Ofensiva ucraineană din Rusia este „legitimă” şi se va opri, dacă Moscova acceptă o „pace justă” şi pune capăt invaziei sale din Ucraina, au declarat marţi diplomaţi ucraineni, relatează AFP.
„Cu cât Rusia va accepta mai repede să restabilească o pace justă (…), cu atât mai repede vor înceta incursiunile forţelor de apărare ucrainene pe teritoriul rus”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Gheorghi Tîhi, calificând aceste operaţiuni drept „absolut legitime”.
„Spre deosebire de Rusia, Ucraina nu are nevoie de proprietatea altora. Ucraina nu doreşte să anexeze niciun teritoriu în regiunea Kursk, dar doreşte să protejeze vieţile oamenilor săi”, a adăugat diplomatul.
Tîhi a subliniat că numai de la începutul verii au fost lansate peste 2.000 de lovituri ostile din regiunea Kursk împotriva regiunii Sumî din Ucraina, folosind 255 de bombe ghidate şi peste 100 de rachete.
„Din păcate, Ucraina nu are suficiente capacităţi pentru a efectua lovituri cu rază lungă de acţiune cu armele pe care le are, pentru a se apăra împotriva acestei terori. Nu avem încă soluţiile asupra cărora insistăm. Prin urmare, este necesar să folosim forţele armate ucrainene pentru a elibera aceste zone de frontieră de contingentele militare ruse care lovesc Ucraina”, a punctat purtătorul de cuvânt, citat de Interax Ucraina.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Ucraina atinge „obiective adecvate” în regiunea Kursk şi va continua să facă acest lucru, deoarece este necesar pentru securitatea şi apărarea ţării. În plus, Tîhi a subliniat că operaţiunea din regiunea Kursk nu permite Rusiei să desfăşoare unităţi suplimentare în regiunea Doneţk şi complică logistica inamicului.
Ministerul de Externe ucrainean a mai spus că există suspiciuni rezonabile că Rusia ar putea crea incidente, inclusiv militari ruşi deghizaţi în ucraineni, pentru a fabrica incidente care să arate încălcări ale dreptului internaţional umanitar de către forţele ucrainene. „Îi avertizăm pe partenerii noştri să fie pregătiţi pentru astfel de evoluţii şi, dacă există astfel de încercări din partea Federaţiei Ruse, să fie vigilenţi şi să nu cadă în plasa propagandei ruse”, a atras atenţia purtătorul de cuvânt.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News