Skip to content
Politică

UPDATE Magistrații instanței supreme au amânat pentru 21 ianuarie decizia cu privire la recursul în casație formulat de Liviu Dragnea

Inquam / Octav Ganea

UPDATE 14.00

Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat, marţi, la ieşirea din sala de judecată, că a formulat recurs in casaţie întrucât la judecarea dosarului ”s-a aplicat în mod greşit legea, în mod răsturnat”, iar Liviu Dragnea a refuzat să plătească un prejudiciu întrucât s-a considerat nevinovat.

”Am susţinut şi susţin cu tărie acest recurs în casaţie. Cosider în continuare că, în niciun caz, textul de lege care se presupune că ar fi fost încălcat de doamna Alesu, în caltate de actor al infracţiunii abuzului în seriviciu, nu prevede o oblgaţie pe care aceasta să o fi încălcat, nu dispune cu privire la o conduită pe care aceasta să o fi avut la acel oment. Ori, dacă nu există o faptă care să fie incriminată de legea penală, este evident că nu poate fi reţinută în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii şi, cu atât mai puţin, să se reţină în sarcina domnului Dragnea instigarea la săvârşirea unei asemenea infracţiuni”, a declarat, marţi, avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu.

Întrebată de ce a formulat recusrul în casaţie, avocatul a precizat: ”Instanţa a reinterpretat textul de lege. Acesta este şi motivul pentru care am formulat recursul în casaţie, tocmai pentru că, în opinia noastră, s-a aplicat în mod greşit legea, în mod răsturnat”.

Referitor la refuzul fostului lider al PSD de a plăti prejudiciul din dosar, Flavia Teodosiu a spus: ”S-a considerat nevinovat şi nu a dorit să achite un prejudiciu”.


UPDATE 13.20

Magistrații instanței supreme au amânat pentru 21 ianuarie decizia cu privire la recursul în casație formulat de Liviu Dragnea


UPDATE 10:30

Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, le-a spus marţi judecătorilor de la Instanţa supremă că stă de opt luni „complet nevinovat” în Penitenciarul Rahova şi le-a cerut să anuleze sentinţa prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a fost adus marţi dimineaţa de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD împotriva deciziei de condamnare.

Inquam Photos / George Călin

În sala de judecată, Dragnea a declarat că este nevinovat şi a cerut să fie achitat.

„Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr – afirmaţia DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet. (…) Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, le-a spus Dragnea magistraţilor, conform agerpres.ro.

Inquam Photos / George Călin

Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a explicat că fapta de care este acuzat fostul lider PSD nu este prevăzută de legea penală, făcând trimitere la prevederi din Codul muncii, cu referire la modul în care Floarea Alesu ar fi trebuit să le sancţioneze pe cele două angajate de la DGASPC Teleorman.

Instanţa a rămas în pronunţare pe recursul în casaţie introdus de Dragnea.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a două căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Inquam Photos / George Călin

Pe 10 decembrie 2019, magistraţii i-au respins contestaţia în anulare, iar recursul s-a judecat marţi.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.


Ştire iniţială:

Fostul lider PSD ​Liviu Dragnea – aflat în detenţie din 27 mai în urma condamnării la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman – este din nou marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este judecat recursul în casaţie prin care el încearcă să obţină rejudecarea acestui dosar.

Dragnea a recurs la două căi extraordinare de atac –  contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

În 10 decembrie, ICCJ i-a respins contestaţia în anulare, însă i-a acceptat recursul în casaţie, dar i-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei.

”În baza art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală, admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2401/1/2018. În baza art. 441 din Codul de procedură penală, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat Dragnea Nicolae Liviu”, se arăta în decizia instanţei .

Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat atunci  că acesta se consideră în continuare un om nevinovat, iar ceea ce a susţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul contestaţiei în anulare, este perfect legal şi admisibil, scrie news.ro.

Fostul lider al  PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În acest dosar, Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *