Skip to content
Politică

UPDATE PNL: Respectăm decizia CAB, dar… / Importantă hotărâre a Curții de Apel Bucureşti privind alegerile locale

UPDATE 17:32

PNL a transmis, în urmă cu puţin timp, prin intermediul unui comunicat remis PSnews.ro, că respectă hotărârea CAB, dar a atras atenţia că, în continuare, solicită un răspuns asupra constituționalității unui singur tur la alegerile locale.

Redăm mai jos comunicatul integral al PNL:

„Partidul Național Liberal ia act de decizia Curții de Apel București de a refuza transmiterea către Curtea Constituțională a sesizării de neconstituționalitate depusă cu privire la organizarea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Precizăm că în acest caz vom folosi instrumentul recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție în termenul prevăzut de lege.

Sperăm ca dezideratul revenirii la formula alegerii primarilor în două tururi de scrutin să fie atins cât mai curând și să ajungem, astfel, la momentul de maturitate al societății românești. Actuala normă, pe care o apreciem nedreaptă, trebuie corectată cât mai curând de actualul Parlament sau în viitorul mandat legislativ.

Demersul PNL a vizat obținerea unui răspuns clar din partea singurei instituții din stat care are atributul de a face acest lucru, respectiv Curtea Constituțională, cu privire la situația permisă în acest moment de legea electorală. Un primar poate obține mandatul cu votul unei minorități și să-l exercite în pofida neîncrederii exprimată, prin vot, de o majoritate a celor care și-au exprimat opțiunea. Astfel, situația în care mandatul este atribuit unui candidat care beneficiază de sprijinul a mai puțin de jumătate plus unu dintre alegătorii care s-au prezentat la urne, ridică semne de întrebare îndreptățite asupra legitimității și reprezentativității acelui primar.

Din acest punct de vedere, ne exprimăm regretul cu privire la imposibilitatea de a obține un răspuns îndreptățit asupra constituționalității ori a neconstituționalității modului de alegere a primarilor, fapt pentru care asupra scrutinului din 5 iunie rămâne o urmă de îndoială justificată.

Acțiunea PNL a avut l-a bază atât argumentele constituționale menționate, dar și cele procedurale folosite și cu acte ocazii similare, cum a fost cazul sesizării adresate Curții Constituționale privitoare la o ordonanță de modificare a Legii alegerilor prezidențiale. Cu acel prilej, sesizarea PNL a ajuns pe masa judecătorilor Curții Constituționale.

În urma acestei decizii, reiterăm apelul făcut de Partidul Național Liberal în privința unui vot util acordat pentru alegerea primarilor. Evidențiem faptul că PNL este singurul actor politic de calibru care se contrapune cu șanse PSD, iar orice vot irosit pentru un terț candidat este un vot favorabil în mod indirect PSD”.

––––

UPDATE 16:50

Curtea de Apel București (CAB) a decis în cazul contestației formulate de PNL privind Hotărarea de Guvern care stabileşte data alegerilor locale la 5 iunie.

Astfel, Curtea de Apel a decis să respingă cererea liberalilor de anulare a hotărârii de guvern privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin, anunţă romaniatv.net.

_ _ _ _ _ _ _

Curtea de Apel Bucuresti (CAB) judeca vineri contestatia Partidului Național Liberal privind hotararea de guvern care stabileste data alegerilor locale la 5 iunie.

Liberalii doresc sa invoce în acest proces exceptia de neconstitutionalitate a alegerii intr-un singur tur de scrutin.

Reprezentantul Executivului a aratat ca Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) se circumscrie sferei ministerelor si, in consecinta, are rolul de a pune in executare actele Guvernului. Avocatul PNL a sustinut in fata instantei ca nu se impune introducerea AEP in cauza, cererea PNL fiind una simpla, fara ca in dosar sa fie solicitate daune, potrivit ziare.com.

Instanta a decis ca AEP si MAI sa fie introduse in cauza, pe motiv ca ambele entitati sunt coinitiatoare ale proiectului atacat.

Pentru citarea AEP in proces, Curtea de Apel Bucuresti a amanat dezbaterile pentru vineri.

Amintim că PNL a depus in 9 martie, la Curtea de Apel Bucuresti, cererea de anulare a hotararii de guvern care stabileste data alegerilor locale, instanta stabilind pentru luni 11 aprilie primul termen de judecata, la Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

 

Liberalii sustin ca organizarea alegerilor intr-un singur tur de scrutin va duce la schimbarea a numai 16-17 procente dintre actualii alesi locali, insa organizarea a doua tururi de scrutin ar duce la peste 70 la suta de primari noi.

 

La alegerile locale din acest an, presedintele consiliului judetean nu va mai fi ales prin vot direct, ci la fel ca inainte de 2008. Astfel, va fi desemnat presedinte unul dintre consilierii judeteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *