Skip to content
Politică

UPDATE N-are niciun stres legat de plagiate / „Ministrul Pamblică” inflameză spiritele

Cazare Cluj

UPDATE 16:14

Valentin Popa (propus de către PSD pentru Ministerul Educaţiei) crede că este păcat să scoatem în evidenţă „elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele”.

Popa susţine că legea nu prevede o modalitate exactă de citare, scrie Adevărul.ro.

„Medicii noştri sunt căutaţi în străinătate, pleacă în străinătate, nu mai avem IT-işti pe care să-i furnizăm pe piaţa muncii, cerinţa este foarte mare, am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari. Învăţământul nostru este foarte bun şi este păcat că umbrim aceste valori ale învăţământului românesc printr-o scoatere în evidenţă a unor elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de Doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condiţiile în care nici Legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă”, a precizat Valentin Popa la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

El spune că legea „nu prevede nicăieri că trebuie să punem ghilimele la un text pe care-l preluăm, să punem citarea imediat după el, deşi astăzi cei mai mulţi dintre cercetătorii noştri aşa o fac, dar Legea nu o prevede”.

„Nici eu nu am învăţat în facultate să fac citarea în acest mod. Mult timp am făcut şi eu acest lucru, cu citarea la final. Şi de aici apar multe probleme. Ar trebui ca Legea să prevadă norme clare de aplicare a redactării. Fiecare editură şi universitate are aceste norme în momentul de faţă. Nu trebuie să legiferăm la nivel naţional. Ar trebui ca fiecare jurnal, editură să-şi respecte regulile proprii”, a adăugat viitorul ministru.

Valentin Popa promite „în baza primei strategii privind modernizarea infrastructurii educaţionale prin bugetul naţional şi fondurile europene” să asigure „construcţia şi modernizarea a peste 2.500 de unităţi şcolare în următorii trei ani în conformitate cu programul de guvernare. Până în anul 2020 în România nu vom mai avea unităţi şcolare fără autorizare ISU sau autorizare sanitară”.

„Fenomenul «fuga după note» (cu ghilimelele de rigoare) trebuie să recunoaştem cu toţii este o realitate şi o cauză a stresului elevilor şi părinţilor. O soluţie pentru diminuarea acestui fenomen este implementarea normelor europene care prevăd ca notele şi calificativele să nu mai fie publice ci cunoscute doar de elev, părinte şi cadru didactic iar pentru public vor fi accesibile doar statistici care pot să îi furnizeze elevului informaţii privind poziţionarea sa în raport cu ceilalţi”, a povestit Valentin Popa.

Altă soluţie este „adoptarea standardelor unitare de evaluare. Spre exemplu nota cinci sau admis la o disciplină trebuie să însemne acelaşi lucru indiferent de locul unităţii şcolare din România. Toate evaluările naţionale vor fi digitalizate în următorii trei ani pentru a măsura progresul şi perfomanţa şcolară precum şi corelarea cu testările international”.

Pentru creşterea participării şcolare, Valentin Popa propune ca „părinţii care îşi trimit elevii la şcoală să primească între 1.600 şi 1.800 de lei pe an sub forma unor deduceri la impozit. Procedura va fi stabilită între MEN – Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale”.

——————————————

Nu mai puțin de 45 de rectori din România s-au regăsit pe lista de susținători ai noului ministru al Educației, Valentin Popa, rectorul Universităţii din Suceava.

Printre aceștia, s-a aflat și Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş Bolyai”, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Radu-Marcel Moraru, rectorul Universităţii de Arte şi Design, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice şi Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, fapt care a stârnit nemulțumirea prefectului studenţilor din UBB Cluj, Cătălin Hădadea.

Mai exact, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cătălin Hădadea, a susţinut că nu este rolul universităţilor să elogieze un conducător al ministerului şi a cerut explicaţii rectorului UBB pentru semnătura de susţinere a viitorului ministru.

„Nu este rolul universităților să elogieze un vremelnic conducător al ministerului. Importanța și implicarea ministrului în viața universitară a fost și este în continuarea una dintre cele mai importante surse de mediocritate în sistemul educațional. Învățământul trebuie să posede un cadru legislativ statornic și o autonomie serioasă ( după cum zice și LEN) tocmai veșnica așteptare după noi ordine de ministru sau directive ale unor directori matusalemici dezechilibrează și distruge orice încercare de construcție a unui învățământ rațional și coerent. Constat cu interes că 30 de iluștri (respectabili bunăoară) din tot atâtea instituții prestigioase „ca braga” majoritatea dintre aceastea pe undeva pe la o stea sau doua , cu câteva excepții ASE sau UPM Tg. Mureș susțin cu tărie că prof.dr.ing. propus pentru funcția de ministru este cel mai bun. Ulterior aflăm că demersul ( specific oamenilor odihniți) mai este semnat și de alți 15 rectori, de data acesta trecem în rândurile Universităților situate în partea de sus a clasamentului (deocamdată), situația devine din ce în ce mai interesantă deoarece nu cred că a fost un context de vrei, nu vrei bea Grigore agheasmă.

Dacă într-adevăr ultimul update al celor de la Agerpres (oficiosul) este asumat de cei care au fost alăturați listei e oarecum de neînțeles, numele UBB apare pe acea listă, ceea ce este intrigant deoarece persoana care este reprezentantul legal al unei universității, din prima secundă a începerii mandatului său semnează în numele Universității, așadar în numele nostru al tuturor, așteptăm cu interes să vedem motivul pentru care toți ne alăturăm domnului prof.dr.ing”, a afirmat Cătălin Hădadea, prefectul studenţilor de la UBB Cluj, într-o postare pe Facebook, intitulată „#nuînnumelemeu”.

Potrivit Ziauadecluj, rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere despre cum îşi motivează gestul de a-l susţine pe profesorul Valentin Popa pentru noua funcţie de ministru al Educaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *