Skip to content
Olt Știri

UPDATE Posibil criminal în serie la Caracal/Şeful Poliţiei Române a fost demis/ Proteste în fața casei suspectului

Alexandra Mâceşanu/Luiza Melencu (Foto: Politie)

UPDATE 27

Chestorul Ioan Buda a declarat, vineri seară, că a luat act de demiterea sa din funcţia de şef al Poliţiei Române. Activitatea va fi coordonată de Florin Dragnea.

Am luat act de demiterea mea, am fost înştiinţat şi mi s-au raportat cronologic evenimentele care s-au întâmplat aici. Ştiu despre ce este vorba, cunosc tot ce s-a întâmplat în acest caz, în continuare totul va fi coordonat de domnul Dragnea Florin”, a declarat, vineri seară, chestorul Ioan Buda, demis din fruntea Poliţiei Române.

UPDATE 26

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a anunțat, vineri seară, că a propus demiterea șefului Poliției Române și a prefectului județului Olt, precizând că locul lui Ioan Buda la șefia Poliției Române va fi luat de adjunctul acestuia, Florian Dragnea.

 „Am propus demiterea șefului Poliției Române și a prefectului județului Olt, domnul Dragnea, locțiitorul inspectorului general îl va înlocui imediat pe domnul Buda. Nu mă pot băga eu în ancheta procurorului și eu nu plec de aici până nu finalizăm ancheta. Toate rezultatele vor fi puse la dispoziție, sunt de 48 de ore ministru, atât timp cât sunt ministru voi avea grijă ca așa ceva să nu se mai întâmple”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga.

Declarația intervine după ce premierul Viorica Dăncila ceruse anterior demiterea celor doi oficiali.

 

UPDATE 25

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a procedat corect, fără nicio abatere, în spiritul şi în litera legii, a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al STS, Mariana Pop, cu privire la cazul fetei dispărute la Caracal.

„În conformitate cu prevederile articolului 10 din Ordonanţa de Urgenţă de Urgenţă 34/2008, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a procedat corect, fără nicio abatere, în spiritul şi în litera legii, îndeplinind următoarele atribuţii: în data de 25 iulie am primit şi am înregistrat automat trei apeluri de urgenţă, care au fost localizate, aşa cum prevede ordonanţa, pe cât a fost posibil. Am transmis operativ cazul la Dispeceratul Poliţiei Slatina, transferul realizându-se conform indexului – cazul a fost indexat: lipsire de libertate”, a precizat Mariana Pop.

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Bărbatul suspectat de uciderea fetei a fost identificat vineri, se află în custodia Poliţiei şi este audiat, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, la locuinţa lui fiind identificate, în urma unor percheziţii, rămăşiţe care par a fi de natură umană.

UPDATE 24

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, într-o intervenție la Antena 3, demisia șefului Poliției Române, Ioan Buda, precum și a șefului Poliției județene Olt și a prefectului de Olt, după neregulile constatate în cazul crimei din Caracal.

E o tragedie cumplită care pe mine m-a marcat profund. E imperativ să se facă lumină în acest caz, iar cei care au greșit să plătească. Vreau să cer demisia șefului Poliției Române, Ioan Buda, a prefectului județului Olt (Petre-Silviu Neacşu, n.r.), a șefului Inspectoratului Județean (de Poliție – Cristian Voiculescu, n.r.). Cred că trebuie să-și dea demisia de la cel mai înalt nivel până la ultimul responsabil. Cred că trebuie o analiză riguroasă a responsabilităților STS în acest caz. Trebuie ca domnul Iohannis să facă o analiză, toți trebuie să o facem și să luăm decizii stricte”, a afirmat Dăncilă la Antena 3, vineri seară, potrivit antena3.ro.

 

UPDATE 23

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, susţine că trecerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) în subordinea MApN este unica soluţie pentru reformarea acestei structuri, arătând că în ministerul pe care-l conduce există şi infrastructura, dar şi resursa umană specializată de a „aduce în parametrii optimi” sistemul de urgenţă 112.

În 2007, Bruxelles-ul deschidea împotriva României procedura de infringement pentru lipsa localizării pe sistemul de urgenţă 112. În ianuarie 2009 problema părea rezolvată prin implementarea mecanismului de către o companie privată. În 2014, avionul SMURD se prăbuşeşte în Apuseni, iar eşecul de a localiza în timp util aeronava se soldează cu decesul a doi membri ai echipajului. În 2019, sistemul de urgenţă 112 eşuează încă o dată lamentabil, cei însărcinaţi cu operarea nefiind capabili să localizeze apelantul. Mai exact, STS a transmis o arie în Apuseni şi alte trei locaţii greşite. Rezultatele le cunoaştem: o tragedie teribilă ce nu poate rămâne fără urmări”, a scris Leş pe Facebook.

Totodată, el a precizat că MApN are oameni specializaţi pentru a aduce sistemul „la parametrii optimi”.

Ministerul Apărării Naţionale are infrastructura şi resursa umană specializată pentru a aduce la parametrii optimi acest sistem. Trecerea STS sub coordonarea MApN cred că este unica soluţie de a reforma şi reda credibilitatea acestei structuri esenţiale pentru sistemul naţional de securitate„, a arătat ministrul.

UPDATE 22

Reprezentanții a trei organizații civice alături de cetățeni sunt, la ora transmiterii știrii, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, unde au aprins candele și au adus flori, în memoria celor două adolescente, care ar fi fost răpite și ucise în județul Olt.

,,E un eveniment prin care noi ne cerem iertare, că doar atât putem să facem, noi, cetățenii României, să ne cerem iertare (…) pentru că, din păcate este o tragedie, de care voi ați aflat, noi am aflat, și sunt foarte multe în fiecare zi de care nu aflăm. Doar atât, să aprinzi două candele, să aduci 2 trandafiri pentru cineva care a murit degeaba.

Eu reproșez sistemului, statului român, că nu ne simțim în siguranță. Voi vă simțiți în siguranță? Acum câteva zile vorbeam cu soția, să meargă fiul singur la școală, singur la antrenament. Pot să-l mai las acum? Am încredere în autorități, dar sistemul nu funcționează. Cine evaluează, cum evaluează? (…) Vrem doar să ne creștem copiii în România, să fie în siguranță, iar statul să își facă treaba. De asta sunt acolo, de asta au făcut școli, de asta sunt specialiști. Asta vrem, doar atât. Și ne cerem iertare acestor doi copii”, a declarat Marian Rădună, reprezentant al organizației civice Rezistența.

Cei prezenți au aprins candele și au lăsat flori pe scările Ministerului Afacerilor Interne, în memoria celor două fete răpite și ucise în Caracal.

,,Am simțit nevoia să fim aici și să aprindem o lumânare pentru fetițele astea, pentru că trebuie să transmitem un mesaj foarte clar, apropo de ce se întâmplă în țara asta, pentru că lucrurile au luat-o razna foarte tare. Oamenii ăștia nu își fac treaba și este inacceptabil ca o clădire goală să fie păzită din toate părțile. Sunt deja zeci de polițiști și jandarmi aici, pregătiți de război, în 10 august a fost la fel, însă acolo unde trebuie să protejeze oamenii din țara asta nu sunt prezenți. Nu își găsesc timp. Se încurcă de mandate. (…) Trebuie ca odată pentru totdeauna lucrurile să intre în normalitate. 

Am două fetițe mici și îmi e foarte teamă pentru ele. Mi-e foarte teamă pentru mine, pentru soția mea. (…) Cred cu tărie că acea fetiță putea să trăiască acum, la ora asta ea putea să fie în viață, dacă polițiștii își făceau treaba”, a mai spus Andi Cârlan, prezent în fața Ministerului Afacerilor Interne.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis către anchetatori trei zone în care fata s-ar putea afla, STS precizând ulterior, într-un comunicat, că Alexandra a fost localizată în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la 112.

Cu toate acestea, polițiștii și anchetatorii au întârziat ore bune să intre în locuința principalului suspect, un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, din cauză că așteptau autorizația de percheziție, deși ar fi putut intra direct, potrivit legii. Pecheziția locuinței lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obținut autorizația, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.

În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.

Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj. Mihaela a plecat de acasă, din localitatea Dioști, județul Dolj, pentru a ajunge la Caracal și nu s-a mai întors. Tânăra de 19 ani este elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Nenițescu, din Craiova. Rudele au dat-o dispărută pe fată, iar polițiștii o caută de mai bine de mai bine de trei luni.

UPDATE 21:

Ministrul Justiției, Ana Birchall, cere Direcției de eleborare a actelor normative din Ministerul Justiției să evalueze legislația în domeniu atât în ceea ce privește percheziția domiciliară, protecția victimelor și realizarea acțiunii de prindere în flagrant, precum și să propună de urgență, măsuri de modificare a legislației, astfel încât situații precum cea a fetei de 15 ani să fie evitate pe viitor. Ea spune că acest caz halucinant a fost generat de lipsă de profesionalism, necorelare a activităților sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, scrie Hotnews.
Ministrul Justiției spune că a luat la cunoștință din mass-media despre „această situație halucinantă generată de lipsă de profesionalism, necorelare a activităților sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, respectiv pierderea unei vieți omenești”.
Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mâhnirea și regretul față de această crimă oribilă”, a transmis Birchall, susținând că va face „tot ceea ce ține de competența sa legală„.
Ea mai spune că i-a solicitat procurorului general al României „să dispună verificări cu fermitate și cu celeritate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul decesului din județul Olt, având în vedere că, așa cum a relatat și presa, au existat anumite disfuncționalități în aplicarea legii”.
De asemenea, Birchall afirmă că a cerut Direcției de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției să evalueze legislația în domeniu, atât în ceea ce privește percheziția domiciliară, protecția victimelor și realizarea acțiunii de prindere în flagrant, precum și să propună de urgență, măsuri de modificare a legislației, astfel încât asemenea situații să fie evitate pe viitor.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar joi fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit să furnizeze o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
Ulterior, STS a revenit cu explicații, precizând că fata a fost localizată de anchetatori în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la Serviciul de Urgență 112.
Suspectul este un bărbat de 57 de ani, Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.
Polițiștii au aflat adresa principalului suspect în cazul uciderii fetei de 15 ani joi noapte, în intervalul 02.00-03.00, dar au intrat în locuință abia la ora 6.00 pentru că „autorizația de percheziție, emisă în jurul orei 3.30, era pentru ora 6.00 dimineața”, spune șeful Poliției Române, chestorul Ion Buda, care invocă și „un vid legislativ”. Explicațiile acestuia legat de cele câteva ore în care polițiștii nu au intervenit sunt incoerente, iar concluzia acestuia este: „Da, Poliția putea să intre în locuință la ora 3.00 dacă erau indicii corecte cu privire la sechestrarea unei persoane”.
Anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, o fată de 18 ani, care a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj.

UPDATE 20: Procurorul general al României, Bogdan Licu, a făcut noi precizări la Antena 3 cu privire la cazul adolescentei ucise în Caracal, scrie Antena 3.

S-a înțeles faptul că acest ucigaș era o listă de suspecți în dosarul DIICOT. Am luat legătura cu cei de la DIICOT și nu exista o listă cu suspecți în cazul precedentei dispariții.

 Ulterior a apărut cealaltă speță de ieri. În timp ce cercetările erau în derulare și a fost cunoscut în media acest incident, procurorii de la Craiova au aflat de această speță care părea similară ca mod de operare cu speța lor și de aici s-au autosesizat cu privire la această speță.

În cursul după-amiezii de ieri, dosarul privind victima a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal de către Poliție, undeva în jurul orelor 15, cam la trei ore după apelul la 112. S-a descoperit un Renault gri, s-a văzut și numărul de înmatriculare și azi-noapte, în jurul orelor 1, s-a stabilit locația ucigașului. Între timp, în cursul după-amiezii, polițiștii și procurorul au mai fost la alte trei locații pentru că informațiile furnizate de STS nu au fost foarte exacte”.

Momentan vorbim de o fată. Nu știm dacă și cealaltă fată e opera aceluiași criminal, deși e foarte posibil”, a mai spus Bogdan Licu.

De ce m-am sesizat eu și am spus că trimit Corpul de control să facă o verificare? Constituția permite ca în caz de infracțiune flagrantă, mai ales când e vorba de protejarea unei vieți, poți interveni, ca organ de poliție, fără autorizația instanței de judecată. Problema e de ce nu s-a intervenit, de ce s-a așteptat și aceste lucruri trebuie lămurite. Cercetarea la fața locului nu s-a terminat. E esențial să se facă foarte bine”.

Nu pot să mă pronunț exact cu privire la ce s-a întâmplat acolo. Un lucru e cert. A murit o fată care putea fi salvată”.

UPDATE 19: Șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a anunțat, vineri, că l-a destituit din funcție pe inspectorul șef adjunct al IPJ Olt, Nicolae Eugen Alexe

UPDATE 18: Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, a vorbit la Antena 3 despre cazul copilei ucise și violate în Caracal. Poliția a intervenit la 20 de ore după ce fata a sunat la 112 pentru ajutor și la trei ore după ce s-a aflat locația corectă în care s-a aflat aceasta.

Sunt două aspecte. Legea dădea posibilitatea Poliției să intervină în astfel de cazuri. De la ora 11, când înțeleg că fetița a sunat, au trecut în jur de 20 de ore până când Poliția și organele de anchetă au intrat în curtea presupusului criminal. 

Mai există o lege inițiată de Ministerul de Interne care precizează foarte clar că cel care primește apelul la 112 să aibă posibilitatea să facă localizarea. Aici discutăm de minute, secunde, nu de ore. Până la urmă, ne interesează ca cel care e într-o nevoie acută să primească ajutor. Înțeleg că Poliția are deja aparatura pentru astfel de cazuri să intervină”.

UPDATE 17: Preşedintele CSM, Lia Savonea, a cerut vineri Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să efectueze verificări în legătură cu modul în care un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a coordonat percheziţia la locuinţa bărbatului suspectat că a ucis o fată de 15 ani.

Faţă de informaţiile semnalate de mass-media cu privire la cauza penală privind decesul unei tinere din judeţul Olt, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie efectuarea tuturor verificărilor necesare cu privire la împrejurările şi modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a exercitat supravegherea activităţii de cercetare penală în cauză şi a coordonat activitatea de efectuare a percheziţiei domiciliare, precum şi cu privire la modul de soluţionare a cererilor înregistrate pe rolul Judecătoriei Caracal în această cauză. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită efectuarea cu celeritate a tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru clarificarea în cel mai scurt timp a împrejurărilor de fapt şi de drept incidente în cauză„, se arată într-un comunicat al CSM.

O fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndruma

UPDATE 16: Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin, va merge la Caracal, pentru a se asigura că verificările privind modul în care au acţionat poliţiştii în cazul fetei dispărute vor fi efectuate cu celeritate.

„Având în vedere gravitatea situaţiei de la Caracal, în urma discuţiilor cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin, se deplasează la Caracal pentru a se asigura că verificările privind modul în care au acţionat poliţiştii vor fi efectuate cu celeritate astfel încât eventualele nereguli să fie identificate şi să fie dispuse cele mai drastice măsuri împotriva celor vinovaţi”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri AGERPRES.

De asemenea, la ordinul ministrului, la Caracal se deplasează şi şeful Poliţiei Române, chestor general de poliţie Ioan Buda, şi şeful Corpului de control al ministrului, comisar-şef de poliţie Iulian-Vincenţiu Ionică.

Ministrul Nicolae Moga a atras atenţia că nu va tolera niciun fel de ezitare sau încercare de ascundere a adevărului cu privire la condiţiile în care a fost posibilă o astfel de tragedie, precizează MAI.

„Dacă se va dovedi că poliţiştii au greşit în modul în care au acţionat, pedeapsa faţă de ei va trebui să fie drastică”, se arată în comunicat.

Ministrul Nicolae Moga a avertizat, încă de la preluarea mandatului, că va manifesta toleranţă zero faţă de persoanele care dau dovadă de lipsă de profesionalism, neglijenţă sau superficialitate în tot ceea ce înseamnă atribuţiile pentru protejarea cetăţenilor.

„Asemenea angajaţi nu au ce căuta în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi ar trebui imediat încheiate raporturile de serviciu cu aceştia”, menţionează MAI.

UPDATE 15: Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, referitor la cazul adolescentelor dispărute din Olt, că i-a cerut ministrului de Interne să meargă la faţa locului şi să aibă cât mai repede concluziile anchetei. Dăncilă spune că vor fi luate ”măsuri foarte stricte”, iar cei care au greşit trebuie să plătească. ”Nu există nicio scuză”, a spus Dăncilă, afirmând că tragedia ”lasă o rană în inima fiecărui român”.

Foarte trist este că, dincolo de cei care vor plăti, dincolo de măsurile pe care le vom lua – şi vom lua măsuri foarte stricte pentru ceea ce s-a întâmplat – tragedia aceasta lasă o rană în inima oricărui român şi cred că acest lucru nu îl putem întoarce din păcate. Am cerut ministrului Afacerilor Interne să meargă la faţa locului, astfel încât să putem să avem concluziile acestei anchete cât mai rapid posibil”, a declarat, vineri, premierul Viorica Dăncilă, referitor la cazul din Olt.

Întrebată dacă şeful Poliţiei Române ar trebui să demisioneze, Dăncilă a spus: ”Vom vedea care sunt concluziile anchetei şi vă asigur că vom lua măsuri foarte stricte, măsuri foarte ferme. Trebuie să luăm măsuri foarte ferme în urma unei anchete pentru că cei care au greşit trebuie să plătească, nu există nicio scuză”.

Poliţiştii şi procurorii din judeţul Olt anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit. Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută joi. STS a transmis mai multe explicaţii după ce a fost acuzat că a localizat greşit apelurile date la 112 de fata de 15 ani dispărută la Caracal, spunând că nu identifică locul telefonului şi nici celula operatorului de telefonie prin care este făcut apelul, aceste date fiind furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului.

Conform datelor prezentate de STS, adolescenta a sunat de trei ori la 112, iar operatorul de la 112 a încercat apoi de nouă ori să reapeleze numărul, intrând însă mesageria vocală.

Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, a admis că poliţiştii puteau intra la locuinţa bărbatului din Caracal suspectat că a ucis o adolescentă de 15 ani pe care a răpit-o, dar au aşteptat decizia procurorului, acesta fiind motivul pentru care intervenţia a avut loc la ora 6:00 şi nu la ora 4:00, când au ajuns. Buda a declarat că poliţiştii au aflat vineri, în intervalul 2:00 – 3:00, adresa exactă la care se afla adolescenta, în jurul orei 3:30 a fost emis mandatul de percheziţie, iar la ora 4:00, echipajele de poliţiei şi procurorul au ajuns la locuinţa suspectului, intervenţia având loc la ora 6:00, când a dispus procurorul de caz.

UPDATE 14: Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat vineri că mai este un dosar la DIICOT al unei fete dispărute şi se analizează dacă acesta va fi reunit cu dosarul fetei de la Caracal.

Mai este un caz al unei fete dispărute, fiind un dosar constituit la DIICOT, şi, în momentul de faţă, analizăm acel dosar, precum şi oportunitatea ca aceste două cauze să fie reunite„, a declarat Bogdan Licu la Digi24.

În legătură cu fata dispărută la Caracal, procurorul general a explicat că autorităţile puteau interveni la locuinţa bărbatului suspectat de crimă fără a avea o autorizaţie de la un judecător.

Am dispus un control cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acest caz, respectiv modul cum a fost manageriat acest dosar. A trecut o perioadă lungă de timp din momentul în care a fost identificată locaţia în care se afla asasinul până în momentul în care s-a efectuat percheziţia. Constituţia României permite ca atunci când viaţa unei persoane este pusă în pericol să se poată interveni de către organele statului fără autorizaţia judecătorului (…). Din punctul meu de vedere, a trecut o perioadă foarte lungă de timp din momentul în care a fost identificată locaţia şi momentul când a fost efectuată percheziţia. Este posibil ca în această perioadă fata să fi fost în viaţă (…). Este un lucru foarte grav ce s-a întâmplat„, a spus Licu.

Vineri dimineaţă, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat din oraşul Caracal, într-un caz de dispariţie a unei fete de 15 ani.

Miercuri, minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, ocazie cu care a spus că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Pe timpul discuţiei cu dispecerul de la Poliţie, apelanta nu a reuşit să furnizeze date privind adresa/locaţia în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locaţia în care se afla. Apelanta a menţionat că nu ştie dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului„, arată Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

La locuinţa bărbatului, mecanic auto de profesie, au găsite rămăşiţe care par a fi de natură umană. Astfel, într-un butoi au fost identificate oseminte, dar şi bijuterii ce par a fi ale fetei dispărute pe data de 24 iulie.

De asemenea, poliţiştii iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să existe şi rămăşiţele unei alte fete, dispărută în urmă cu două luni în zona respectivă.

Bărbatul este suspectat că ar fi luat în maşină, la ocazie, tinere din comunele învecinate oraşului Caracal, apoi le ducea acasă. Casa bărbatului este împrejmuită cu ziduri din cărămidă şi ciment şi în grădină ar avea săpate gropi umplute cu apă. În ultimul apel telefonic, fata de 15 ani ar fi spus că e într-o curte cu mulţi câini.

UPDATE 14: Șeful Poliției Române, Ioan Buda, a explicat la Antena 3 modul în care au acționat autoritățile în cazul fetei ucise în Caracal.

La poartă nu a stat doar Poliția Română. A fost o echipă complexă, formată din procurori și polițiști. Eu mă voi deplasa acum la Caracal și vă voi da de acolo toate informațiile, stabilind ora exactă și ora la care s-a dispus și s-a semnat mandatul. 

Poliția a aflat domiciliul corect la care s-a aflat acest individ la aproximativ ora 2.00-2.30-3.00. Dar mă deplasez la Caracal și vă voi da toate datele de acolo. 

Am aflat adresa noi, nu de la STS. La 3.30 s-a dat mandatul de percheziție pentru ora 6.00 dimineața”, a spus Buda.

Șeful Poliției a spus că Poliția putea intra în locuința presupusului criminal și fără a aștepta autorizația judecătorului sau procurorului.

Polițiștii au ajuns în fața locației respective și au intrat la 6 dimineața. Legea permitea Poliției Române să intre direct în locuință, fără să aștepte autorizație”, a mai spus Ioan Buda la Antena 3.

Poliția a stat acolo până când a dispus domnul procuror. Procurorul de caz conduce operațiunea”.

UPDATE 13: Noi detalii șocante ies la iveală în cazul tragediei de la Caracal. Alexandru Cumpănașu a venit cu noi detalii despre ce s-a întâmplat în acea noapte.

 „Îmi e foarte greu să vorbesc. Nu am și nu pot să fiu normal la ora asta. Am hotărât să ies public dintr-un singur motiv: Oamenii trebuie să plătească. Nu funcționez la capacitate normală. Nu mă las. Judecătorul, procurorul care i-a ținut la poartă pe politiștii, poliștistii care au ascultat de procuror, șeful Poliției române, dl Buda, care doarme liniștit. Dânsul are DOS, ei trebuiau să facă localizarea, cer demisia șefului Poliției, șefului STS, care au băgat miliarde în echipamente. Nepoata mea a sunat de treio ori, a spus sunt legată cu sârmă, am fost violată. Oamenii ăștia au stat de la 3 jumătate până la 6 că nu era flagrant. Intram peste indivizi care au furat o găină, mascați, iar indivizii ăștia își bat joc de sufletul unui copil. În timp ce se aid țipete. Eu unul nu mă las până când fiecare dintre ei nu vor intra în pușcărie sau vor plăti cu funcția”, a declarat Cumpănașu.
Nu știu să vă spun ora exactă, dar au fost contactați de mai multe ori. Fata asta a sunat de la 112 de pe alt număr. Acești nemenici, la 12 noaptea i-am rugat să îl confrunte pe tată. Ei nu și-au pus problema dacă este Alexandra. Faci identificare. Ce au făcut? Nu au făcut nimic. Au stat lângă poartă, în timp ce era masacrată în casă cu polițiștii la poartă. Vă puteți imagina asta? Da, aveau dubii dacă era Alexandra. Spuneau că nu știu dacă este vocea ei sau dacă este ea. Pur și simplu au fost atât de proști, amatori, neprofesioniști, nu au făcut confruntare decât foarte târziu, ca să meargă pe această pistă”, a mai spus unchiul Alexandrei, tânăra ucisă de mecanicul auto din Caracal.

UPDATE 12: Părinții Alexandrei Alexandrei Măceșeanu, tânăra din Caracal, care ar fi fost măcelărită de un mecanic din Olt, au recunoscut cerceii fetiței la locul crimei.

 Poliţiştii au efectuat, vineri dimineaţa, o percheziţie la domiciliul unui bărbat din oraşul Caracal, într-un caz de dispariţie a unei fete de 15 ani.

Miercuri, minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, ocazie cu care a spus că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Pe timpul discuţiei cu dispecerul de la Poliţie, apelanta nu a reuşit să furnizeze date privind adresa/locaţia în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locaţia în care se afla. Apelanta a menţionat că nu ştie dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului„, arată Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

La locuinţa bărbatului, mecanic auto de profesie, au găsite rămăşiţe care par a fi de natură umană. Astfel, într-un butoi au fost identificate oseminte, dar şi bijuterii ce par a fi ale fetei dispărute pe data de 24 iulie.

De asemenea, poliţiştii iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să existe şi rămăşiţele unei alte fete, dispărută în urmă cu două luni în zona respectivă.

Bărbatul este suspectat că ar fi luat în maşină, la ocazie, tinere din comunele învecinate oraşului Caracal, apoi le ducea acasă. Casa bărbatului este împrejmuită cu ziduri din cărămidă şi ciment şi în grădină ar avea săpate gropi umplute cu apă. În ultimul apel telefonic, fata de 15 ani ar fi spus că e într-o curte cu mulţi câini.

 

UPDATE 11: Suspectul din cazul fetiţei dispărute la Caracal, Gheorghe Dincă, este cercetat de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane, a anunţat vineri procurorul general Bogdan Licu, scrie News.ro.

Licu a declarat la Antena 3 că Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat că a ucis-o pe Alexandra Mihaela Mâceşanu, o adolescentă în vârstă de 15 ani, este cercetat într-un dosar de trafic de persoane, în care este un cerc mai mare de suspecţi.

Procurorul general a afirmat că iniţial cercetarea a fost începută de o altă unitate de Parchet, după care a fost declinată către DIICOT.

Conform lui Bogdan Licu şi dosarul referitor la dispariţia adolescentei de 15 ani ar putea fi preluat tot de DIICOT.

————————————————————————————————————————————–

UPDATE 10: Preşedintele Klaus Iohannis se declară profund îndurerat de cazul fetei de 15 ani dispărute la Caracal şi este revoltat că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să o salveze, anunţând că va cere în şedinţa CSAT de marţi o anchetă privind modul de acţiune al instituţiilor implicate, scrie News.ro.

 ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund îndurerat de tragedia petrecută la Caracal şi este revoltat de faptul că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să salveze o adolescentă care şi a pierdut viaţa în condiţii dramatice. Circumstanţele în care a acţionat criminalul trebuie clarificate de urgenţă”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va solicita în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, o anchetă completă privind modul în care a acţionat în acest caz fiecare instituţie responsabilă.

—————————————————————————————————————————————

UPDATE 9: Alexandra, fata ucisă în Caracal, era nepoata lui Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a avut o ieșire nevoasă în direct la România TV pe ceea ce s-a întâmplat în ziua când copila a cerut ajutorul, scrie Antena 3.

 Alexandra Măceșanu, una dintre fetele dispărute, a sunat joi seară la 112 şi a anunţat că este ţinută captivă într-o casă.

Îmi e foarte greu să vorbesc de acest lucru. Noi în familie, avem o regulă, nu vorbim despre ceea ce se întâmplă în familia noastră. Dar fac acest gest pentru că jigodiile din fruntea statului român să nu aibă impresia că scapă. Fiecare dintre şefii acestor sisteme mă cunosc bine. Dacă mi-a intrat în cap că vor pleca, vor pleca! Şi o să vă dau detalii pe care poate nu le ştiţi. Ofiţerii de poliţie, în timp ce Alexandra era în casă, stăteau la poartă. În timp ce ea ţipa şi a fost auzită, erau opriţi de către procurori să intre. Deşi unii dintre ei au vrut să intre chiar şi fără să îndeplinească termenul de ora 6.00, procurorul de caz a dispus să nu se intre. Eu am aflat la 11 seara azi-nopate şi de atunci nu am dormit deloc.

Aici eu vreau ca nişte capete să cadă. Nişte jigodii să plece. Art. 27 din Constituţie spune clar pentru toţi că un cetăţean, eu, nu un procuror sau poliţist care are autoritate, poate oricând să intre în domiciliul oricăriei persoane dacă o face pentru a salva viaţa unei persoane şi are indicii în acest sens. Păi ce judecător cretin a putut fi acela care pune rezoluţie ora şase? (…) La ora 12 noaptea, după ce Alexandra a sunat de atâtea ori, a vorbit 20 de minute, ar pleca ministru cu tot cu Parchet. Le-am spus să-l ia pe tatăl fetei să recunoască vocea. Și a recunoscut. Trebuia să spun eu. Băieții aștia din sistem vor avea o viață grea cu mine. Cine poate domi liniștit dacă au copii știind că polițiștii au stat la poartă știind că în casa aia e un criminal. Dar ce au făcut o zi jumătate?! Stă în faţa casei criminalului, să se îndeplinească termenul de ora şase, când are Constituţia de partea lui. Ce poliţist şi procuror are sufletul acesta? (…) STS, să dea trei adrese false? Cât de cretin, cât de prost să fii? Dacă şeful STS nu-şi dă demisia azi, vă asigur că mâine va fi plângere la Parchet pentru tot ceea ce s-a întâmpat la STS, de la soft până la clădirile de acolo. S-au băgat sute de milioane de euro, unde au ajuns banii ăia? În buzunarele cui?„, a izbucnit Alexandru Cumpănașu.

—————————————————————————————————————————————-

UPDATE 8: Principalul suspect în cazul tinerelor dispărute în Olt este un bărbat de 57 de ani din Caracal. La locuința acestuia polițiștii au găsit rămășițe umane și bijuterii care, din primele date, aparțin ultimei victime, o tânără de 15 ani, dispărută miercuri, scrie Hotnews.

Bărbatul suspectat că le-a răpit și ucis pe tinere se numește Gheorghe Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica sa trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate, potrivit Mediafax.

Acesta le-ar fi luat pe fete cu mașina la ocazie.

Bărbatul se află în custodia Poliţiei şi este audiat.

Poliţia a efectuat percheziţii domiciliare în urma cărora nu au fost identificate mijloace de probă şi nici minora. Poliţiştii de la intervenţii speciale au derulat cercetări prin mijloace specifice şi, în această dimineaţă, au efectuat percheziţii la domiciliul unui bărbat în urma căreia au fost identificate rămăşiţe care par a fi de natură umană, iar un medic legist se află la faţa locului pentru a transporta aceste rămăşiţe la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

————————————————————————————————————————————-

UPDATE 7:  Noul ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, anunță că a cerut un raport urgent referitor la procedura care a fost urmată în cazul fetei de 15 ani din Olt care ar fi fost ucisă, spunând că dacă într-adevăr se dovedește că au fost întârzieri în modalitatea de intervenție, cine este vinovat trebuie să plătească, indiferent că este de la Poliție sau de la STS, scrie Hotnews.

Un caz cutremurător care sper să fie elucidat cât mai repede. Ancheta nu este încă finalizată și nu vreau să dau verdicte. Este prematur să mă pronunț acum cu privire la felul cum a fost gestionat apelul la 112 sau cum s-a făcut localizarea telefonului, dar evident toate aceste lucruri trebuie clarificate. Dacă într-adevăr se dovedește că au fost întârzieri în modalitatea de intervenție, cine este vinovat trebuie să plătească, indiferent că este de la Poliție sau de la STS„, a transmis Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne.

El a spus că nu acceptă minciuni, precizând că a cerut un raport „cât mai grabnic referitor la procedura urmată”.

Am solicitat Poliției Române să aloce toate resursele în acest caz pentru elucidarea cu celeritate a tuturor aspectelor. Deja, conducerea Poliției Române a trimis specialiști de la Institutul National de Criminalistică și de la Secția de Investigații Criminale la Caracal pentru a acorda sprijin polițiștilor de acolo. Solicit Poliției Române să comunice permanent pe această situație„, a mai transmis Nicolae Moga.

—————————————————————————————————————————————–

UPDATE 6: Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul Judecătoriei Caracal privind modul în care s-a realizat supravegherea activității de cercetare penală în cazul fetei din județul Olt care ar fi fost ucisă, anunță Parchetul General, scrie Hotnews.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Bogdan Dimitrie Licu, a dispus efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal privind modul în care s-a realizat supravegherea activității de cercetare penală în cauza privind decesul unei tinere din județul Olt. Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control„, a transmis Parchetul General.

Rămășițe umane arse au fost găsite în locuința unui mecanic auto din Caracal, percheziționată vineri la șase dimineața, după dispariția a două tinere care au făcut autostopul. Ultima dintre ele, în vârstă de 15 ani, a dispărut miercuri, iar joi a sunat la 112 să spună că este ținută captivă într-o casă. La adresa unde au fost făcute percheziții vineri au fost găsite și bijuterii care, din primele date, aparțin fetei de 15 ani. O altă tânără a fost dată dispărută în urmă cu câteva luni.
După apelul de joi la 112 al tinerei, Poliția a cerut sprijinul STS pentru a identifica locul exact, fiindu-i comunicat însă coordonate de pe o arie destul de mare, respectiv pentru trei locații care s-au dovedit a fi greșite și unde joi au fost făcute percheziții, fără niciun rezultat, potrivit reprezentanților Poliției Române.
————————————————————————————————————————————

UPDATE 5: Parchetul Tribunalului Olt a deschis dosar penal pentru omor în cazul fetei de 15 ani din Olt, iar anchetatorii fac percheziții de mai bine de 10 ore la locuința principalului suspect, în prezența acestuia, a declarat pentru HotNews.ro prim-procurorul Parchetului, Anca Anuța.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a fost audiat până la această oră pentru că încă nu s-a încheiat percheziția la locuința acestuia de la marginea orașului Caracal, percheziție începută în jurul orei 6.00 dimineața.
Și în acest moment se face percheziția, începută la ora 6.00. Percheziția se face în prezența lui, conform procedurii penale. Cercetările noastre sunt concentrate pe infracțiunea de omor, fiind deschis dosar penal pentru omor, având-o ca victimă pe fata de 15 ani din localitatea Dobrosloveni. Toată ancheta este concentrată acum pe dinamica producerii faptei„, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Olt, Anca Anuța.
Ea a precizat că, cel mai probabil, după cercetarea la fața locului bărbatul va fi dus pentru audieri la Parchetul Tribunalului Olt.
„Este posibil ca audierile să fie făcute la sediul Parchetului Tribunalului Olt. Dacă se va muta aici însă, este greu să ne mai putem desfășura activitatea în condiții optime, dat fiind impactul mediatic, dar noi oricum trebuie să ne facem treaba. Vom decide exact locul la finalul percheziției”, a adăugat sursa citată.

În fața casei suspectului, aflată la marginea orașului Caracal, lângă o hală dezafectată, s-au adunat câteva zeci de persoane, dar și rude ale primei fete dispărute. La fața locului a fost mobilizat un număr mare de forțe de ordine.

Rămășițe umane arse au fost găsite în locuința bărbatului, suspectat în cazul celor două fete dispărute. Ultima dintre ele, în vârstă de 15 ani, a dispărut miercuri, iar joi a sunat la 112 să spună că este ținută captivă într-o casă. La adresa unde au fost făcute percheziții vineri au fost găsite și bijuterii care, din primele date, aparțin fetei de 15 ani.

————————————————————————————————————————————

UPDATE 4: Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis vineri că fata de 15 ani dispărută în Olt a sunat de 3 ori la 112 în interval de 7 minute. La al doilea apel, în timpul discuției cu dispecerul de la poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Reacția STS vine după ce Poliția a anunțat că STS a transmis trei adrese greșite în urma apelului la 112, scrie Hotnews.

Redăm integral precizările STS:

„La fiecare din cele trei apeluri, informația de localizare primară a fost disponibilă la nivelul Dispeceratului de Poliție, fiind transmisă de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unui identificator de sector de celulă (cell-id/sector-id), conform art. 27 din Decizia ANCOM nr. 1023/2008. Această informație de localizare primară a fost preluată de sistemele informatice SNUAU și pusă la dispoziţia operatorilor 112 şi dispecerului Poliției, în sistemul informatic GIS, așa cum a fost primită, pe timpul procesării apelului.

Referitor la cazul aflat în discuție, către numărul de urgență 112 au fost inițiate 3 apeluri la 112:

Primul apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:05:07

– 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112

– 11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:06:25

– 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

– 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:12:51: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

————————————————————————————————————————————–

UPDATE 3: Fata de 15 ani, dispărută în urmă cu o zi în Olt și despre care se crede că a fost ucisă și arsă de către mecanicul auto din Caracal, a apucat să sune la 112, spunând că este într-o casă aproape părăsită, potrivit Mediafax. STS nu a reușit să localizeze corect apelul, scrie Hotnews.

Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service„, ar fi spus fata în apelul de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliției.

 Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locații eronate, iar echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia după câteva ore.

Principalul suspect se numește Gheorghe Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica omului trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate.

————————————————————————————————————————————-

UPDATE 2: Polițistul Viorel Teacă a postat pe Facebook primele imagini de la fața locului:

”Nu am cuvinte, nu mai am ce să spun, pur și simplu nu mai știu! Se pare că acesta le lua cu taxi, le maltrata pe bancheta din spate și le ducea la locuința lui din Caracal!”, scrie omul legii.

———————————————————————————————————————————-

UPDATE 1, ora 12:15: Poliția Română face primele precizări în cazul descoperirilor macabre din Olt:

„Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfășurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal. Toate activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror”, a informat Poliția Română.

„IGPR trimte echipe ca să ofere sprijin. Cu siguranță cei de la Medicină Legală vor da astăzi un rezultat. Audierile sunt în curs. Bărbatul este în custodia Poliției și va fi audiat. Toate audierile se desfășoară în sub coordonarea unui procuror”, a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR.

Știrea inițială:

Cele două fete disparute în Caracal ar fi fost ucise de şoferul care le-a luat la ocazie. La domiciliul acestuia, un mecanic auto în vârstă de 65 de ani, a poliţia a descins vineri la prima oră. Oase şi haine au fost găsite vineri de dimineaţă în casa şoferului care a luat-o la ocazie pe Alexandra, fata dispărută la Caracal, miercuri.

Poliţiştii au făcut percheziţii la domiciliul unui mecanic auto, cel în maşina căruia s-a urcat adolescenta.

Dispariția Alexandrei a fost legată imediat de oamenii legii, de un alt caz similar petrecut cu trei luni în urmă, când Mihaela Luiza Melencu a luat o ocazie la întoarcerea din Caracal și a dispărut fără urmă.

Nu numai modul de operare a fost similar, ci și fizionomia adolescentelor.

Poliţiştii au descoperit vineri de dimineaţă oase şi haine în casa celui care le-a luat la ocazie, conform unor surse din anchetă, notează Observator.tv. Se pare că e vorba de trei tinere ucise şi arse, în butoaie, de bărbatul suspectat acum de crimă.

Ultima fată dispărută, susţin surse din anchetă, avea un telefon perfomant şi acesta a fost localizat de poliţişti la locuința mecanicului auto care a luat-o la ocazie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *