Skip to content
Politică

UPDATE Mazăre, mult zgomot pentru nimic: 9 ani de proces, pedeapsă cu suspendare

stiri.botosani.ro

UPDATE 16:39

Mult zgomot pentru nimic: după un proces care a durat nu mai puțin de nouă ani de zile, fostul primar PSD al Constanței a fost condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea unor plaje.

Astfel, CAB l-a condamnat în urmă cu puțin timp în primă instanță pe Mazăre la 4 ani de închisoare cu suspendare (desigur: pe baza vechiului Cod Penal), în timp ce omul de afaceri Cristian Borcea a fost achitat pentru aceeași acuzație, informează Digi24.

———————-

Un proces greu al lui Radu Mazăre se apropie de finalizare, dar fostul primar PSD al municipiului Constanța își așteaptă sentința în club.

Judecătorii de la Curtea de Apel București (CAB) ar putea da luni verdictul în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de retrocedări ilegale, după un proces de 9 ani şi mai multe amânări ale verdictului, transmite Realitatea.net.

Între timp, Mazăre a fost filmat în timp ce s-a distrat până dimineață în compania a nu mai puţin de opt domnişoare.

Vineri, magistraţii CAB au amânat pentru a opta oară prima sentinţă în dosarul fostului edil de la malul mării. Procurorii DNA acuză retrocedări ilegale ale unor suprafeţe importante de teren din Constanţa, inclusiv plaje şi faleze. Prejudiciul calculat de anchetatori este de 114 milioane de euro.

Curtea de Apel din Capitală a amânat deja de mai multe ori pronunţarea sentinţei în dosarul care trenează de nouă ani şi în care fostul primar este acuzat de retrocedarea ilegală a mai multor plaje din Constanta. Dosarul este unul dintre cele mai vechi din justiţia română. Alături de Mazăre, sunt judecate 36 de persoane, printre care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, și omul de afaceri Cristi Borcea.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, printre care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Procesul a adunat până acum peste o sută de termene de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *