Skip to content
Politică

UPDATE Ministrul Florin Roman și-a anunțat DEMISIA din Guvern: Ne vedem în instanță!

Inquam Photos / George Călin

UPDATE 14:00

Ministrul Digitalizării, Florin Roman, și-a anunțat demisia din Guvern, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului.

Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict.
In rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV.
Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, a scris Florin Roman pe Facebook.

Roman a publicat și diplomele pe care le deține.

———————

Ministrul Digitalizării, Florin Roman, va demisiona miercuri din Guvern, au precizat surse politice pentru PS News. Demisia ministrului vine ca urmare a acuzațiilor de plagiat și că și-a trecut în CV o licență la Universitatea Babes Bolyai, deși nu a urmat cursurile universității respective. Totodată, potrivit surselor citate, premierul Ciucă i-ar fi cerut să-și dea demisia, iar dacă n-o va face i-a spus că va fi remaniat.

Știre inițială

Premierul Nicolae Ciucă aşteaptă de la ministrul Florin Roman o clarificare privind acuzaţiile de plagiat, au precizat surse guvernamentale pentru PS News. Șeful Executivului ar putea lua miercuri o decizie pe acest subiect, dacă ministrul nu va veni cu clarificările solicitate, au mai precizat sursele citate.

„I s-a spus că gestul demisiei ar fi unul onorabil”, spun surse guvernamentale.

Precizăm că PS News l-a contactat pe ministrul Florin Roman pentru o reacție, însă ministrul nu a dorit să comenteze informațiile obținute din surse guvernamentale.

„Nu comentez știri pe surse”, a declarat ministrul Florin Roman pentru PS News.

Și premierul Nicolae Ciucă, precum și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, au fost contactați pe acest subiect, însă nu au răspuns solicitărilor PS News.

Florin Roman a acuzat o campanie de denigrare a sa

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman a răspuns, joi, într-o postare pe Facebook, acuzațiilor care i se aduc privind lucrarea de masterat. El afirmă că ”plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu a făcut niciodată, drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa sa este nefondată”.

„Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a scris Roman.

Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor. El a precizat că este ultima sa intervenţie pe această temă. „Am lucruri mult mai importante de făcut decât să răspund la acuzaţii nefondate”, a adăugat Florin Roman.

„La finalul dizertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat. Aceasta e ultima mea intervenţie pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspuns la acuzaţii nefondate”, mai afirmă Florin Roman.

2 comentarii la “UPDATE Ministrul Florin Roman și-a anunțat DEMISIA din Guvern: Ne vedem în instanță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *