Skip to content
Politică

UPDATE Ghiță: Nu îl cunosc pe Tony Blair! / Ponta, sub control judiciar

www.sighisoara.ro
" "

UPDATE 19:17

Nu doar fostul prim-ministru Victor Ponta, ci și prietenul acestuia, Sebastian Ghiță, au fost puși, marți seară, sub control judiciar, de către DNA Ploiești, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro.

" "
" "

Redăm mai jos comunicatul DNA:

În completarea comunicatului nr. 1162/VIII/3 din 6 septembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:

PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor preşedinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
complicitate la infracţiunea de spălare de bani

GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, om de afaceri, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani,

În ordonanțele de control judiciar dispuse de procurori se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a lui Ghiţă Sebastian Aurelian, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian.

Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiţă Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivenţă cu inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte.
Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obţinerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel şi pentru formaţiunea politică reprezentată de către acesta, conform înţelegerii avute, Ghiţă Sebastian Aurelian a fost confirmat, de către preşedintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din judeţul Prahova.

Confirmarea listei cu propunerile cu candidaturile pentru ocuparea funcţiei de deputat sau senator, înaintate de organizaţiile judeţene sau de sector ale partidului, intra în atribuţiile lui Ponta Victor Viorel, în calitate de preşedinte, conform statutului formaţiunii politice.
De altfel, în urma alegerilor, Ghiţă Sebastian Aurelian a dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României.

De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate publică alese, fiind promovaţi de conducerile partidelor politice cu scopul direct şi nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale.

În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice şi legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competenţă profesională si probitate.
Practic orice plată făcută în aceste condiţii constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidaţi într-un colegiu care să asigure obţinerea mandatului este condiţionată de efectuarea acesteia.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:
-să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori sunt chemaţi;
-să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei;
-să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a Mun. București – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
– să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
– să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
– să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în cauză
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpaţilor li se atrage atenţia că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.


UPDATE 16:20

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat, la ieșire de la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că nu a dat bani pentru vizita fostului premier britanic Tony Blair și nici nu l-a rugat pe Victor Ponta să îl ajute să obțină un loc în Parlamentul României, în 2012.

„Nu am alte amănunte decât cele pe care le-ati văzut in presă.  NU am dat bani ca sa vina Blair, nu il cunosc pe Tony Blair”, a spus deputatul PSD.

Întrebat dacă i-a oferit bani lui Victor Ponta pentru confirmarea propunerii sale pe lista de candidați la alegerile parlamentare din 2012, Ghiță a răspuns:  „Nu, exclus! De mâine orice președinte de partid ar putea fi abuzat pentru că te miri cine a fost confirmat pe listă. Nu aveam de ce sa îl rog pe Ponta sa mă sprijine. Sper ca am reusit să arăt singur că sunt un politician capabil”.

Sebastian Ghiță a mai precizat că urmează să meargă acum la DNA Ploiești pentru a fi audiat.

UPDATE 12:44

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față de Victor Ponta,  la data faptelor președinte al unui partid, pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

Vă prezentăm comunicatul integral al DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față de următorul inculpat:

PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil.

Pentru a crea aparența că vizita fostului lider străin în România nu are loc la inițiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor Viorel împreună cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că inițiativa îi aparținea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de omul de afaceri prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu omul de afaceri, încheierea succesivă a două contracte.
Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obținerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel și pentru formațiunea politică reprezentată de către acesta, conform înțelegerii avute, omul de afaceri a fost confirmat, de către președintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din județul Prahova.

Confirmarea listei cu propunerile candidaturile pentru ocuparea funcției de deputat sau senator, înaintate de organizațiile județene sau de sector ale partidului, intra în atribuțiile lui Ponta Victor Viorel, în calitate de președinte, conform statutului formațiunii politice.
De altfel, în urma alegerilor, omul de afaceri a și dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României.

De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate publică alese, fiind promovați de conducerile partidelor politice cu scopul direct și nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale.
În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice și legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanțare a partidelor și a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcții de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competență profesională si probitate.
Practic orice plată făcută în aceste condiții constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidați într-un colegiu care să asigure obținerea mandatului este condiționată de efectuarea acesteia.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat;
– să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței;
– să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a Mun. București – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
– să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
– să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
– să nu facă declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum și la martorii audiați în cauză
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

UPDATE 11:32

Primele informații venite pe surse de la DNA Ploiești arată că, în perioada în care fostul premier Victor Ponta era președintele PSD, el ar fi primit mită de la un politician pentru un loc eligibil în Parlamentul României, în anul 2012.

În egală măsură, se pare că unul dintre oamenii de afaceri implicați în acest dosar este un apropiat al deputatului Sebastian Ghiță, care ar fi livrat banii către Victor Ponta.

UPDATE 11:16 

Nou dosar la DNA în care sunt vizați Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Tony Blair!

Ghiță susține că a fost chemat și el la sediul din Ploiești al Direcției pentru a da declarații în noul dosar al fostului premier.

Am fost citat la DNA Ploiești, dar acum sunt la Înalta Curte. Este vorba despre întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul Marii Britanii la București, Tony Blair, Mihai Răzvan Ungureanu și despre acordarea titlului de doctor Honoris Causa lui Blair. DNA Ploiești vrea să investigheze acordarea acestui titlu de doctor. E vehiculat și numele lui Blair. Vom vedea exact despre ce e vorba”, a declarat acesta, care a mai precizat că nu i-au spus procurorii în ce calitate îl cheamă.

Ghiță a mai spus despre procurorii de la DNA Ploiești că sunt ”prolifici” și că nu știe unde o să se ajungă dacă tot i se vor face dosare, pentru că are deja patru.

Eu nu cred că e vorba despre corupție. Suntem foarte restrictivi în ceea ce privește modul în care vedem activitățile noastre. Dacă orice vedem drept corupție o să tot avem dosare. Mâine-poimânie și o vânzare de casă sau de mașină, cu un mic denunț aranjat, poate fi o corupție care ucide”, a mai spus el.

UPDATE 11:00

Fostul premier Victor Ponta a ajuns, marți, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești. Acesta a fost chemat în calitate de suspect, într-un nou dosar, transmite România Tv.

Potrivit sursei citate, el ar fi acuzat de folosire ilegală a autorității și influenței. Ponta ar fi cerut și ar fi primit bani pentru a pune pe listele parlamentare din 2012 un anumit politician. Cel mai probabil, astazi i se va aduce la cunoștință începerea urmăririi penale față de aceasta.

La intrare în sediu, Victor Ponta nu a dorit să ofere informații, spunând doar că a venit „să semneze condica”.

———

Direcția Națională Anticorupție (DNA) pregătește marți marea lovitură pe scena politică. Procurorii îi așteaptă astăzi, la sediul DNA Ploiești, pe doi dintre cei mai influenți politicieni români.

Sursa PSnews.ro precizează că până în ora prânzului, fostul premier Victor Ponta și deputatul Sebastian Ghiță urmează să ajungă la audieri, la DNA Ploiești. Alături de aceștia, sunt așteptați și alți doi oameni de afaceri.

Vom reveni cu mai multe detalii…

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *