Skip to content
Politică

UPDATE Ministrul Finanțelor a explicat că se așteaptă la o creștere economică de 4,5%/ Ședință la PSD

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 12:56

La ședința social-democraților a participat și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care ar fi făcut o prezentare a situației economice. Potrivit surselor, Adrian Câciu a explicat că se așteaptă la o creștere economică de 4,5%.

—————————–

Ședință la Partidul Social Democrat (PSD), chiar de Ziua Europei. Biroul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește luni, 09 mai 2022, de la ora 11.00, la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff.

Surse politice susțin că social-democrații vor dezbate, printre altele, decizia Curții Constituționale pentru pensiile speciale pentru parlamentari.

Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, potrivit unui comunicat publicat joi. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului.

Comunicatul a fost publicat după ce judecătorul constituțional Daniel Morar a afirmat că decizia CCR este nulă, în condițiile în care el a cerut amânarea pronunțării și a părăsit sala de deliberări înainte de pronunțare.

Informația, distribuită inițial pe surse, indica un vot de 6 la 3. În comunicatul publicat de CCR se specifică doar că votul a fost majoritar.

Ce argumente a invocat CCR, potrivit comunicatului citat:

Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituție, „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.
Este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență [art.76 alin.(3)], și nu a celei generale [art.75].
Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.
Respectarea art.75 și art.76 alin.(3) din Constituție constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională.
Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale obiective și exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăși unei valori fundamentale a statului, și anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reținut și încălcarea principiului securității juridice.

Vor fi dezbătute și nemulțumirile primarilor

Tot la ședința PSD, se va discuta și despre nemulţumirile primarilor PSD privind împărţirea banilor din Anghel Saligny, au mai precizat surse politice. După luni de discuții în coaliția de guvernare, aleșii locali au primit, în sfârșit, lista legată de cum se împart banii pe fiecare județ în parte pentru apa, canalizare, drumuri și poduri. Sunt însă mari nemulțumiri legate de cum s-au împărțit banii. În primul rând pentru faptul că județele care primesc cei mai mulți bani sunt județele din care provin Gheorghe Flutur și Paul Stănescu, adică Suceava și Olt. Iar județele care primesc cei mai putini bani sunt Galați, Brăila, Brașov, Sibiu si Ilfov.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, despre nemulţumirile primarilor PSD privind împărţirea banilor din Anghel Saligny, că din punctul lui de vedere, formula găsită de de Ministerul Dezvoltării în acest moment şi discutată în coaliţie este cea mai bună.

”Cel mai în măsură este ministrul Dezvoltării”, a spus Marcel Ciolacu, despre modul în care au fost împărţiti banii în programul Anghel Saligny. El a precizat că a văzut criteriile, şli anume 50% numărul de unităţo administrativ teritoriale, în funcţie de nevoie, de încasări, vechile criterii care au fost până acum în toate PNDL-urile.

Liderul PSD a precizat că ”trebuie să ţii cont de mărimea judeţului respectiv, şi aici a primat foarte mult procentul de 50%, astfel încât judeţele mai mari să se poată acoperi cu toate proiectele”.

Ciolacu a precizat că, mai mult, este o prealocare, unde ministrul Dezvoltării a găsit cea mai bună formulă, ”cu 140 de milioane pentru Consiliile Judeţene, 40 de milioane la municipii, inclusiv la orice UAT comună sunt în jur de 4 milioane, ceea ce înseamnă că în acest moment, fiecare unitate administrativ teritorială, inclusiv consiiile judeţene, primăriile, reşedinţele de judeţ, oraşele, toate au asigurate un proiect de dezvoltare”.

Despre faptul că cei care primesc mai mulţi bani sunt Suceava, Oltul, Marcel Ciolacu a răspuns că este o eroare. ”Dacă vedeţi suma pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte, în interiorul judeţului, veţi constata că judeţul Olt are una dintre cele mai mici sume alocate pe fiecare unitate administrativ teritorială.

”Nu contează suma întreagă, contează media pe fiecare unitate administrativ teritorială (UAT). Dacă vă uitaţi la această medie, veţi vedea că judeţul Olt este unul dintre cele care au pierdut”, a mai spus el.

Ciolacu s-a referit şi la Brăila. ”Nu poţi să compari judeţul Brăila cu judeţul Suceava”, a spus liderul PSD, precizând că Suceava este cel mai întins judeţ.

”Cred că primarii nici nu ştiu care sunt sumele, cred că este o discuţie un pic prematură şi neexplicată nici de noi în interiorul partidelor şi nici de ministrul Dezvoltării. Din punctul meu de vedere, formula găsită de de Ministerul Dezvoltării în acest moment şi discutată în coaliţie este cea mai bună”, a mai spus preşedintele PSD.

 

3 comentarii la “UPDATE Ministrul Finanțelor a explicat că se așteaptă la o creștere economică de 4,5%/ Ședință la PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *