării, preşedintele completului care a soluţionat cauza nu mai era judecător, pentru că se pensionase.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut, în 10 aprilie, aceluiaşi complet, să admită contestaţia la executare a preşedintelui PSD, în timp ce procurorul DNA a cerut respingerea cauzei pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile legale.Instanţa a respins unele solicitări ale avocaţilor lui Dragnea şi a stabilit data pronunţării soluţiei pentru 24 aprilie, potrivit News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *