Skip to content
Politică

UPDATE MAI, prima reacție / OFICIAL: Suspectul de pedofilie este agent de Poliție EXCLUSIV

UPDATE 16:56

Polițistul Eugen Stan a fost reținut în urmă cu puțin timp, informează Digi 24.

————————

UPDATE 14:52

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a susținut în urmă cu puțin timp o conferință de presă în care a declarat că ministrul Carmen Dan îi cere șefului Poliției Române, Bogdan Despescu, să răspundă la mai multe întrebări, printre care: cât de serioase sunt testările psihologice la care este supus personalul IGPR, precum și când a fost ultima testare prin care a trecut Eugen Stan (presupusul pedofil, care lucra în sistem din 1990).

Totodată, Dajbog a ținut să sublinieze că nu toată Poliția este de condamnat în urma acestui caz, dar că sistemul trebuie corectat.

Iată declarațiile integrale ale comisarului-șef Monica Dajbog:

„Timp de 48 de ore, conducerea MAI a evitat să intervină și să comenteze în vreun fel stadiul investigației pentru prinderea agresorului din sectorul 6.

Conducerea ministerului a avut deplină încredere în echipa care a lucrat la acest caz. Există deja o mare tensiune, iar ministrul afacerilor interne nu a dorit ca printr-o ieșire publică în primele ore ale anchetei să pună o presiune în plus pe echipa de investigatori.

În aceeași măsură, ministrul apreciază atitudinea polițiștilor de la Brigada de Poliție Rutieră care l-au recunoscut pe agresor și au anunțat echipa de investigatori.

Polițiștii au demonstrat de fiecare dată că sunt o castă profesională, că sunt uniți atunci când își susțin drepturile și condiția profesională. Cu toate acestea, există o limită peste care această unitate de castă profesională nu poate trece – încălcarea legii.

Cazul de astăzi nu trebuie tratat superficial:

Nu toată Poliția este de blamat, însă sistemul trebuie corectat.

Nu toți polițiștii sunt vinovați. Aceia puțini care comit abateri grave sunt identificați, prinși și excluși din Poliție.

Derapaje se întâmplă în toate Polițiile din lume, important este ca după astfel de cazuri lucrurile, care merg prost, să fie schimbate.

În mod cert, această gravă situație presupune o analiză serioasă asupra cunoașterii propriilor angajați, iar în cazul de față nu e vorba de vreun nou angajat față de care să nu fi existat timpul efectiv de cunoaștere. Este un angajat care lucrează din 1990 în sistem și din 2010 la Brigada Poliției Rutiere.

MAI recunoaște faptul că, în timp, au mai existat derapaje grave la unii polițiști, ceea ce înseamnă, în viziunea conducerii ministerului, că sistemul actual nu are pârghii eficiente de verificare, testare, cunoaștere.

Ministrul afacerilor interne apreciază absolut necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliției, de la toate nivelele. Iar acest lucru se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem.

Oamenii de bună credință din Poliție știu mai bine ca oricine altcineva că sistemul este vechi, insuficient organizat și prost gestionat în multe domenii.

Este nevoie de o reformă adevărată și vom vedea dacă această reformă va putea fi făcută cu aceleași persoane care au condus acest sistem în ultimii ani.

Ministrul de interne a decis că, până ce se va termina această diagnoză de sistem, toți acei șefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preș, ar trebui să facă un pas înapoi.

În ședința de comandă, care a avut loc astăzi la MAI, ministrul a transmis că Poliția Română se află în punctul la care trebuie să conștientizeze că această instituție înseamnă, înainte de toate, un reper de profesionalism, corectitudine și integritate.

Problemele sistemului nu țin numai de lipsa de personal, dotare sau de salarii. Genul acesta de situații pe care le radiografiem în spațiul public reflectă o imagine care trebuie urgent schimbată.

Ministrul a cerut sefului Politiei Romane ca, până miercuri, să comunice publicului răspunsurile la câteva întrebări:

  1. Cât de serioase și riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent și când a fost ultima testare psihologică a acestuia.
  2. Cum a fost posibil ca nimeni, în atâția ani, să nu sesizeze problemele acestui agent.
  3. Ce calificative profesionale a obținut polițistul în ultimii ani.
  4. Ce propuneri are Poliția Română pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri.

MAI nu va discuta despre elementele de anchetă, acestea urmând a fi clarificate de echipa de investigatori”.

——————————–

UPDATE 11:54

Se pare că suspectul ar fi comis fapte de pedofilie şi în 2015, fapte care ar fi rămas până în prezent cu autor necunoscut. Bărbatul ar fi abuzat atunci trei fete de 8 ani, relatează B1.ro.

Individul se numește Eugen Stan, este născut în 1971, în Sectorul 6. Este căsătorit, are o fiică de 22 de ani și are studii liceale și profesionale. În trecut, Eugen Stan a fost agent de Poliție Comunitară, a lucrat la jandarmi, iar acum ocupă funcția de agent în cadrul Poliției Rutiere din Capitală. Din primele informaţii, reiese că bărbatul şi-ar fi recunoscut faptele.

————————————-

UPDATE 11:13

Poliția Capitalei a CONFIRMAT, luni dimineață, pentru PSNEWS.RO, că suspectul de pedofilie este un agent la Poliția Rutieră.

UPDATE 10:52

Potrivit unor informatii Digi24, pedofilul este un agent la Poliția Rutieră.

UPDATE 10:28

Suspectul de pedofilie din Capitală a fost prins, luni dimineață, potrivit Digi 24.

În acest moment, atacatorul se află în custodia oamenilor legii de la Poliţia Capitalei şi este audiat de către anchetatori.

—————————

Au trecut două zile, dar autoritățile tot nu l-au găsit pe pedofilul din Capitală. Chiar procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB) recunosc acest lucru.

PTB a emis duminică un comunicat doar ca să ne spună că procurorii au extins cercetările iniţiale în cazul agresorului celor doi copii, fiind identificate şi cercetate criminalistic alte zone din Bucureşti în care autorul agresiunii a fost prezent, scrie Agerpres, citând un comunicat al parchetului.

Magistrații susțin că au fost efectuate investigaţii într-un perimetru extins: 50 de străzi (dintre care nouă principale) şi aproximativ 200 de blocuri.

Au fost identificate alte 25 de camere de supraveghere video în perimetrul de interes, imaginile fiind ridicate în vederea exploatării.

„În ziua de 6 ianuarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei au preluat efectuarea urmăririi penale în cauză, cercetările iniţiale fiind efectuate de Secţia 22 Poliţie. În aceeaşi zi, cei doi minori au fost examinaţi la Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici»”, se arată în comunicat.

Totodată, sunt verificate informaţiile cu privire la persoane ale căror semnalmente corespund cu cele ale autorului, activitate prioritară şi în perioada imediat următoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *